VIDEO Surprinzătoarele trenuri de mare viteză din Uzbekistan – Povestea super-trenurilor low-cost de pe vechiul Drum al Mătăsii

Uzbekistan, țară cunoscută pentru superbele orașe de pe Drumul Mătăsii, dar și pentru fostul dictator Karimov, se numără printre puținele țări din lume care au trenuri de mare viteză. Țara are peste 800 km pe care circulă și trenuri spaniole Talgo ce ating 250 km, astfel că cei 600 km de la Tașkent la Buhara sunt parcurși în sub patru ore. Prezența Uzbekistanului în lista selectă a țărilor care au trenuri de mare viteză este o mare surpriză, iar mai jos puteți citi despre strategia uzbecilor de a construi cu buget mic trenuri super-rapide.

De la București la Sighișoara sunt 294 km și trenurile fac cinci ore și jumătate. Între orașele uzbece Tașkent și Samarkand sunt 356 km, trenurile de mare viteză fac două ore și 8 minute, iar cele rapide, 3 ore și 45 de minute.

Țara central-asiatică, deși a fost de mulți criticată pentru regimul autoritar care a recurs și la violență extremă, a reușit parțial să rezolve problema infrastructurii între cele mai mari orașe ale țării, iar mai jos puteți citi cum și de ce s-a întâmplat asta.

O țară cu un trecut agitat – De la persani, la dictatura lui Karimov

Uzbekistanul are 33 de milioane de locuitori, iar țara asiatică are pe teritoriul său două superbe orașe de pe Drumul Mătăsii: Samarkand și Buhara. Teritoriul a făcut parte din Imperiul Persan, din cel al lui Alexandru cel Mare, a fost bază pentru cuceririle lui Tamerlan și a suferit mult de pe urma experimentelor economice desfășurate de sovietici.

Samarkand (sursa – Wikimedia Commons)

Uzbekistanul este cel mai mare stat islamic din Asia Centrală, dar nu este o țară cu nivel de trai ridicat, PIB-ul mediu pe locuitor fiind de patru ori nai mic decât al Kazahstanului (țara care o duce cel mai bine în regiune) și cu 30% mai mic decât Mongolia.

Față de România, PIB-ul mediu pe locuitor este de aproape cinci ori mai mic, cam la nivelul celui din Republica Moldova. Salariul mediu este de aproximativ 1.500 somi/lună (180 de dolari), însă a crescut puternic față de 920 somi în 2011.

Google Maps

Țara a devenit independentă în 1991 și 25 de ani a fost condusă cu ”mână de fier” de Islam Karimov, care a murit în 2016 șl a fost înlocuit de Shavkat Mirziyoyev, cel care i-a fost prim ministru timp de 13 ani.

Cea mai ”neagră” zi din istoria recentă a țării a fost pe 13 mai 2005 când autoritățile au reprimat violent o manifestatție în orașul Andijan și cel puțin 200 de oameni au murit, alte estimări arătând că numărul victimelor ar fi depășit 500 sau chiar 1.000. Occidentul a rupt câțiva ani relațiile cu statul central-asiatic și dezghețul s-a simțit abia după 2011.

Noul președinte nu s-a abătut de la politica autoritară a lui Karimov și sărăcia, șomajul și interdicțiile de deplasare sunt omniprezente. În plus, disidenții sunt contracarați, iar libertatea de exprimare este limitată, dovadă fiind și locul 165 ocupat în clasamentul Reporters sans Frontieres.

Și Freedom House încadrează țara în rândul celor mai puțin libere, notând că regimul politic este autoritar și că partidele de opoziție sunt în ilegalitate.

Totuși, noul președinte a început timid unele reforme; o serie de deținuți politici au fost eliberați, restricțiile de călătorie au fost relaxate și autoritățile au mai ”reparat” relațiile cu vecinii.

Uzbekistanul este plasat în zona pe care chinezii o numesc One Belt One Road, practic un nou Drum al Mătăsii cu proiecte feroviare și rutiere de miliarde de dolari, țara fiind pe ruta de tranzit ce va lega China de Iran, dar și de sudul Rusiei.

În plus, uzbecii s-au angajat să contribuie cu jumătate de miliard de dolari la construcția a 650 km de cale ferată în Afghanistan, pornind de la Mazar-i-Sharif (la granița cu Uzbekistan) și până la Herat, proiect de 1,8 miliarde dolari.

China trimite anual mii de trenuri cu mărfuri în Europa, iar de la început de 2017 și Uzbekistanul a intrat ”pe fir”, trenurile de marfă ce transportă bumbac rulând pe ruta Tașkent – Xian, în 15 zile.

Trenurile de mare viteză

Țara are peste 4.000 km de cale ferată, dar autoritarul Karimov a avut acum un deceniu o idee ambițioasă; să lanseze trenuri de mare viteză între cele mai mari orașe ale țării. Până atunci, în rețeaua feroviară uzbecă vitezele medii erau de 50-60 km/h și rar trenurile atingeau 100 km/h. Totul avea să se schimbe.

În toamna lui 2011 s-a deschis prima linie de mare viteză, iar a doua a urmat în 2016. La început au fost cumpărate două trenuri Talgo, cu 38 milioane euro. Prima a fost linia ce lega capitala de Samarkand, orașul unde se află mornântul lui Timur Lenk (Tamerlan), iar a doua lega Samarkandul de Buhara, orașul celebru pentru monumentele islamice.

De la Tașkent la Samarkand sunt 356 km, iar trenurile de mare viteză fac două ore și opt minute, față de trei ore și jumătate cât dura călătoria înainte de aducerea trenurilor Talgo. Biletele costă aproximativ 20 de euro la clasa VIP.

Între Tașkent și Buhara, via Samarkand, sunt 605 km, iar trenurile de mare viteză fac 3 ore și 49 de minute. Un bilet costă aproximativ 30 de euro.

Tașkent – Samarkand 356 km – două ore și 8 minute

Samarkand – Qarshi 157 km o oră și 4 minute

Karshi – Kitab 122 km 55 de minute

Samarkand – Navoi 156 km 53 de minute

Navoi – Buhara 93 km 36 de minute

Cele mai lente trenuri făceau șase ore între capitală și Samarkand și 12 între Tașkent și Buhara, astfel că trenurile de mare viteză au fost o adevărată revoluție. Sunt trei trenuri super-rapide pe zi între Tașkent și Samarkand, în timp ce restul trenurilor fac aproape patru ore. În restul țării rețeaua nu are viteze grozave: între capitală și granița kazahă trenurile convenționale fac 31 de ore pe 1.800 km.

Trenurile sunt operate de compania feroviară națională ”JSC O’zbekiston temir yo’llari”

Sunt 20 de țări în care rulează trenuri de mare viteză și, cu mici excepții, acestea sunt investiții ale unor țări bogate. Uzbekistanul este o prezență inedită în lista țărilor cu trenuri de mare viteză, dar există câteva explicații.

Una ține de faptul că înr-un regim autoritar liderul absolut își impune mult mai ușor viziunea, iar asta înseamnă că în momentul în care Islam Karimov a decis că țara va avea trenuri de mare viteză, lucrurile au pornit fără să prea conteze părerile celor care s-ar fi opus unei astfel de idei.

Dar partea interesantă este că uzbecii au reușit să implementeze trenuri low-cost de mare viteză, cum sunt descrise pe pagina oficială chiar de spaniolii de la Talgo. ”High-speed at low cost”, așa descriu spaniolii proiectul uzbek, pe pagina companiei.

Talgo spune că aducerea trenurilor sale în țara asiatică ”demonstrează că este posibil să implementezi sisteme de mare viteză low cost ce necesită intervenții minime la rețeaua feroviară existentă”

Spaniolii explică faptul că trenurile Afrosiyob operează la viteze maxime pe secțiunile drepte, iar în curbe operează la ”viteze rezonabil de mari”. În plus, Talgo mai spune că trenurile au fost special construite pentru clima cu variații dure din Uzbekistan, că să poată rula fără probleme și la sub – 25 de grade, dar și la peste +40.

Relieful plat permite construcția de linii cu porțiuni lungi în linie dreaptă, iar existența unor linii în stare bună va permite transportul eficient al mărfurlor dinspre China. În plus, este o investiție care pe termen mediu și lung va da roade și, dacă societatea se va mai liberaliza, existența unor legături feroviare de mare viteză va ajuta bussines-urile.

Trenurile ajută și turismul, țara fiind vizitată de 4 milioane de oameni/an care vin în orașele Samarkand, Buhara și Khiva pentru a vizita moscheile, bazarurile și alte obiective istorice. Într-o zonă unde trenurile merg cu 50-60 km/h în medie, garniturile Talgo ce rulează cu 150 km/h reprezintă o minune,

Un element important este că, datorită reliefului ce nu a pus mari dificultăți, costurile cu modernizarea liniei nu au fost atât de mari. De exemplu, pentru cei 253 km dintre Samarkand și Buhara costurile au fost de 400 milioane dolari. Trenurile rulează pe aceleași linii pe care merg și trenurile convenționale, mult mai lente, iar acest lucru a ținut costurile la un nivel scăzut. În plus, vitezele maxime sunt atinse pe porțiuni scurte, dar trenurile Talgo merg în majoritatea timpului cu viteze între 160 și 180 km/h.

Practic a fost nevoie de o reabilitare a liniilor existente și au fost eliminate restricțiile de viteză. Costurile au fost de câteva milioane de dolari/km, în timp ce costurile medii pentru construcția de linii de mare viteză în Europa sunt de 25 milioane euro/km.

Legăturile s-au îmbunătățit și cu Kazahstanul. Dacă pe vremea fostei URSS drumul Tașkent – Alma Ata dura 30 de ore, acum distanța de aproape 1.000 de km este parcursă în sub 17 ore, în Kazahstan fiind și zone lungi unde viteza este în mod constant de peste 100 km/h. Între Tașkent și Alma Ata nu sunt trenuri de mare viteză, iar prețurile biletelor variază între 26 și 75 de euro, în funcție de confort.

De la Tașkent la Moscova sunt 3.300 km, iar trenul face 78 de ore. Rusia este principalul partener economic al Uzbekistanului și, ca dovadă, cele două țări au semnat recent un acor de construcție a unei centrale nucleare ce va costa 11 miliarde dolari.

Surse: Talgo, Uzbekistan Railways, Azer News, Tuitu Travel, Economic Times India, Financial Times, seat61.com, Lonely Planet