2018 – mai slab în privința firmelor cu capital străin nou înființate, comparativ cu 2017
Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că numărul firmelor străine înființate în acest an a fost mai mic în primele 11 luni comparativ cu perioada similară din 2017. Având în vedere noua OUG privind introducerea noilor taxe, este posibil ca anul 2019 să fie mult mai slab. Pe lângă impredictibilitatea legislativă, exemplu fiind chiar actul menționat, care s-a anunțat cu câteva zile înainte de a fi adoptat și, mai mult, la final de an, situația de pe piața forței de muncă nu poate încuraja capitalul străin să vină.
Foarte pe scurt:
- Numărul firmelor cu capital străin nou înființate este în scădere
- Până acum, 2016 a fost cel mai slab an din ultimii 18 anteriori
- Trei scenarii analizate arată că 2018 va fi mai slab ca 2017 în privința acestui lucru
- Top 5 investitori străini în funcție de număr si de capitalul investit
- În perioada 1991 – noiembrie 2018, în România au fost înființate 228.867 firme cu capital străin
Așa cum arată graficul de mai jos, în ultimii 10 ani România nu a mai reușit să atragă astfel de investitori în țară, comparativ cu nivelul de dinaintea acestei perioade, de vină în primii ani de după 2008 fiind criza. În condițiile creșterii economice record, numărul a fost mic, iar anul acesta ne vom plasa sub 2017, dar peste 2016, probabil. Anul 2016 a fost cel mai slab din ultimii 18 ani anteriori acestuia.
Sursa: Date ONRC și estimări HotNews.ro
Analizând luna decembrie a ultimilor 10 ani, făcând o medie, în varianta optimistă putem estima că anul acesta în decembrie s-ar putea înființa 500 de societăți noi. Astfel, pe întreg anul 2018 cifra ar fi de 5.706 firme, deci sub 2017 când au fost 5.837.
Într-o variantă de optimism moderat, analizând aceeași lună decembrie, dar pe ultimii 4 ani, cel mai probabil în luna decembrie vor fi în jur de 450 de firme cu capital străin nou înființate, deci pe total 2018 vor fi 5656 firme.
Varianta pesimistă, luând în calcul activitatea economică mai scăzută de anul acesta, în decembrie numărul noilor firme intrate pe piață ar putea fi de 430-440 firme, ajungând la 5636 – 5646 pe întreg anul.
Indiferent de scenarii, 2018 va fi sub 2017, fiind nevoie de 631 de firme pentru a ajunge la același nivel pe întreg anul, lucru puțin probabil să se întâmple.
Din punct de vedere al capitalului, situația stă puțin diferit. Valoarea capitalului social al firmelor înființate în primele 11 luni din acest an este peste cel din perioada similară din 2017. În ianuarie 2017 era în sumă de 39 milioane dolari, iar în intervalul similar din acest an de 46,6 milioane dolari. Deși la prima vedere pare mai bine, analiștii spun că aici se ascund speculatorii. Asta nu înseamnă că toți sunt din această categorie. Bineînțeles, sunt și investitori care doresc să facă business în țară, dar este greu să-i deosebești de ceilalți raportându-te la cifrele ONRC.
Președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din Româna, Iancu Guda, spunea, acum circa 2 luni, că din perspectiva investițiilor străine este mai important sa ai o diversificare, respectiv o creștere a numărului firme, pentru că:
– reflectă creșterea generalizată a investitorilor străini în România
– efectul pozitiv este diversificat în economie în mai multe sectoare
– fiind diversificate, au o volatilitate mai mică
„Investițiile izolate (chiar dacă au valoare mare) sunt în general oportuniste (speculative). Când oportunitatea din piață dispare, dispar și capitalurile. Astfel, au risc de volatilitate mai mare și pot alimenta presiuni asupra monedei naționale la retragere (repatriere)”, a spus Guda.
Luna noiembrie, de exemplu, s-a remarcat cu o creștere de 64%, la 4,84 milioane dolari, comparativ cu aceeași lună din 2017, iar dacă de uităm pe sectorul în care au intrat constatăm că 83% din această valoare a fost în sectorul de intermedieri financiare – asigurări, adică un domeniu din care banii se pot retrage ușor și rapid.
Vezi mai multe aici:Investitorii străini evită România.
În perioada 1991 – noiembrie 2018, în România au fost înființate 228.867 firme cu capital străin, iar valoarea capitalului social al acestora depășește 62,4 miliarde dolari.
TOP 5 investitori străini în funcție de numărul de firme:
1. Italia – 47.081
2. Germania – 22.641
3. Turcia – 15.401
4. Ungaria – 13.735
5. China – 12.578
TOP 5 în funcție de capital:
1. Olanda – 12,7 miliarde dolari
2. Austria – 7,07 miliarde dolari
3. Germania – 6,8 miliarde dolari
4. Cipru – 6,3 miliarde dolari
5. Italia – 3,5 miliarde dolari