Utile: Legătura dintre sare şi celulită; Cât să dormi pentru a fi odihnit; La ce pericol ne expunem atunci când facem poze cu blitz
Legătura dintre sare şi celulită. Sarea este strict necesară pentru buna funcţionare a organismului. Totuşi, un regim fără sare poate fi recomandat în anumite cazuri, sub supraveghere medicală, dar soluţia ideală ar fi să mâncăm sănătos, cât mai puţine alimente procesate, folosind o sare de calitate. Regimul fără sare le este indicat persoanelor care urmează un tratament cu cortizon, fiindcă, în asociere cu sarea, acesta determină retenţia de apă. Reducerea consumului de sare poate fi utilă în combaterea celulitei, potrivitCSID.
Cât să dormi pentru a fi odihnit. Punctul cel mai intens de somn este reprezentat de Mişcarea Rapidă a Ochilor care intervine între orele 2 şi 5 dimineaţa. Pentru a ne odihni corespunzător şi a ne menţine sănătoşi avem nevoie de 7-9 ore de somn, pentru adulţi, 10 ore, pentru adolescenţi în timp ce nou-născuţii au nevoie de 17 ore de somn. În mod surprinzător, cel mai adânc somn este înregistrat iarna, iar cel mai odihnitor, pe durata verii, potrivitClick.
La ce pericol ne expunem atunci când facem poze cu blitz.Medicul oftalmolog, Monica Pop, a atras atenţia asupra pericolului la care ne expunem atunci când facem poze cu blitz. „Grijă mare, nu vă uitaţi niciodată în lumina blitz-ului şi nu ascultaţi sfaturi neavenite! Scotomul central te poate afecta, cu timpul, zona maculară (zona de vedere centrală), ducând la scăderea treptată și ireversibilă a vederii. E de preferat să faceți poze fără blitz, iar când acesta se impune, mutați privirea ușor lateral, nu priviți direct în lumină (în momentul flash-ului), nu vă uitați direct!”, potrivitUnica.
Intoleranța la gluten și semnele adeseori neglijate, care anunță această boală. Intoleranța la gluten este o afecțiune din ce în ce mai răspândită. Înainte ca un medic să diagnosticheze această problemă, corpul dă câteva semne importante, de care este bine să ținem cont. Sunt 8 simptome, de cele mai multe ori, neglijate. Iată însă că ele trag semnalul de alarmă și îți indică probabilitatea că ai intoleranță la gluten, lucru care te obligă să renunți la pâinea clasică din făină de grâu, potrivitDoctorul zilei.
Neuropatie diabetică, cum alegem încălţâmintea în acest caz. Încălţămintea pentru persoanele care prezintă picior diabetic trebuie să îndeplinească câteva caracteristici esenţiale: să aibă un branţ interior detaşabil, de minim 5-8 mm, care să poată fi scos pentru a se putea introduce orteza pentru picior prescrisă, atunci când necesită acest lucru, să aibă o căptuşeală fără cusături sau suprapuneri de materiale care să creeze puncte de presiune pe suprafaţa dorsală a piciorului, zonă cu risc de ulceraţii la fel de importantă ca şi suprafaţa plantară, potrivitDescopera.