DOCUMENT Nou proiect MFP: Prevede explicit înființarea de fonduri suverane. Ca să ocolească legislația pe guvernanța corporativă, vor fi numiri provizorii sau temporare
Ministerul Finanțelor Publice a publicat un nou proiect de Ordonanță de Urgență privind cadrul general pentru înființarea fondurilor suverane. Spre deosebire de proiectul din septembrie care prevedea explicit că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 (privind guvernanța corporativă n.r.) nu se aplică fondurilor și nici companiilor din portofoliu, acum se încearcă ocolirea acestei legislații, dar numai în ceea ce privește entitățile care ar urma să fie create.
Noul document spune că:
„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere are o durată de 5 (probabil luni sau ani n.r.) cu drept de reînnoire. Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare, primii membri ai Consiliului de Supraveghere se numesc temporar de către acţionar prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care reprezintă Statul ca acționar, iar Consiliul de Supraveghere numește Directoratul, până la numirea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului, pe o perioadă care să nu depăşească 18 luni”.
Asta nu înseamnă că după expirarea mandatelor provizorii nu vor mai fi numiți alții, tot temporar, sau aceiași, așa cum reiese din proiect. În ceea ce privește companiile din portofoliu, noul proiect nu mai spune nimic în legătură cu guvernanța corporativă a acestora, comparativ cu cel anterior care preciza explicit că nu se aplică.
Potrivit documentului, după expirarea mandatelor, în teorie, Consiliul de Supraveghere este format din 9 membri, din care un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale autoritate care exercită, în numele Statului român, drepturile şi obligațiile izvorâte din calitatea de acţionar unic și un reprezentant din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Membrii Consiliului de Supraveghere sunt desemnaţi de Adunarea Generală a Acţionarilor, pe baza următoarelor criterii de selecţie, care se detaliază în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 4 alin.(1): expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităţilor specifice fondurilor suverane, experienţă în administrarea de societăţi, integritate profesională, bună reputaţie, cunoştinţe, aptitudini şi experienţă adecvate complexităţii activităţii specifice fondurilor suverane, atât individual, cât şi la nivel colectiv, precum și a criteriilor stabilite în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare.
Potrivit notei de fundamentare, prin aceste fonduri suverane de dezvoltare si investitii se vor crea vehicule de investiții financiare în acțiuni/participații investitii de tip „equity” în proiecte/companii profitabile, complementar instrumentelor financiare bancare oferite pe piata financiara din Romania, care să susțină și să dezvolte activitatea companiilor, atât a celor care au nevoie de capital pentru dezvoltare și sunt îndatorate, cât și companii noi considerate riscante de către bănci și sprijinite prin instrumente bancare doar într-o măsură limitată.