Subiectele zilei: România: Drumurile care ucid; Peste 16.000 de deținuți au fost eliberați pe baza recursului compensatoriu; Drama românilor plecați să muncească în Spania: „Noi le vorbim copiilor română și ei ne răspund în castellano”
România: Drumurile care ucid. În fiecare zi, în România, cinci oameni mor în accidente rutiere. În peste 30.000 de accidente produse anual pe șosele, aproape 2.000 de victime își pierd viața. Siguranța rutieră plasează România pe ultimul loc în UE. Preocupată agresiv, de doi ani și aproape jumătate, să scoată de sub incidența legii multe dintre păcatele corupției, majoritatea covârșitoare din Parlamentul României a privat statul de aproape 150 de milioane de euro furate din circuitul public prin abuzuri de funcție sau putere ale multor oficiali politici și administrativi. Suma aceasta ar fi putut fi folosită la repararea celui mai accidentat tronson de 25 de kilometri din prima autostradă construită după căderea regimului comunist, Autostrada Soarelui. Lucrările chiar au fost declarate începute, anul trecut. Nu au evoluat, scrie Deutsche Welle.
De ce nu putem atrage mai mulți turiști ca Bulgaria, deși avem mai multe atracții. România este ţara care atrage tot mai mulţi turişti de la an la an. Aproape 13 milioane, mai exact! Într-un top al destinaţiilor autohtone, pe primul loc este Bucureştiul, care a atras peste două milioane de turişti, numai anul trecut, urmat de Braşov şi Constanţa. Cel puțin 2,4 miliarde de euro au cheltuit străinii la noi în ţară. Suma poate fi una mult mai mare dacă învăţăm din lecţia vecinilor nostri, care au reuşit să convingă, cu mai puţine obiective turistice, dar prin servicii premium, peste 12 milioane de turişti sa viziteze Bulgaria sau Ungaria, scrie Digi24.
Drama românilor plecați să muncească în Spania: „Noi le vorbim copiilor română și ei ne răspund în castellano”. Cu fiecare român emigrat țara pierde nu doar un om și forța lui de muncă, ci continuitatea neamului lui, copiii care vor crește, se vor educa și vor trăi pentru totdeauna în altă parte. În orașul Castellón de la Plana trăiesc 14.059 de români care lucrează în construcții, în baruri, la curățenie, îngrijesc bătrâni, sunt doctori, psihologi, studenți sau consilieri la primărie. Cei mai mulți au venit aici la începutul anilor 2000, când se găsea ușor de lucru: au muncit, au strâns bani și au construit vile în țară, dar puțini dintre ei s-au mai întors, scrie Libertatea. La fel ca multe alte românce, Liliana a lucrat la negru în Spania și nu va avea pensie la bătrânețe. ”Ei nu-ți dă posibilitatea să lucrezi legal ca să nu plătească mai mult”, spune ea. În aceeași situație e și soțul ei, care nu are mai mult de cinci ani de muncă pe hârtie. ”Nouă ani n-am plecat în vacanță ca să nu pierd locul de muncă. Ei sunt așa: te ridică în slăvi cât au nevoie de tine, dar n-ai să vezi vreodată că te-ajută. Simți așa, ca român – cu cât muncești mai mult, cu atât ar vrea mai mult de la tine.”
Sindicatele din penitenciare: Peste 16.000 de deținuți au fost eliberați pe baza recursului compensatoriu. Legea recursului compensatoriu, inițiată în 2016, a fost modificată de parlamentari PSD în beneficiul deținuților și prevede că cei încarcerați în condiții inadecvate beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate. Ea a intrat în vigoare în octombrie 2017 și prevede eliberarea cu șase zile mai devreme pentru fiecare 30 de zile de detenție executate în condiții improprii, potrivit Curs de guvernare.
Cum arăta litoralul pe vremea bunicilor. Mamaia, staţiunea cu tren, cazino şi castel regal. Mamaia a devenit o staţiune de vacanţă după ce Ion Bănescu, un primar vizionar, a amenajat primele băi. Cu această ocazie, a fost inaugurată şi o nouă cale ferată. Inaugurarea oficială a staţiunii a avut loc la 28 august 1906, când două trenuri au străbătut drumul de la Constanţa până la Mamaia într-o oră şi jumătate. În 1920, a început reconstrucţia staţiunii Mamaia, devastată de Primul Război Mondial. Una dintre cele mai frumoase construcţii din Mamaia, astăzi o ruină, este reşedinţa de vară a Reginei Maria, care s-a îndrăgostit de acest ţinut la prima vedere, scrie Adevarul.
Cât adevăr e în știrea „Localnicii au plecat acasă cu obiecte din caroseria mașinii lui Răzvan Ciobanu”. Versiunea Poliției. Întrebată dacă este adevărat că localnicii ajunși la locul accidentului și-au însușit obiecte din mașina lui Răzvan Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a răspuns: „Nu este adevărat”. „La fața locului au fost polițiștii, care au ridicat toate bunurile găsite, bani, pentru că s-au găsit și bani, documente, poșete. Au ridicat tot ce era important. După care, când a fost ridicată, s-au rupt anumite lucruri, părți din caroserie și au căzut anumite obiecte nerelevante pentru anchetă, pe care le-au luat localnicii și le-au dus la postul de poliție”, a declarat ea pentru Republica.
Profesorul de fizică martor la schimbarea facultăților ‘la modă’: Jumătate din clasa la care este diriginte vrea să lucreze în IT. „Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu elevi, să-i cresc, să-i modelez, să-i văd cum înfloresc.” Fizica e singura disciplină care ne poate ajuta să înțelegem lumea din jurul nostru, crede Dan Voiculescu. E profesor de 19 ani la Colegiul Național „Costache Negri” din Galați și predă fizica de peste 30 de ani. Fiecare generație e diferită și Voiculescu observă, de la an la an, cum se schimbă tipologia liceanului și interesele sale. Dacă acum câțiva ani mulți elevi se îndreptau spre facultăți cu profil uman, a observat recent că materiile reale au început să recâștige teren. E diriginte la clasa a XII-a și jumătate din clasă vrea să lucreze în mediul IT, unde îi atrag atât natura meseriei, cât și câștigurile, potrivit Edupedu.