Benjamin Netanyahu salută intenţia Vioricăi Dăncilă de a muta Ambasada României la Ierusalim
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a felicitat-o duminică seară pe Viorica Dăncilă, premierul României, pentru continuarea procedurilor în scopul mutării sediului Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, transmite Mediafax.
„O felicit pe prietena mea Viorica Dăncilă, premierul României, în legătură cu anunţul făcut la AIPAC (Comitetul pentru Afaceri Publice Americano-Israelian) că va acţiona în sensul finalizării procedurilor necesare pentru a deschide Ambasada României la Ierusalim”, a transmis Benjamin Netanyahu pe contul de Twitter al Biroului prim-ministrului Israelului.
De asemenea, Benjamin Netanyahu i-a mulţumit „prietenului” său, preşedintele din Honduras, Juan Orlando Hernández, „pentru anunţul deschiderii imediate a unei misiuni diplomatice la Ierusalim care se va ocupa de afacerile comerciale, ca prim pas spre transferarea Ambasadei Hondurasului la Ierusalim”.
Și ministrul israelian al Educaţiei, Naftali Bennett, liderul formaţiunii Noua Dreaptă, i-a mulţumit duminică premierului român pentru decizia privind mutarea Ambasadei în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează site-ul IsraelNationalNews.com.
„Îi mulţumesc premierului Viorica Dăncilă din România! Ierusalimul este inima poporului evreu şi ne-aţi încălzit inimile astăzi!”, a transmis Naftali Bennett prin Twitter.
„Întreaga lume trebuie să se alăture şi să recunoască oraşul Ierusalim ca fiind capitala Israelului!”, a subliniat Naftali Bennett.