Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Horror guvernamental; Credincioșii suportă orice pentru că ”îi întărește Dumnezeu”. 2,5 kilometri de coadă la moaște, viteză 1000 de pelerini pe oră!; Mai multe zile de concediu pentru tați

HotNews.ro
subiecte, Foto: Colaj foto
subiecte, Foto: Colaj foto

Horror guvernamental.Ce OUG pe justiţie va da luni guvernul?- se întreabă, nedumeriţi, observatorii. Se poate lesne anticipa, din analiza bilanţului său în domeniu. Şi din modul în care vitregeşte economia României. Precum şi pe ţăranii ei. România politică şi economică, nu doar cea juridică, riscă să devină, prin grija guvernanţilor şi a ventrilocului premierului, teatrul unei involuţii de groază, de vreme ce, urmărindu-şi exclusiv agenda proprie, mai-marii ţării bagă interesele naţiunii în pământ. Esenţial, pentru amuzament, în spectacole de circ sau comedii, clovnului i s-au descoperit de mult valenţele extraordinare de personaj de film de groază. Unii se pricep de minune să înspăimânte oraşe întregi. Mai rar să terorizeze însă ţări, scrieDeutsche Welle.

Credincioșii suportă orice pentru că ”îi întărește Dumnezeu”. 2,5 kilometri de coadă la moaște, viteză 1000 de pelerini pe oră!Ca în fiecare an, la Iași are loc pelerinajul tradițional la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Numărul mare de pelerini (mai mare decât în anii trecuți) poate fi explicat de faptul că în acest an au fost aduse din Grecia și moaștele Sfintei Ecaterina, cunoscută în istorie ca mireasa lui Iisus pentru că, după ce s-a convertit la creștinsim, ar fi avut o epifanie cu Maica Domnului și Iisus, iar Iisus i-ar fi dat un inel. O doamnă din Petroșani coboară treptele după ce a trecut pe la Sfânta, cu lacrimi în ochi. ‘M-am rugat pentru sănătate, că e cea mai importantă, am mai venit acum doi ani și atunci am stat la coadă 5-6 ore, dar anul ăsta am avut noroc, m-a ajutat un preot și m-a băgat în față!’ a recunoscut femeia, potrivitLibertatea.

Mai multe zile de concediu pentru tați.Mai multe zile de concediu pentru tații de nou-născuți. Este propunerea deputatului Matei Dobrovie, care doreşte să modifice Legea privind concendiul paternal. Astfel, concediul paternal ar putea creşte de la cinci zile, cât este în prezent, la şapte zile în cazul naşterii unui copil şi la 10 zile în cazul naşterii a cel puţin doi copii. De asemenea, concediul ar urma să fie acordat şi în cazul adopţiei.Totodată, taţii sunt stimulaţi să urmeze cursul de puericultură prin majorarea concediului până la 15 zile. Plata indemnizaţiei ar urma să se facă de la buget pentru zilele libere acordate în plus, potrivitDigi24.

Programul ”Masă caldă pentru elevi”, la sertar de 3 ani, în timp ce abandonul școlar e în floare. Din păcate, poveşti asemănătoare cu cea a familiei Pruteanu, din judeţul Vaslui, găsim în toată România. Iar soluţiile pe termen lung sunt fie inexistente, fie abandonate în sertarele celor care ne conduc. Masa caldă, un proiect care poate reduce semnificativ abandonului şcolar, a rămas de 3 ani la stadiul de proiect pilot. Ministerul Educaţiei nu a fost capabil să îl implementeze nici măcar în cele 50 de unităţi şcolare aflate pe lista iniţială. Scoala 71 din capitală este una dintre cele 50 de unităţi selectate pentru masa caldă, potrivitStirile ProTv.

Îngerul păzitor din Lada, satul din Teleorman unde sărăcia e la ea acasă. Copiii şi bătrânii flămânzi primesc mese calde la cantina bisericii. Pe preotul Florin Danu, vocaţia l-a trimis în satul Lada din judeţul Teleorman, un loc în care sărăcia e la ea acasă. Asta l-a determinat pe omul Bisericii să nu lase soarta oamenilor din sat la voia întâmplării, aşa că a ales să se implice cu adevărat în viaţa comunităţii. În urmă cu trei ani, preotul Florin Danu a observat că mulţi dintre copiii care locuiau în satul Lada nu beneficiau de o masă caldă la ei acasă. Aşa că a înfiinţat o asociaţie de binefacere şi, prin intermediul ei, a început să asigure în fiecare zi câte un prânz celor mici. Apoi i-a inclus şi pe bătrânii singuri din localitate în program. Astfel, de trei ani, în cantina bisericii din satul Lasa, 35 de copii şi 35 de bătrâni primesc zilnic o masă caldă, scrieGandul.

Exemplu de români cinstiți! Au salariul minim pe economie, dar când au găsit o pungă plină de bani pe o bancă, nu au stat pe gânduri: „Așa am fost învățați. Să nu ne bucurăm de bani nemunciți”. Soții Bosie și băiatul lor de 17 ani au găsit o pungă cu bani pe o bancă din Buzău. Deși nu au avut în mână niciodată o sumă atât de mare, aproape 30.000 de lei, oamenilor nu le-a trecut nici o secundă prin gând să ia banii. „Pe aceeași bancă mai erau două grupuri de tineri. La un moment dat, un grup de fete a luat-o într-o parte, grupul de băieți în cealaltă parte. Am văzut că pe bancă a rămas o sacoșă. După cum arăta, am crezut că e vorba de o pungă mare de cafea”, povestește buzoianca. Nu i-a trecut prin cap nici o secundă să ia banii. Cu frică de Dumnezeu și gândindu-se că cineva plânge după ei, femeia a mers direct la Poliție, potrivitLibertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro