Alegeri europene 2019: În Marea Britanie, eurofilii sunt în ordine dispersată

Tabăra eurofilă abordează alegerile europene din Marea Britanie (pe 23 mai) într-o ordine dispersată, în timp ce, în faţa lor, Partidul Brexit al lui Nigel Farage conduce în sondaje, atrăgând eurosceptici de toate felurile, potrivit La Libre, citat de Rador.

În prezentarea candidaţilor partidului său la alegerile europene de vineri, Vince Cable, preşedintele Partidului Liberal Democrat, a mărturisit că are un „regret”: că nu a făcut alianţă cu celelalte partide favorabile menţinerii în Uniunea Europeană, „pentru a opri Brexit-ul”.

„Ar trebui să fim uniţi”, a declarat fostul ministru, asigurând că aşa sperau milioanele de britanici care au votat pentru a rămâne în UE la referendumul din iunie 2016, câştigat de tabăra „Leave”. Pentru moment, Partidul Liberal Democrat se situează pe locul cinci în ceea ce priveşte intenţiile de vot cu 9% din voturi, umăr la umăr cu alte două partidei anti-Brexit: Verzii (10%) şi Change UK („Schimbarea Regatului Unit”, 8%), potrivit unui sondaj efectuat de YouGov în 16 şi 17 aprilie.

Principalele două partide politice, Partidul Laburist şi Partidul Conservator, la putere, ar fi clasate pe locul al doilea şi, respectiv, al treilea. Ambele pradă diviziunilor legate de Brexit, sunt încă reticente în a se angaja în campanie. Guvernul şi-a dat posibilitatea anulării scrutinului până pe 22 mai, dacă va reuşi să convingă Parlamentul să-i sprijine acordul Brexit, respins de trei ori de către deputaţi, fapt care l-a forţat să amâne data ieşirii ţării din UE.

Dacă şi-ar uni forţele, liberal-democraţi, Verzii şi Schimbarea Regatului Unit, care se luptă pentru un al doilea referendum cu privire la ieşirea din UE, s-ar apropia de 30% din intenţiile de vot, depăşindu-l pe nr.1 actual, Partidul Brexit al euroscepticului Nigel Farage, în frunte cu 23% din voturi, potrivit sondajului YouGov. Dar partidul Schimbarea Regatului Unit, format din foste figuri conservatoare şi laburiste, a refuzat mâna întinsă de „Lib dem”, o strategie criticată.

În cotidianul „The Times”, un fost colaborator al fostului premier Tony Blair devenit cronicar, Philip Collins, a criticat atitudinea noului partid, despre care a afirmat că şi-a pus „orgoliul” în faţa „realismului”. Formarea unei alianţe anti-Brexit „ar fi validat pretenţiile partidului de a face politica în mod diferit”, a regretat Collins, adăugând că „britanicii spun cu regularitate în sondaje că ar dori ca partidele să-şi lase deoparte interesele partizane”.

Partidul nou creat atrage un anumit nivel de entuziasm, circa 3.700 de persoane propunând ca el să se afle pe liste la alegerile europene. Pentru Anand Menon, profesor de politică europeană la King’s College din Londra, alegerea partidului Change UK de a fa pe călăreţul singuratic este „o strategie rezonabilă” care îi permite să existe ca un „partid independent”, cu scopul de a obţine vizibilitate şi fonduri.

Desigur, prezentându-se într-o ordine dispersată, tabăra eurofilă „va avea probabil mai puţine locuri decât dacă ar fi desfăşurat o campanie unificată”, dar profesorul consideră că, per global, această configuraţie ar putea „cu siguranţă, să mărească numărul total de voturi” pro-UE, electorii având posibilitatea să aleagă dintr-un număr mare de partide eurofile, inclusiv SNP (Partidul Independenţei Scoţiene) şi partidul galez Plaid Cymru.

Potrivit intenţiilor de vot, Change UK este în prezent cu mult în urma celui de-al doilea nou-venit pe scena politică, Partidul Brexit, a cărui lansare a fost „mult mai eficientă”, subliniază Anand Menon. Partidul Brexit are un logo şi un slogan clare: „poţi spune ce vrea partidul doar citind numele său”, notează analistul. Şi cu Nigel Farage, partidul „are la conducere unul dintre cei mai influenţi politicieni ai generaţiei noastre”.

El a câştigat deja alegerile europene în fruntea unui alt partid, UKIP, în 2014. Rămâne de văzut dacă aceste alegeri vor mobiliza un electorat care „nu este în general interesat” de acest scrutin, reaminteşte Menon. Şi care le cere britanicilor să voteze pentru nişte candidaţi care nu vor putea sta prea mult timp în Parlamentul European înainte de implementarea efectivă a Brexit-ului.