Veniturile din servicii ale Vodafone România au scăzut cu 0,5% până la 719 milioane de euro anul trecut
Veniturile din servicii ale Vodafone România au scăzut cu 0,8% până la 180,2 milioane euro în ultimul trimestru al anului trecut, ca efect al scăderii tarifelor de interconectare de la la 0,96 eurocenți/minut, la 0,84 eurocenți/minut pentru apelurile de voce mobilă, a anunțat al doilea mare operator local de comunicații mobile. Datele grupului britanic arată că anul trecut aceste venituri au fost de 719 milioane euro, în scădere cu 0,5% față de 2017. Numărul de utilizatori a rămas constant la peste 9,9 milioane de utilizatori.
Compania a anunțat că a înregistrat, în total, 9,9 milioane de utilizatori la 31 decembrie 2018, indicator constant raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total de clienți, 9,2 milioane sunt utilizatori ai serviciilor mobile. Venitul mediu pe utilizator (ARPU mobil) al Vodafone România s-a menținut la 5.9 euro în cele trei luni încheiate la 31 decembrie 2018.
- „În trimestrul trecut, ne-am concentrat pe dezvoltarea și pe investițiile în digital, una dintre prioritățile companiei. Drept urmare, eforturile noastre constante de a le oferi clienților noștri experiențe digitale convenabile au avut ca rezultat o creștere a interacțiunilor cu peste 50% pe toate canalele digitale.”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
La 31 decembrie 2018, abonații Vodafone România reprezentau 40,9% din baza de clienți mobili, iar utilizatorii serviciilor preplătite 59,1%. Ponderea abonaților în baza totală de clienți mobili a crescut cu 1,2% față de aceeași perioadă a anului precedent.