Decizie publicată în Monitorul Oficial: Liudmila Climoc va rămâne la conducerea Orange până în 2021
Cei șapte administratori ai Orange România, cel mai mare operator local de comunicații mobile, au decis în data de 1 februarie 2019 să reînnoiască mandatul Liudmilei Climoc, în funcția de director executiv al companiei, începând cu data de 1 mai 2019 până la data de 30 aprilie 2021, inclusiv, hotărâre publicată vineri în Monitorul Oficial. Liudmila Climoc a preluat conducerea companiei din România în data de 1 mai 2016, după ce a condus 7 ani subsidiara din Republica Moldova.
Cu o experiență de 19 ani în telecomunicații, Liudmila Climoc a preluat funcția de director executiv al Orange Romania începând 1 mai 2016, după 7 ani în același rol în cadrul subsidiarei din Moldova. Sub conducerea sa, Orange Moldova și-a dublat baza de clienți la peste 2.6 milioane, consolidând poziția de lider a companiei, cu o cotă de piață de 57% în sectorul de telecomunicații mobile.
În România, Orange a înregistrat anul trecuto cifră de afaceri totală de 1,125 miliarde de euro, creștere susținută, în principal, de evoluția pozitivă a serviciilor fix-mobil și a consumului de date mobile. În 2017, compania a avut afaceri de 1,07 miliarde euro.
La 31 decembrie 2018, Orange România furniza servicii mobile, fixe și TV pentru 10.762.100 de utilizatori, în creștere cu 1.3% comparativ cu ultimul trimestru din 2017.
La sfârșitul lunii martie din acest an rețeaua Orange a fost indisponibilă mai bine de două ore pentru unii abonați din cauza unui incident cauzat, potrivit companiei, de ”o secționare multiplă în rețeaua de fibră optică”. La începutul acestei luni, rețeaua a fost din nou indisponibilă timp de aproximativ 20 de minute pentru unii abonați din București și câteva localități din județe limitrofe, incident cauzat declanșat de o defecțiune la un echipament central al rețelei de comutatie, ceea ce a provocat congestie în zonele afectate.
Pentru detalii citește:
- Afacerile Orange au crescut la peste 1,12 miliarde de euro în 2018: Cum a evoluat numărul de clienți și când ar putea contesta amenda de la Consiliul Concurenței
- Rețeaua Orange, indisponibilă din nou sâmbătă pentru unii abonați / Serviciile au revenit în aproximativ 20 de minute
- Rețeaua Orange, indisponibilă pentru unii abonați din jurul orei 15.15 / Compania invocă o „secționare multiplă în rețeaua de fibră optică” / Problemele au început să se rezolve treptat după ora 17.30