Sari direct la conținut

Sindicaliștii din Agerpres vor avea acțiuni de protest din 2 septembrie. Una dintre acestea: verificarea cu o atenție sporită și îndelungată a mai multor surse de informare decât se face în mod uzual

HotNews.ro
Agerpres, Foto:
Agerpres, Foto:

Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind a decis calendarul acțiunilor ce vor fi declanșate începând cu data de 2 septembrie 2019, dacă Agenția Națională de Presă – AGERPRES nu primește bani la rectificarea bugetară din 31 iulie. Motivul pricipal îl reprezintă diminuarea cu 15% a veniturilor salariaților AGERPRES.

Având în vedere prevederile Legii nr. 62/2011 care interzic declanșarea grevei propriu-zise pe perioada existenței unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, sindicaliștii Agerpres au analizat inițierea unor forme alternative de protest acceptate de lege, conform unui comunicat de presă al MediaSind.

Astfel, spune sindicatul, în eventualitatea în care nu se aprobă sumele necesare funcționării normale a instituției, precum și a drepturilor restante neonorate de către administrație, vor fi declanșarea următoarelor acțiuni de protest începând cu data de 2 septembrie 2019:

  • grevă prin exces de zel, ceea ce presupune verificarea cu o atenție sporită și îndelungată a mai multor surse de informare decât se face în mod uzual, documentarea cu mai multă minuțiozitate (care necesită un consum mai mare de timp) etc.
  • refuzul de a presta ore suplimentare și de a lucra în zilele libere, în conformitate cu prevederile Codului Muncii și cu normele CCM în vigoare.
  • deschiderea unor acțiuni în instanță pentru recuperarea drepturilor salariale neachitate, în cascadă, în calupuri de câte cinci angajați, cerând ca plata cheltuielilor de judecată să fie suportată de către angajator și recuperată de la Ministerul Finanțelor Publice. Pentru membrii de sindicat, cheltuielile de judecată vor fi asigurate inițial de către SRJ MediaSind.
  • organizarea unor acțiuni de protest prin solicitarea concomitentă, în aceleași zile stabilite de membrii MediaSind – Filiala AGERPRES, din perioada legală de concediu fără plată/recuperări.

În funcție de evoluția evenimentelor, SRJ MediaSind își rezervă dreptul de a organiza pichetări și mitinguri în fața sediului Guvernului și a prefecturilor, cu sprijinul Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind și a Confederației CNSLR-Frăția.

SRJ MediaSind va solicita, de asemenea, susținerea revendicărilor angajaților AGERPRES de către Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Jurnaliștilor și de celelalate organizații la care Federația FAIR-MediaSind este afiliată.

“Delegații (care s-au întrunit joi în vederea deciderii planului de măsuri n.r.) au fost informați și despre presiunile făcute asupra conducerii MediaSind prin plângeri depuse la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de către un director general adjunct al AGERPRES, pe baza unor documente sustrase în mod ilegal din instituție. Adunarea Generală a hotărât sesizarea instituțiilor abilitate pentru a cerceta aceste fapte. În acest sens a fost împuternicit avocatul organizației să demareze procedurile necesare”, menționează sursa citată.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro