Timișoara 2021 - Povești de cartier. De la fantoma Revoluției la Aouăleu! Scârț! "invizibilii" și comunismul - reportaj Perspektiva

Istorie, fabrici abandonate și locuri „invizibile”. Timișoara. Timișoara 2021 înseamnă a băga în seamă toate cartierele orașului. Titlul de capitală culturală ar trebui să ofere resurse pentru reabilitarea arhitecturii crepusculare. Din Cetate unde e vopsit gardul și clădirile se fălesc în soare, unde treci pe lângă Memorialul Revoluției, dai în cartierul Traian cu fațade scorojite. Mergi în Iosefin și vezi arhitectură de la 1900 care așteaptă să fie salvată din paragină. Ajungi în Elisabetin și cobori în beciul istoriei, la Muzeul consumatorului comunist. Uite ce povești de cartier am eu din Timișoara.

Cetate. Pe centru! Cetatea Timișoarei a fost pe rând castru roman, cetate avară, angevină, a Huniazilor, a otomanilor și a habsburgilor. E veche din moși-strămoși. Istoria a virat optimist pe pavajul străzilor de-aici.

În Cetate e Piața Victoriei, fostă Piața Operei, locul în care Timișoara a fost proclamată în 20 decembrie 1989 primul oraș liber din România.

E centrul Timișoarei. Azi vezi clădiri dichisite, cafenele, restaurante fancy. Clopotele bat în amurg. Florile din Piața Unirii sunt udate cu stropitori de autoritățile locale. Piatra și decorațiunile de fațade îți arată că ești în zona aristocrată. Cetatea e păstrată neprăfuită. Străzi micuțe și tentaculare te duc din centru până-n zona cu baruri închise-n clădiri de piatră, în curți interioare unde-adăști la bere și limonadă de trandafiri. În lături sunt piațete cu barăci de lemn și fântâni cu flori care-ți iau ochii. E bâlci cu baloane. Oamenii au ieșit afară, urlă soarele în Timișoara. Pe strada Popa Șapcă se află Memorialul Revoluției.

Timișoara păstrează memoria Revoluției ca o relicvă de preț. În 2019 se împlinesc 30 de ani. Așa că memorialul vrea să scoată de la naftalină monumentele: locurile unde au căzut martirii revoluției. Vor fi renovate și iluminate cu instalații de lumini, integrate într-un circuit turistic. Vor ilumina sculptura cu Omul Țintă, contorsionatul de suferință. Timișorenii mai au și altă idee. Memoriile cetății, un traseu cultural. Tema din 2019 e Revoluția. Artiștii vor face lucrări cu temă în cartiere. Și Teatrul ca Rezistență mușcă din istorie. Va fi un proiect de cercetare. Despre orașul marcat de 1989.

Ce rol au avut teatrele în mobilizare, cum s-a reflectat rezistența democratică în repertoriul de-atunci, de dinainte și după Revoluție?

Cartierul Traian / Fabrică.

Despre niște băieți care fac teatru documentar Pe vremuri, în secolul al XVIII-lea, au fost construite fabrici în cartier. I se zicea “cartierul comercianților” pentru că aici găseai ateliere meșteșugărești și magazine. Timișorenii dădeau năvală în Fabric să petreacă. Se-mbulzeau în crâșme, cafenele, restaurante. O zicală din popor spunea: “Toate cele bune vin din Fabric, apa de băut, pâinea, berea și caii frumoși”. În 2019 sub rafale de ploaie cartierul e o ruină. Tencuială scorojită pe fațade vechi de clădiri. O Piață unde nu pășește nici țipenie de om. Se zice că aici, în cartierul Traian din Timișoara, e piața groazei. Locuiesc romii, iar timișorenii “multiculti” – porecliți așa pentru că orașul e multicultural – se feresc ca de groapa de gunoi de Traian.

Cartierul istoric e dărăpănat, trece prin gentrificare, adică procesul de renovare și revigorare a cartierelor urbane mai deteriorate cu aflux de rezidenți mai bogați.

Cresc valorile imobilelor și se strămută familiile cu venituri mici. Fostul cartier în care locuiau muncitorii români și evrei pe vremea Imperiului pentru că nu aveau voie să treacă în centru, la Cetate, e lăsat în semi-abandon. Dar nu numai clădirile sunt lăsate-n paragină, ci și oamenii. Sălășluiesc familiile de romi cu copii care nu au acte, iar primăria vrea să-i evacueze. Autoritățile vorbesc nu despre oameni, ci despre “invizibili”. Declară că zona trebuie “deratizată”.

Dezvoltatorii imobiliari invită romii să locuiască în ruine, pe parcurs prețul imobilului scade, iar familiile sunt ușuite.

Am fost într-o casă în curs de renovare, un fost restaurant fără aerisire, cu pereții dezpielițați. Victor Dragoș are în grijă alături de alți oameni Asociația Solidart, BASCA, și Timișoara Refugee Art Festival. În incinta aceasta din Traian vor face un sediu pentru asociațiile lor care se ocupă de marginalizați și invizibili chiar în inima cartierului Traian.

Ce vor de la Timișoara 2021?

Să aducă cultura chiar în cartierul săracilor, să-i trezească din realitatea sumbră. Se ocupă de teatru documentar. Au spus povestea lui Serafin, de pildă. Piesa se numește “Altă zi cu soare”, e scrisă de Andrei Ursu și spune istoria de viață a țăranului Serafin Oproni din Zorani, jud. Timiș, care în anii 1950 a refuzat să intre în colectivul comunist. Povestea a fost descoperită prin proiectul cultural Cămine în Mișcare, un proiect oficial Timișoara 2021, născocit de Asociația Prin Banat.

“Piesa s-a jucat chiar în curtea de la Zorani a lui Serafim. Emoția a fost autentică. Curtea și șura au fost parte din scenografie, le-am folosit pe post de birou funcționăresc. Teatrul ăsta e despre oameni reali”, spune Victor Dragoș. Solidart va organiza Festivalul invizibil în Piața Traian în septembrie. “E despre oamenii mai puțin vizibili, vor fi și artiști cu dizabilități sau din categorii marginalizate care participă. Va veni o trupă de actori refugiați din Berlin, piesel de la Macaz din București și <Țuhaus> de la Cluj”. Victor povestește că vor face teatru și cu nevăzători de la liceele din Timișoara. Va fi teatru radiofonic cu intervenție prin telefon.

Cum se bucură cartierele ponosite, mărginașe de pe urma titlului de capitală culturală?

Proiectele pentru Timișoara 2021 se ocupă și de zonele crepusculare unde trăiesc membrii unei comunități care își trăiesc viețile fantomatic, la periferiile orașului, ca-n rural, stigmatizați de presă și excluși din mainstream-ul cultural. Cartierul din zona Traian va fi animat și de o companie de arhitectură / arte stradale din Țara Bascilor și de artiști locali. Tot în cartierul Traian vor fi demarate și alte proiecte: “Impuls Fabric”, un mini-festival cu dans și street art, „Patrimoniul sub reflectoare”, cu povești multiple despre patrimoniu, comunități și timișoreni, spuse cu ajutorul tehnologiilor digitale. Artiștii și inginerii vor transforma poveștile culese în elemente de realitate augmentată și virtuală pentru aplicații inteligente de turism.

Cartierul Freidorf. Cultură la periferie Zonă de la marginea Timișoarei.

În presă citești că e o “junglă urbană”. La fel ca-n Traian, pe străzi lăturalnice și-n clădiri delabrate, se concentrează rasismul, e zonă de pus etichete. Oamenii bogați patrulează cu câinii. Și ce fac țiganii / romii? Au încercat să-și creeze o comunitate. În ghena Freidorf, dacă privești din punctul de obsevație al centrului Timișoarei unde cafenelele și barurile sunt apretate, lună de curate. Ce va face Solidart? Pop-up shows pentru lumea care nu iese din cartier, ăia care stau stivuiți în case.

Oamenii din cartierul Freidorf au văzut un show, “Lords of Lightning”, artă scoasă din efecte speciale folosind electricitatea.

Au fost întrebați ce evenimente culturale se petrec în zona unde locuiesc. “Avem multe evenimente culturale. Tâlhării, omoruri, furturi”, au răspuns.

Cultura nu bate haosul cotidian. “Încercăm, totuși, să-i implicăm, să aducem spectacole cât mai aproape de ei”, spune Victor Dragoș de la Solidart.

Iosefin. Palate și fabrici

În Iosefin sunt case cu arhitectură de la 1900. Clădiri baroce, eclectice, Palatul Apelor cu decorații marine. Palatul Istvan Nemes. Ornamentele într-o mică rână. Palatul Cazinoului Ținutului de Sud unde la începutul secolului XX funcționa un social club cu casă de modă, cinematograf și teatru de vară. Acum crește iarbă prin zidurile palatelor din Iosefin. Piatra e alterată. La parterul clădirilor e comerțul: confecții, păcănele, articole nou născuți, încălțăminte, gresie, faianță, parchet laminat. Asociația Heritage of Timișoara se strofoacă să le țină-n istorie. E un proiect de intervenție în cartierele istorice din Timișoara.

“În Iosefin predomină clădirile nereabilitate, cartierul nu a reușit să concureze în ultimele două decenii cu Cetate, care, practic reprezintă inima orașului și polul major de atracție turistică”, spun oamenii care au pus la cale Heritage of Timișoara.

Ce facem cu Iosefinul de-acum până-n 2021 și după? În zonă există și fabrici abandonate. Fosta Fabrică de Gheață și Sifoane, fabricile Elba, Halele Timco. Oraşul e de tradiţie comercială începând cu secolul al XVIII-lea. Așa că există patrimoniul post-industrial.

Mai e și fosta fabrică de textile Pasmatex care va fi resuscitată într-un spațiu pentru muzică și artă electronică cu numele Kunst.

Asociația culturală Timișoara 2021 spune că acest Kunst va fi ca o casă pentru muzică și artă alternativă, va adăposti toate sub-genurile muzicii electronice, techno, electro, disco, dub sau experimental. Centrul cultural PLAI vrea să folosească aceste fabrici dezafectate până-n 2021 prin Trans Europe Halles, rețeaua europeană de spații post-industriale și post-militare care sunt transformate în spații culturale.

Scârț! Muzeul consumatorului comunist Alt cartier. Altă haltă. Am fost la Scârț Loc Lejer, pe strada Zoe.

Aici există un teatru independent. Se cheamă Auăleu. Scârțul e o crâșmă-teatru. Teatrul Auăleu – făcut din 10 oameni, tehnicieni și actori – e una dintre cele mai cunoscute companii independente din țară. Dă între două și patru reprezentații pe săptămână, fie în deplasare, fie acasă, la Timișoara, într-un studio din birt. Tot cei de la Auăleu Scârț au inventat Muzeul Consumatorului Comunist. “Scheletul” comunismului în dulapul Timișoarei, locul unde s-a aprins Revoluția, frate. Ca să vezi de ce-am scăpat pe 20 decembrie ’89. Trebuie să cobori în pivnița de la Scârț ca să vezi un fel de casă comunistă re-creată – ca o dioramă – înțesată de obiecte din comunism.

Cobori în pârnaia comunistă a istoriei, în subteranele nației. Și acolo Kitsch-ul e Rege. Chiar când cobori scara în beciul vremurilor, te întâmpină portretele lui Nicolae & Leana.

Știi, pozele alea decolorate înspre vernil, agățate și în săli de clăsă în școală. Ceaușeștii au trăsăturile retușate fotografic. Apoi vezi afișe comuniste cu munca: despre ochelari de protecție, despre polizor, utilaje, fabrici. Ilustrate cu desene în care eroul muncitor e desenat naiv ca-n vechile abecedare. “Respectați normele și tehnica securității”. Benzi desenate din R.S.R. O gheată de patină de piele cu șiret. Păpuși cu peruci horror și ponei pe roți roșu strident din plastic. Televizor cu tub catodic, Scânteia, mileuri, bibelouri cu îngeri, gazeta de perete a organizației de bază P.C.R., cântare vechi, sifoane, ceasuri, ibric, lampa cu gaz, mașina de tocat carne dispusă direct pe mușamale, pâlnii, afiș cu Mitică Popescu, reclame la Universal Tractor România, un caiet cu spiră, un permis de conducere al unui ins, un carnet roșu de partid. Almanah, ghiozdan pe model vechi din piele groasă cu băiere, set de matematică, fotografii alb-negru în care copiii și familia zâmbesc forțat și fantomatic. Am urcat înapoi unde nu mai eram în beznă din vertijul de obiecte.

M-am trezit. E simbolic contrastul: azi în Timișoara, mâine-n toată țara și uite-așa s-a extirpat buba comunistă care ne-a damblagit și cultura și clădirile și creierul.

Și uite de-asta orașul își poartă brasarda de capitală culturală cu stil.