Business report: Salarii mai mari în comune decât în oraş. Cât câştigă un angajat la primărie; Cum aflați câți bani mai puteți împrumuta de la bănci cu noile limite de creditare; Veste excelentă pentru bucureșteni! De când va fi funcțional metroul din Drumul Taberei.
Salarii mai mari în comune decât în oraş. Cât câştigă un angajat la primărie.Situaţie paradoxală printre funcţionarii publici din unele primării. Bugetarii care lucrează la primăriile de comune câştigă mult mai bine decât colegii lor care muncesc în oraş. În unele cazuri, diferenţa dintre salarii depăşeşte suma de 1.000 de lei. S-a ajuns în această situaţie după ce edilii au primit mână liberă să majoreze lefurile până la pragul maxim. Alexandru are 29 de ani şi lucrează de aproape doi ani la primăria din Târgu Cărbuneşti. Până nu demult a fost consilier într-o primărie de comună gorjeană, iar de când s-a mutat la oraş, salariul este mai mic, scrieDigi24.
Cum aflați câți bani mai puteți împrumuta de la bănci cu noile limite de creditare.Noile grade de îndatorare stabilite azi de BNR pentru persoanele fizice au ca scop evitarea unui nou val de credite neperformante, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Pe de altă parte, spune el, a fost redusă birocrația, iar oamenii vor ști exact câți bani pot împrumuta, în funcție de venitul lor net. „Din această cauză s-au luat câteva măsuri. În primul rând, limita de creditare, de îndatorare e de 40% din venitul net și ăsta e singurul criteriu – venit net. Dispar cheltuielile de subzistență, care se reduceau, dispar ajustările privind veniturile, dispar șocurile privind cursul de schimb, rata dobânzii, venitul disponibil. Rămâne un singur criteriu, venitul net”, a explicat el, potrivitZiarul de Iasi.
Veste excelentă pentru bucureșteni! De când va fi funcțional metroul din Drumul Taberei.După mai multe amânări, directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, a dezvăluit în cadrul unei conferinţe pe teme de profil, care este stadiul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei – Eroilor), dar și când se va putea călătorii pe acest tronson. „Stadiul global de realizare a Magistralei 5 este de 87%. Ca să detaliem puţin, partea de infrastructură va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, mai puţin legătura între staţia Drumul Taberei şi linia de tramvai 41, care se va finaliza în primul trimestru al anului viitor, deoarece este vorba despre 14 devieri de utilităţi. Motivul pentru care se întârzie este că nu vrem să afectăm alimentarea cu agent termic a locuitorilor zonei în această iarnă. Legătura între staţia Eroilor 1 şi Eroilor 2 se va finaliza de asemenea în primul trimestru al anului viitor”, a spus oficialul Metrorex, scrieCapital.
Autostrăzi pe ultima sută de metri: Tirrena, Geiger şi Strabag, constructorii cu cele mai mari progrese înainte de închiderea şantierelor.Constructorul italian Tirrena Scavi a finalizat lucrările la nodul Gilău, raportând un progres de 15 puncte procentuale înainte de închiderea şantierului, conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Inaugurarea acestui nod în 25 septembrie a permis deschiderea circulaţiei şi pe tronsonului Gilău – Nădăşelu din A3, finalizat încă de anul trecut de către constructorul român Dorinel Umbrărescu. Nemţii de la Geiger s-au menţinut pe a doua poziţie, cu un avans de 9 puncte procentuale. Gradul de execuţie a lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Ogra – Câmpia Turzii a ajuns în octombrie la 100%, faţă de la 91% în luna anterioară, potrivitEconomica.
Cazurile românilor care au primit zeci de mii de euro pentru a se muta în mediul rural.Abia s-a dat startul pentru finanțarea fermelor mici că programul s-a și închis, după ce un număr dublu de doritori față de câți pot primi ajutor și-au depus dosarele. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale le oferă 47 de milioane de euro celor care vor să crească mai multe animale, ori să cultive mai multe legume. La fel de mare succes a avut și programul care îi încurajează pe tinerii fermieri să se mute în mediul rural și să se apuce de agricultură. Laura Grigore are 43 de ani şi locuieşte cu soţul şi cei trei copii, la marginea comunei Cristian, nu departe de Sibiu. Cu bani europeni şi-a pus pe picioare o fermă cu câteva vaci şi sere de legume, potrivitStirile ProTv.
Românii vor putea călători gratis prin Europa! Care sunt condițiile.Comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, a declarat: „În această vară, circa 15.000 de tineri în vârstă de 18 ani au putut călători în UE. Ei au avut o experienţă personală cu privire la ceea ce înseamnă să fii european. Ei au avut şansa de a descoperi diversitatea şi bogăţia culturală a Europei, precum şi de a întâlni oameni din întreaga Uniune. Am auzit atâtea poveşti fantastice de la cei care au participat şi sunt încântat că putem oferi această experienţă mai multor tineri anul viitor!” Pentru înscriere, tinerii trebuie să aibă vârsta de 18 ani la data de 31 decembrie 2018. Cei interesaţi trebuie să se înscrie online, începând cu 29 noiembrie, pe pagina Portalului european pentru tineret; un comitet va evalua aplicaţiile şi va face selectarea, potrivitCapital.
Ministrul Turismului: În trei săptămâni o să avem încă două staţiuni turistice.Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat că în maxim trei săptămâni vor exista două noi staţiuni turistice, fiind vorba de Cisnădioara şi Cârţişoara, din judeţul Sibiu, care astfel vor putea accesa fonduri atât naţionale, cât şi europene.”Probabil în două-trei săptămâni o să avem încă două staţiuni turistice şi vorbim de Cisnădioara şi Cârţişoara. (…) Este un lucru important pentru că pot să acceseze fonduri atât naţionale, cât şi europene mult mai facil. De asemenea, Hoghilagul a fost inclus într-o zonă cu resurse turistice”, a declarat ministrul Trif, miercuri, într-o conferinţă de presă. Cisnădioara este un sat aflat în imediata apropiere a municipiului Sibiu, recunoscut pentru frumuseţea locului, dar şi pentru biserica fortificată de aici, în timp ce Cârţişoara se află pe Transfăgărăşan, mai aproape de Munţii Făgăraşului, aici fiind localitatea unde se află încă un muzeu cu obiecte ce au aparţinut lui Badea Cârţan, inclusiv o pereche de opinci cu care a mers pe jos până la Roma, scrieEconomica.