Guvernul ar putea emite în toamnă Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii off-shore, dacă va fi promulgată de președinte (surse)
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intenționază să inițieze o Ordonanță de urgență pentru modificarea Legii off-shore după ce aceasta va apărea în Monitorul oficial, conform unor surse din instituție.
„Este prea devreme să lucrăm la acest tip de ordonanță până nu apare legea în Monitorul Oficial. Ea va exista, cu siguranță. Probabil, undeva prin septembrie vom pregăti documentul”, au spus acestea.
În realitate, imediat după trimiterea legii la promulgare, Liviu Dragnea, cu cei de la Ministerul Finanțelor alături, a început discuții cu reprezentanții titularilor de acorduri pe „corectarea” formulelor de calcul al impozitelor prevăzute în legea proaspăt adoptată de Camera Deputaților. Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, în ultimele zile au avut loc mai multe discuții, fiind luată în calcul inclusiv elaborarea unui proiect de Ordonanță de Urgență care să reglementeze deducerea cheltuielilor cu investițiile din Marea Neagră.
Deputatul ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, luni, că nu a existat dialog între membrii coaliției de guvernare în privința a două proiecte de legi: o inițiativă legislativă a ALDE și proiectul legii off-shore. Vosganian a anunțat că la ședința Coaliției, ALDE a cerut explicații și a cerut ca Executivul să modifice de urgență legea off-shore.
„Am cerut explicații în interiorul Coaliției pe două proiecte de legi: legea offshore și un proiect de lege adoptat în Parlament privind ajutoarele sociale, să ne spună despre ce este vorba în această oarecum anecdotică și capricioasă relaționarea între PSD și ALDE și care, sperăm noi în sesiunea din toamnă să nu se mai repete (…). Eu cred că propunerea (n.r. – referitoare la legea off-shore) care a fost făcută şi care a fost adoptată în comisie a fost o propunere care pe noi, care eram membrii ai comisiilor reunite din partea ALDE, ne-a pus într-o situaţie delicată. Eu cred că pentru o mai bună acuratețe a procedurii legislative e nevoie de discuţii prealabile”, a declarat Vosganian.
Deputatul ALDE a explicat că textul legii off-shore nu a reflectat înțelegerea avută în interiorul Coaliției. „Având în vedere faptul că faţă de ceea ce noi am dorit să apară în lege în text nu reflectă în totalitate voinţa legiuitorului, se impune o intervenţie de urgenţă pe actul normativ. Pot să vă spun, ca legiuitor, că sentimentul meu este că voinţa noastră de a îmbina un anumit tip de impozitare mai redus decât onshore, dar în orice caz suficient de ridicat trebuie să se combine şi cu recuperarea costurilor de operare, care sunt foarte mari în zona offshore şi în acest sens se impune o modificare de urgenţă a actului normativ. Toate deciziile se iau prin consens în coaliţie, dialog există în coaliţie, însă nu a existat pe acest act normativ”, a afirmat Varujan Vosganian după şedinţa grupului ALDE.
Purtătorul de cuvânt al ALDE a precizat că s-a decis la nivelul Coaliției ca modificările să se opereze printr-o ordonanță de urgență pentru modificarea legii off-shore.
Parlamentul a adoptat în sesiunea extraordinară legea off-shore care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.