FOTO Cum arată mașina electrică de oraș a Renault care va costa sub 20.000 de euro și va fi lansată peste aproape trei ani
Renault va utiliza numele Twingo pentru un mic model electric de oraș care va fi produs în Europa și va fi lansat în 2026, la un preț de sub 20.000 de euro. Compania promite reduceri de costuri în producție pentru a putea vinde mașina la acest preț și va insista mult pe optimizări la baterie.
Cel mai probabil că mașina va fi produsă la uzina Renault din Slovenia. Renault Twingo este un nume prezent în Europa de acum 30 de ani, prima generație fiind lansată în 1993. A avut parte de trei restilizări, iar a doua generație a fost prezentată în 2007. A treia generație a fost lansată în 2014. În 2020 a fost lansată și varianta electrică Twingo ZE, bazată pe arhitectura Smart EQ Forfour.
Sursa foto: MIGUEL MEDINA / AFP / Profimedia
Noul Twingo full-electric este inspirat și din mașinuțele japoneze de oraș, așa-numitele „kei cars” foarte populare în Japonia și New Twingo va deveni a cincea mașină produsă de Ampere, noua divizie de vehicule electrice a Renault. Un model deja a fost lansat: Megane E-Tech, iar alte trei vor urma până la Twingo: Scenic E-Tech, Renault 5 și Renault 4.
Renault spune că își propune ca prin mai multe moduri să reușească să reducă puternic costurile de producție și cele cu bateriile. La capitolul baterie a insistat mult șeful Renault, Luca de Meo, care spune că nu este nevoie să pui baterii scumpe, grele și de prea mare capacitate pe mașini electrice care sunt conduse aproape tot timpul în oraș, pe distanțe scurte și la viteze mici.
Sursa foto: MIGUEL MEDINA / AFP / Profimedia
Șeful Renault spune că noul Twingo va fi un răspuns la mărcile chineze care vor lansa în continuare mașini în Europa. Luca de Meo a spus că de la concept, până la lansare, vor trece numai doi ani.
Principalul rival al noului Twingo va fi Citroen New e-C3 care va costa de la 23.300 euro și care va avea din 2025 și o variantă de 20.000 de euro.
Cel mai ieftin model electric din grupul Renault este Dacia Spring, produsă în China, model care costă de la aproximativ 21.000 euro înainte de aplicarea subvențiilor.
Ce spune Renault despre „noul Twingo”
Este un vehicul urban prin excelență: el dispune de o eficiență energetică „best-in-class”, cu un consum de numai 10 kWh/100km, emisii de CO₂ pe parcursul ciclului de viață cu 75% mai mici decât majoritatea vehiculelor cu combustie internă vândute pe piața europeană în 2023, și un consum de materii prime redus, ca urmare a dimensiunilor sale compacte. Fabricat în Europa, modelul va fi disponibil la un preţ de intrare în gamă sub 20.000 Euro (înainte de aplicarea subvențiilor), care va reprezenta un cost pentru client echivalent cu mai puțin de 100 euro pe lună.