Business report: Pensionarii nu vor primi nicun leu în plus. Elementul de care nu a ținut cont PSD; Surpriza americanilor pentru România: aproximativ 12% din mâncarea importată din SUA înseamnă deşeuri alimentare; Ratele românilor, cele mai mari din Europa
Pensionarii nu vor primi nicun leu în plus. Elementul de care nu a ținut cont PSD. Pensionarii ar trebui să aibă de două ori mai mulți bani începând din 2021, însă este foarte probabil ca această promisiune a PSD să nu fie onorată. În primul rând, bugetul de pensii va trebui suplimentat cu 15 miliarde de lei în 2022, în condiţiile în care pensiile vor fi dublate, după ce vor fi recalculate în baza noii legi. Este foarte posibil ca în 2020 PSD să nu mai câştige alegerile, dar cel mai important element este migraţia, potrivit Capital.
Noua lege a pensiilor: procedura prin care dovedeşti că ai lucrat în condiţii speciale. Ministerul Muncii a pus recent în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor. În proiect se explică modalitatea prin care pensionarii fac dovada vechimii în muncă în grupa I şi a II-a de muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001. De asemenea, în proiectul de act normativ se arată în ce situaţii adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi a II-a de muncă nu sunt valorificate ca vechime în muncă, dar şi care sunt perioadele asimilate stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă, potrivit Economica.net.
Povești din prima generație de programatori ai Clujului. Cu Liviu Negrescu, unul dintre pionierii calculatoarelor din România, de la programarea în limba rusă la zorii „Silicon Valley”. La începutul anilor ’60, tânărul Liviu Negrescu termina Facultatea de Matematică-Fizică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. La prezentarea licenței, în sală se afla ceea ce acum probabil am numi un „head-hunter”: nimeni altul decât Tiberiu Popoviciu, fondator al institutului care azi îi poartă numele, savant cu doctorat la Sorbona – unul dintre „pionierii informaticii” româneşti, dar şi un om bine văzut de structura politică a epocii. Căuta oameni pentru ceea ce urma să devină prima echipă de „IT”-işti ai Clujului, scrie Actual de Cluj.
Ratele românilor, cele mai mari din Europa. Un bulgar care vrea să îşi ia astăzi un credit de consum în leva va avea de achitat o dobândă anuală de circa 8,35%. Un maghiar va plăti puţin peste 4% pentru creditul său în forinţi, în timp ce un polonez va trebui să lase băncii circa 7,3% pentru un împrumut în zloţi. Prin comparaţie, un român care merge astăzi la bancă va trebui să lase, în medie, 10,1% pentru un credit de consum, după cum arată ultimele date ale Băncii Naţionale a României. articol integral in revista Capital.
Surpriza americanilor pentru România: aproximativ 12% din mâncarea importată din SUA înseamnă deşeuri alimentare. România a ajuns să importe anul trecut deșeuri alimentare din Statele Unite ale Americii în valoare de 9,7 milioane de dolari, de peste opt ori mai mult decât anul anterior. De altfel, această categorie a ajuns a cincea în clasamentul produselor agroalimentare aduse din SUA și a generat 12% din valoarea totală a acestor importuri, potrivit Economica.net.
Autostrada din bucăţi. Din toamnă, mai avem câţiva kilometri de A3. S-a intrat în linie dreaptă pe șantierul mini-lotului de 766 de metri de la Gilău, anunţă reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, cu imagini proaspete din vizită de şantier. Bucăţica de niciun kilometru face parte din Autostrada Transilvania şi va conecta două porţiuni din aceasta. Asta înseamnă că, o dată cu lansarea acestei porţiuni, ar trebui să intre, în sfârşit, în circuit, şi tronsonul Gilău-Nădășelu (8,7 km), finalizat încă din noiembrie 2017, potrivit Actual de Cluj.