Dispută germano-austriacă pe tema unei soluţii la nivelul UE privind criza migranţilor
Ministrul de externe german Heiko Maas a făcut apel la formarea unei „coaliţii a celor cu voinţă” pentru a distribui în întreaga Europă migranţii salvaţi din Marea Mediterană – iniţiativă dezavuată imediat şi fără drept de apel de fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, transmite sâmbătă agenția germană DPA, citată de Agerpres.
Sebastian Kurz, al cărui Partid al Poporului, conservator, este creditat cu prima şansă la câştigarea alegerilor legislative din Austria din septembrie, a declarat că politica comună a Europei privind refugiaţii s-a dovedit un eşec şi a spus că toţi migranţii salvaţi din Marea Mediterană ar trebui trimişi înapoi în ţările de origine.
„Distribuirea migranţilor în Europa a dat greş. Discutăm din nou idei din 2015 care şi-au dovedit de mult inutilitatea”, a insistat sâmbătă Kurz.
Într-un interviu difuzat sâmbătă dimineaţa de grupul media german RND, Heiko Maas făcuse apel la formarea unei noi alianţe şi spusese că ţările dornice să preia refugiaţi trebuie să treacă de la vorbe la fapte, după o serie de confruntări în ultimele săptămâni între navele de salvare şi autorităţile italiene în porturi de la Marea Mediterană.
Maas a insistat că Germania este pregătită să aducă o contribuţie substanţială şi să garanteze preluarea cu regularitate a unui anumit număr de migranţi salvaţi de pe mare. Toate ţările UE vor fi invitate să participe voluntar la acest plan, a adăugat el.
Kurz a avut însă o opinie contrară, făcând apel la liderii UE să nu-i mai încurajeze pe migranţi să-şi pună vieţile în pericol, obligându-i să revină în ţările de origine.