Business report: Metroul de Drumul Taberei o ia din loc: constructorul finalizează lucrările la fundaţia căii de rulare; Viermele din creșterea economică. Manipulare, minciună sau incompetență?; Grâul românesc în 2018: am exportat mai mult în UE şi mai puţin afară. Producţia a fost mai mare, dar calitatea mai proastă
Grâul românesc în 2018: am exportat mai mult în UE şi mai puţin afară. Producţia a fost mai mare, dar calitatea mai proastă. În primele 15 săptămâni ale anului de marketing 2018/2019, exporturile de grâu ale României către pieţele terţe s-au diminuat cu 19% faţă de perioada smilară a anului trecut, în condiţiile în care s-a recoltat cu 135.000 de tone mai mult. Grâul românesc, de o calitate inferioară faţă de anul trecut, a ajuns însă în cantităţi foarte mari în UE, potrivit Economica.net.
Viermele din creșterea economică. Manipulare, minciună sau incompetență? Creșterea economică a României a fost pe trimestrul II din 1018 de 4,1%. O atestă toate datele agregate de cursdeguvernare.ro din toate sursele oficiale. O atestă și cele două rânduri de date provizorii, emise în ultima lună. Maniera de ”construcție” a acestei creșteri economice conține, însă, câteva date suspecte de-a binelea, iar autoritățile care fac bugete și ar trebui să răpsundă ce se întâmplă de fapt și la ce să ne așteptăm. Să-și răspundă, într-o primă fază, cel puțin, pentru ele însele, potrivit cursdeguvernare.ro.
Cei mai mulţi migranţi care au ajuns în Germania în 2017 sunt de origine română: 75.000 din 416.000/ A doua țară furnizoare de migranți – Siria. În total, 239.000 de persoane din Uniunea Europeană s-au mutat în Germania în 2017. Din România au venit cei mai mulţi migranţi – 73.000 urmată de Siria cu 60.000, Polonia cu 34.000, Croaţia cu 33.000 şi Bulgaria cu 30.000. Destatis informează că migraţia netă din Asia şi Africa a scăzut, potrivit G4media.ro.
Metroul de Drumul Taberei o ia din loc: constructorul finalizează lucrările la fundaţia căii de rulare. După momentul istoric din vara anului trecut, când cele două cârtiţe au terminat săpăturile la Metroul de Drumul Taberei, constructorul italian Astaldi urmează să încheie încă o etapă importantă: lucrările la fundaţia căii de rulare. Acestea sunt finalizate în proporţie de 99,5%, conform raportărilor actualizate pe luna octombrie de pe site-ul dedicat Magistralei 5 de metrou, scrie Economica.net.
Tendinta in piata fortei de munca: angajatii cu multa experienta isi doresc o reorientare in cariera. Piata fortei de munca este extrem de dinamica. Schimbarile provocate de noile generatii de angajati care intra in campul muncii, progresele tehnologice care au inceput sa elimine treptat locurile de munca, joburile care necesita recalificari profesionale, digitalizarea proceselor de resurse umane, toate acestea modeleaza piata fortei de munca si vin cu o multime de provocari atat pentru angajati si angajatori, cat si pentru specialistii in recrutare, scrie wall-street.ro.
România, ultima din Uniunea Europeană la „calitatea vieții”. România ocupă locul 44 din 146 de țări, fiind depășită de toate celelalte state membre ale Uniunii Europene în clasamentul „Indicele de progres social 2018”, realizat de organizația nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, potrivit unui comunicat al companiei. Norvegia e er primul loc în lume, Slovenia e țara din Europa de Est cu cea mai bună clasare, potrivit Actual de Cluj.