Sari direct la conținut

Florina Tănase a preluat funcția de director juridic al Telekom România, după ce anterior a coordonat direcțiile juridice ale Vodafone și UPC

HotNews.ro
Florina Tanase, Foto: Telekom Romania
Florina Tanase, Foto: Telekom Romania

Florina Tănase coordonează începând de vineri, 25 ianuarie, activităţile juridice, de reglementare, securitate şi protecţia datelor cu caracter personal ale grupului de companii Telekom Romania, a anunțat vineri compania. Anterior acestei numiri, Florina Tănase a ocupat poziţiile de Senior Director Legal & External Affairs în cadrul Vodafone România, Legal Vice-President al AD Pharma Group, precum si Legal & Regulatory Compliance Director al UPC România.

Din noua funcție, Florina Tănase va raporta direct către directorul general al Telekom Romania. Aceasta are o experienţă de 14 ani în poziţii de management executiv în domeniile juridic şi reglementare, în industrii puternic reglementate, precum telecom şi farma.

Florina Tănase este licenţiată a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, deţine un Master în dreptul Uniunii Europene, precum şi un Master în Cultura Concurenţei în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. De asemenea, a urmat un stagiu de pregătire la London Business School și are un EMBA organizat de Tiffin University și Universitatea din București. Deține diplome internaţionale de practică în fuziuni și achiziții și în Business Organisations, obținute de la International Bar Association and College of Law of England and Wales.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro