Reportaj O oră și zece minute la coadă pentru: Arată-mi aurul! La final: Ia uite, un Pokemon umflat!

Ce istorie a leului? Ce Sală de marmură? Vrem să vedem aurul! De la ora 11:00 era deja o coadă de câteva zeci de metri la Banca Națională a României, la intrarea de pe Lipscani. 80-90% dintre persoane au peste 60 de ani. Aproape toți au venit cu un singur gând: să vadă aurul Băncii Naționale. (Cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la înființare, Banca Națională a României a organizat evenimentul „Ziua porţilor deschise”)

Ca jurnalist, am avut de ales: puteam să-l văd folosind intrarea principală sau a sta la coadă. Am ales varianta a doua pentru a simți atmosfera.

E 10:59 și mă îndrept către capătul cozii. Un grup de 5-6 persoane văd că intră pe la mijlocul rândului. Asta e, unii mai sar rândul.

O doamnă cu părul alb și o jachetă de culoare galben-gri (nu mă pricep la culori) îi spune celeilalte:

– Mai bine veneam de la 9:00, așa eram primele, nu mai stăteam la coadă!

Cealaltă:

– La moartea Regelui Mihai am stat o oră!

Ulterior, discuția a fost despre cât de mult dorm noaptea. Deja, parcă ți se făcea somn.

Alteia îi sună telefonul, răspunde, și îi spune persoanei de la celălalt capăt al firului că la BNR e Ziua porților deschise, că a mai fost, dar acum vrea să vadă aurul.

De altfel, mai tot timpul cât am stat la coadă, cuvântul „aur” a fost menționat des. Și acum parcă îl aud, ca zumzetul de albine, care nu mai iese din cap.

Coada se mișca greu. Deja era 11:30 și ajunsesem în fața statuii dedicate lui Eugeniu Carada, fondatorul BNR. El nu a fost guvernator niciodată, pentru că a refuzat funcția, dar a fost director.

A ieșit, între timp, soarele dintre nori și devine plăcut să stai afară. Unii turiști străini merg pe Lipscani și încearcă să înțeleagă ce se întâmplă. Pe gardul jandarmeriei este pus un afiș atât în română, cât și în engleza. Sunt regulile de acces.

Din când în când, câte o persoană vine din spate, se strecoară printre noi, încercând să ajungă în față prefăcându-se că are nu știu ce treabă. Când ajunge, văd că stă liniștită. A intrat și ăsta înaintea noastră, a celor care stăm la coadă de vreo 50 de minute.

La ora 12:10, adică la o oră și 10 minute după ce am stat la coadă, intram în clădire. Am înțeles de ce am stat așa de mult. Este vorba de grupuri de câte 20 persoane. Trecem de filtru, aproape ca la aeroport, și așteptăm în hol pentru a fi preluați de un ghid.

Cuvântul aur în continuare este menționat, în șoaptă, în discuțiile dintre 2-3 persoane. Vine ghidul și primul lucru pe care ni-l arată este o placă memorială.

Ne plimbă apoi prin sala Consiliului de administrație. Este impresionantă. O pictură din sala mi-a atras atenția. E vorba de „Marină”, de Eugeniu Voinescu.

O domnișoară jandarm are grijă să nu ne abatem de la traseu.

Înainte să coborâm, doi copii își întreabă tatăl: Unde este aurul?

Ajungem jos, la parter, intrăm în Sala de marmură și se văd monede de aur și argint în vitrine expoziționale. Noi, cei din presă, le-am mai văzut în trecut. Ghidul se oprește la unele dintre ele și povește o scurtă istorie.

Încăperea cu aurul este ocupată de un alt grup. Toți așteaptă momentul culminant: lingourile de aur.

În fața încăperii unde sunt lingourile se află doi jandarmi cu mitraliere. Vine rândul nostru să intrăm în acea cameră. Ne-a luat fața o echipă a unei televiziuni pentru a face un scurt stand-up. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul: atunci când un jurnalist explică anumite lucruri în fața camerei.

O doamnă de lângă mine simte nevoia să spună ceva: Bine că filmează și ăștia. Acum stăm după televiziuni. Câte duble trage?

A durat foarte puțin 2-3 minute, cred.

Momentul culminant

Trecem printre cei doi jandarmi și din încăpere răzbate o lumină aurie, ca soarele care răsare dimineața și trimite razele sale calde prin geam pentru a-ți mângâia obrajii. Bineînțeles, glumesc.

E o cameră care are în centru o vitrină cu 4 lingouri și multe monede.

Ce spune ghidul cu privire la aurul din încăpere:

„Lingourile mari au o greutate între 10,5 – 12 kilograme. Nu este riguros identică. Este și un lingou elvețian care, deși nu pare, cântărește un kilogram, aurul fiind foarte dens. Expunerea noastră este completată de aproximativ 1600 de monede. Puteți să vă dați seama cât aur e aici? Vă dau un lingou dacă știți. Sunt cam 54 kilograme de aur.

Aurul în România se extrăgea din Munții Apuseni, zona Baia Mare, iar o parte din perioada interbelică și o parte din perioada comunistă exista o mină de aur și mai aproape de noi pe Valea Oltului, lângă Brezoi, exista o localitate Valea lui Stan. Producția românească de aur în perioada interbelică oscila între o tonă și jumătate și aproape 4 pe an. Pe pereți vedeți proiectate principalele zone de extracție din lume.

Singurele obiecte expuse care nu ne aparțin sunt câteva eșantioane de aur. Sunt împrumutate de la muzeul din Baia Mare”.

Doar 5 minute s-a stat lângă aur. Următorul grup aștepta nerăbdător să intre.

La ieșire, toată lumea primit o pungă de la BNR, în case se aflau trei vederi, diferite pliante informative cu privire la ce este inflația etc., un pix de plastic inscripționat BNR, un breloc, tot cu sigla BNR, o broșură informativă despre Muzeul BNR și una despre istoria leului.

La plecare, în afara clădirii, de pe scările BNR se văd cei care pregătesc festivalul Spotlight. Pe Lipscani, la intrarea dinspre Calea Victoriei, se întrezărește un maimuțoi gonflabil. Ajuns lângă, un copil spune: Ia uite, mami, un Pokemon umflat!