Sari direct la conținut

De ce votez în 26 mai? Duplex LIVE VIDEO București – Țara Moților; invitați: Victor Negrescu, fost europarlamentar, și Mikey Hash, vlogger cu un milion de urmăritori

HotNews.ro
Duplex studenți din București cu locuitorii din Ciuruleasa, Foto: Hotnews
Duplex studenți din București cu locuitorii din Ciuruleasa, Foto: Hotnews

În studioul de la București, găzduit de SNSPA, participă profesori universitari din Școala Națională de Studii Politice și Administrative, experți din domeniul afacerilor europene; aceștia dezbat, virtual, alături de locuitorii din Ciuruleasa de ce este importantă prezența la vot. Moderatorii dezbaterii:

– Dana Deac, în studioul de la București

– Alin Gelmărean, în studioul de la Ciuruleasa, județul Alba

Radu Marcel Tuhuț, primarul comunei Ciuruleasa, județul Alba:

– pentru mine, infrastructura e prioritatea numărul 1

– nu avem acces la fonduri europene, întrucât avem sub 2.000 de locuitori, trebuie să ne asociem.

– aș dori ca viitorii europarlamentari să susțină comunitățile mici. Și cofinanțarea e dificilă pentru noi.

Gabriela Drăgan, profesor univ., prodecan Relații Internaționale și Economice, Academia de Studii Economice și director al Institutului European din România

  • pentru a îl parafraza pe Churchill, democrația e cea mai bună formă de guvernare pe care am fost capabili să o creăm
  • eu am trăit într-o dictatură, democrația e de preferat unui sistem dictatorial
  • mesajul tradițional politic nu mai ajunge la cetățeni, e bine să ne punem întrebări despre acest lucru.
  • ar fi extrem de bine să mergem la vot, la toate tipurile de alegeri, e bine să înțelegem și încotro ne îndreptăm.
  • sistemul democratic e perfectibil, cetățenii pot interveni, dacă știu cum funcționează, e important să înțelegem ce face PE, în ce măsură ne poate sau nu schimba viața.
  • suntem reprezentanți în toate structurile de conducere ale UE.

Simion Iosif Mihon – doctor în economie, Universitatea ”1 decembrie 1918” din Alba-Iulia: vă încurajez să apelați la Erasmus, mobilitatea, interacțiunea cu alții ajută.

Nicolae Rusalin Sicoe, directorul Școlii Gimnaziale Ciuruleasa, județul Alba: suntem dependenți de aurărit. la noi copiii și elevii nu au timp de lucruri extravagante care au loc în această societate extravagantă și, pe alocuri, dementă, mulți nu au motivația învățării și de a merge mai departe și rămân în zona rurală, unde munca e grea.

Și se trezește la 23 de ani că ar pleca în străinătate la mai mulți bani.

– cei care se duc la studii nu se pot, din păcate, întoarce în mediul rural pentru că nu pot munci aici. le-am spus că fără implicare nu se poate, nu poți avea pretenții.

– tinerii din Ciuruleasa nu sunt ratați, sunt copii serioși, își fac treaba, ne doare că foarte mulți sunt plecați în zona Clujului, în străinătate, ne-am bucura să fie aici, să dezvoltăm zona.

Mikey Hash, vlogger: am votat la europarlamentarele din 2014, de la tatăl meu am interesul pentru politică. prezența la vot a fost din ce în ce mai scăzută, e cumva un semnal de alarmă, dacă oamenii nu se mai implică în mecanismul politic, asta înseamnă că oamenii au niște probleme de care noi nu suntem conștienți.

– nu știu dacă îndemnându-i la vot rezolvăm ceva. peste tot oamenii votează împotriva establishmentului, vedem cazul Ucrainei.

– trebuie să înțelegem ce riscăm dacă nu ieșim la vot. dacă nu te reprezintă nimeni, candidează tu! e imposibil să rezonezi sută la sută cu un europarlamentar.

Victor Negrescu, fost europarlamentar și fost ministru delegat pentru Afaceri Europene:

– cu toții avem nevoie ca UE să vină cu proiecte, idei în PE se pot face foarte multe lucruri, un europarlamentar poate iniția proiecte-pilot, pentru a finanța anumite categorii, regiuni, spre exemplu, eu am depus un proiect-pilot privind sănătatea din mediul rural. am fost cel mai tânăr europarlamentar, ar trebui să fie cât mai mulți tineri în PE, pentru a veni cu un elan nou, cu mai multă deschidere.

– PE reprezintă vocea cetățenilor, negociază cu CE și cu reprezentanții statelor membre, nu întotdeauna vocea sa e decisivă, dar europarlamentarii pot veni cu diverse idei.

Gheorghe Bărbulescu – directorul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, SNSPA:

incertitudinea e acum totală în legătură cu Brexit, nu știm dacă britanicii ies sau nu.

– în legătură cu numărul de europarlamentari, și în 2007 – când au aderat România și Bulgaria

– nu mai erau locuri pentru români și bulgari, dar s-a rezolvat. Așa că orice e posibil, deciziile stau nu numai la mâna Parlamentului, ci și a Consiliului.

(referire la influența Brexit asupra numărului total de europarlamentari și a redistribuirii unor mandate către alte state membre) vă invit să mergeți la toate alegerile, altfel nu aveți niciun drept să vă plângeți de rezultat.

Alina Bârgăoanu – decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA:

– față de celelalte alegeri pentru PE, avem un context total schimbat: relația dintre UE și SUA e deosebit de tumultuoasă, nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii 70 de ani, nu mai poate fi negat faptul că relația transatlantică e diferită.

– alegerile sunt în contextul Brexit, care a avut deja loc în plan retoric. au loc turbulențele din Europa Centrală și de Est, clivajul Est-Vest.

– cele trei elemente amintite sunt strâns legate. sunt semne de întrebare privind ordinea globală, ordinea occidentală. asistăm la o clasificare binară, antinomică: bun român vs. bun european, bun francez vs. bun european.

– mă preocupă acest lucru, pentru că această retorică nu va dispărea după alegeri.

Ciuruleasa: Ioan Dîrzu, deputat Parlamentul României și vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură:

avem nevoie în PE de români adevărați, care să demonstreze că România nu e o țară de la capătul lumii

– în cadrul SAPARD, județul Alba a beneficiat de 7.569 de proiecte.

– banii europeni au adus bunăstare românilor, comunităților. nu ar trebui să fie nicio diferență între nivelul de trai de la oraș și cel de la țară.

– nu trebuie să mai fie discriminare între cei care trăiesc în România și cei din comunitatea europeană, să nu mai fie diferențe între subvenții.

– e greu de făcut față concurenței pe rafturile din România, nu trebuie să mai acceptăm să fim doar piață de desfacere și să oferim forță de muncă calificată. mi-aș dori ca forțele trimise la Bruxelles să fie mai patriotice. sunt salarii pentru profesori, pentru doctori, pentru cei din construcții, sunt condiții pentru cei care au plecat să revină în țară.

Dezbateri similare au fost realizate în comuna Amărăștii de Jos, județul Dolj și în comuna Gâlgău, județul Sălaj.

Evenimentul este rganizat de EURACTIV România, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Dezbaterea este realizată cadrul proiectului „eduVOTE in your village – schools as a bridge to debate about 2019 EU elections in rural communities”, cofinanțat de Uniunea Europeană, în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării.

Evenimentul are loc, în paralel, la sediul SNSPA din Bld. Expoziției nr. 30A, sala 804, etaj 8, sectorul 1 București și la Căminul Cultural al comunei Ciuruleasa, județul Alba.

Dezbaterea de tip duplex, transmisă LIVE VIDEO pe www.euractiv.ro și pe contul Facebook al EURACTIV România, oferă reprezentanților mediului academic, formatorilor de opinie și tinerilor/studenților bucureșteni ocazia unui dialog cu membrii unei comunități locale rurale. Duplexul este realizat cu suportul tehnic al Visual Expert..

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro