Sari direct la conținut

Politic show: Demnitarii care au picat testul politicii externe; Dragnea, celebru în SUA. Ce mesaj a primit la meciul dintre Liverpool şi City; Pe cine vrea Guvernul să ierte de datorii  

HotNews.ro
politic, Foto: Hotnews
politic, Foto: Hotnews

Demnitarii care au picat testul politicii externe.În numai șase luni de mandat, Dăncilă pare că a acumulat numeroase gafe de politică externă. Totuși, de-a lungul timpului și alți lideri politici au făcut greșeli în acest domeniu sensibil. În 2011, ministrul de Externe de atunci, Teodor Baconschi, a declarat într-un interviu că România ar putea denunţa unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), în condiţiile în care acesta este invocat de statele membre Franţa şi Germania drept motiv pentru amânarea aderării ţării noastre la Schengen. Un campion al gafelor este și fostul ministru de Externe Andrei Marga. În 2012, el a trimis către cancelariile occidentate informaţii cu privire la părerea USL faţă de situaţia politică din ţară, potrivitRomania Libera.

Dragnea, celebru în SUA. Ce mesaj a primit la meciul dintre Liverpool şi City. Doua bannere cu un mesaj anti-PSD si unul impotriva lui Liviu Dragnea au fost afisate de cativa romani prezenti la New York pe MetLife Stadium, in timpul unei partide intre Manchester City si Liverpool. Imaginea s-a viralizat dupa ce a fost postata pe Facebook. In ultimele saptamani mesajele anti-PSD sau anti-Guvern au fost afisate in mai multe tari. In urma cu o saptamana, un alt roman a afisat tot la Turul Frantei un mesaj anti-PSD. Acesta a scris pe un banner „PSD Ciuma Rosie”, potrivitZiarul de Iasi.

Pe cine vrea Guvernul să ierte de datorii. Ministrul Finanţelor a dat românilor numeroase asigurări că amnistia fiscală este gândită ca un mecanism de deblocare a unei părţi din economie. „Pentru a da o şansă acestor companii de stat de a fi parte reală la economie, s-a pus în discuţie o astfel de ştergere a acestor datorii istorice, nimic altceva. Ele, dacă au o astfel de situaţie, un restart practic, şansa de a face împrumuturi la bănci sau din piaţă, pentru a-şi finanţa proiectele pe care vor să le implementeze. (…) Vorbim de companii româneşti, de zeci de mii de angajaţi ai acestor companii, care trebuie să aibă mai departe un loc de muncă, nimic altceva„, a spus el, potrivitAdevarul.

Curat neconstituțional, da’ umflați-l! Am văzut astăzi cu toții partidul-stat în acțiune, strivind cu toată forța abuzului un cetățean pentru îndrăzneala de a se plimba cu mașina lui insolentă prin toată țara. Da, mesajul de pe plăcuțele mașinii înmatriculate în Suedia este trivial, obscen, odios, de acord cu toți care-l critică. Dar infinit mai gravă și înfricoșătoare arată reacția partidului-stat. Puterea a răspuns la înjurătura grosolană a unui anonim cu un dosar penal, aplicând o lege care nu există decât în capul unor milițieni obedienți de la vârful ministerului de interne. Curat neconstituțional, da’ umflați-l! Și l-au umflat, potrivitG4media.

„Programul Odrasla continuă cu succes“. Clotilde Armand a publicat o listă cu copii de politicieni instalaţi în funcţii publice. „Programul Odrasla“, aşa a numit Clotilde Armand pomelnicul de tineri sinecurişti. „Fiica domnului Daea este angajată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Fiica lui Florin Iordache lucrează la Cancelaria Băncii Naţionale. În trecut a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Altă întrebare?! Fiica domnului Ţuţuianu este consilier juridic la Primăria Capitalei”, a scris ea, potrivitAdevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro