Sari direct la conținut

Business Report: Șocanta aritmetică a sărăciei: Salariul minim crește, dar inegalitățile nu scad – 10% din cei cu cele mai mici venituri câştigă de 14 ori mai puţin decât 50% din populaţia cea mai săracă; România va fi împărţită în zece zone de vânt şi soare în care să se pună turbine şi panouri

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Șocanta aritmetică a sărăciei: Salariul minim crește, dar inegalitățile nu scad – 10% din cei cu cele mai mici venituri câştigă de 14 ori mai puţin decât 50% din populaţia cea mai săracă.Inegalitățile din România au crescut în ultimii ani, iar sărăcia în muncă nu s-a atenuat, în pofida numeroaselor creșteri ale salariului minim, a declarat miercuri Valentina Vasile, director ştiinţific la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române. “30% dintre lucrătorii din România au fost plătiţi (în 2017 – n. red.) la nivelul salariului minim. Îngrijorător. Îngrijorător chiar şi în condiţiile în care salariul minim a crescut, conformcursdeguvernare.ro

Infiltrarea afacerilor chineze în Balcani îngrijorează Europa. Cu scopul obţinerii unor randamente ridicate pentru investiţiile lor, chinezii au deschis în ultimul deceniu fronturi mari în Europa de Sud-Est. Acest lucru îngrijorează pe mulţi în Balcani, existând temerea exercitării unei influenţe politice de către Beijing, după cum se arată într-un articol al Deutsche Welle. Totuşi, Beijingul, care îşi creşte în continuu investiţiile, este interesat în primul rând de profit. Chinezii şi-au făcut debutul în Balcani în anul 2009. În acel an a fost realizată prima mare investiţie, când Cosco a alocat mai bine de 650 de milioane de euro pentru a exploata Portul Pireu pentru o perioadă de 35 de ani. Şapte ani mai târziu, chinezii obţineau în schimbul a 280 de milioane pachetul majoritar de acţiuni al Autorităţii Portului Pireu, potrivit Rador care citează Kathimerini.

Eugen Teodorovici: Nu sunt date că ar urma o criză economică. Suntem o ţară stabilă macroeconomic. Datoria publică este la un nivel foarte scăzut. S-a auzit că România are o datorie ridicată. Este a 5-a cea mai mică la nivel european. Este la un nivel foarte scăzut, 14-15 state europene sunt peste criteriul stabilit de 60%. România şi-a achitat obligaţiile la termen pentru anul acesta şi până la finalul anului consolidăm această rezervă din Trezorerie, ceea ce ne asigură finanţare de cinci luni de zile dacă nu mai vrem să luăm bani din piaţă. Iată încă un element de siguranţă că România este o ţară stabilă macroeconomic, a declarat Teodorovici, potrivit biziday.ro.

Italia ia decizii împotriva Uniunii Europene.Criteriile și normele de deficit ale Uniunii Europene au devenit aproape opționale pentru această țară, iar deciziile pe care le ia sunt luate total împotriva a ceea ce i se cere de la Bruxelles .Ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a anunţat miercuri că bugetul pe 2019 va include un venit de bază pentru săraci şi posibilitatea pensionării anticipate, îndeplinind astfel cerinţele coaliţiei populiste aflate la guvernare, scriecapital.ro

România va fi împărţită în zece zone de vânt şi soare în care să se pună turbine şi panouri. Ce spune industria regenerabilelor.Pentru a dezvolta producţia de energie din surse regenerabile, autorităţile au în plan instituirea a zece zone de dezvoltare a centralelor eoliene şi fotovoltaice, pe baza reurselor de vânt şi soare identificate. Teoretic, acolo investitorilor li se promit proceduri mai simple de instalare a centralelor. Industria spune că pare o idee bună, dar atrage atenţia că, pentru a se dezvolta noi capacităţi care să nu mai aibă nevoie de subvenţii, e nevoie de investiţii în reţeaua de transport şi de relaxarea procedurilor prin care să se poată vândă energia pe piaţă, conformeconomica.net

Cele 12 capcane din noua lege a pensiilor.Anunţată cu surle şi trâmbiţe toată vara, supusă deja dezbaterii publice şi discutată cu sindicatele, noua lege a pensiilor schimbă radical modul de calcul al veniturilor celor care ies din câmpul muncii. Pe lângă faptul că va diminua drastic veniturile a 65% dintre salariaţii actuali, actul normativ conţine însă şi alte aspecte care vor afecta grav drepturile românilor când vor ieşi la pensie.În cele ce urmează „Adevărul” vă prezintă principalele probleme din proiectul normativ, unele dintre ele semnalate de sindicaliştii Cartel Alfa şi BNS ministrului Muncii şi ministrului Finanţelor, scrieadevarul.ro

Cum a pierdut Astra Vagoane Călători un contract de peste 1 miliard de euro pentru livrarea de vagoane în Egipt.Căile Ferate Egiptene (ENR) au atribuit un contract de peste 1 miliard de euro pentru furnizarea 1.300 de vagoane de călători unui consorţiu ruso-ungar. De acest contract a fost interesată şi compania românească Astra Vagoane Călători, care s-a retras însă din cursă încă de anul trecut. Vezi ce l-a împiedicat pe producătorul arădean să rămână în competiţie.Transmashholding, un consorțiu ruso – ungar, a câştigat contractul pentru livrarea a 1.300 de vagoane de călători în Egipt, potrivit unui anunţ al producătorului rus de material rulant Transmashholding, scrieeconomica.net

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro