Sari direct la conținut

Faze tari: În România, urşii mănâncă porci, însă în California animalele invadează locuinţele oamenilor pentru a fura bomboane; Placa electrică pe care să faci surf chiar și pe Dâmbovița; Jucărie retrasă din magazine pentru că îi învăţa pe copii că naziştii zburau în cosmos

HotNews.ro
Faze tari, Foto: Colaj foto
Faze tari, Foto: Colaj foto

În România, urşii mănâncă porci, însă în California animalele invadează locuinţele oamenilor pentru a fura bomboane Un urs a intrat într-o casă din California pentru a căuta bomboane. Întreaga scenă a fost filmată de camerele de securitate. Casa unui cuplu din Tahoe, California, a fost spartă de către un „infractor” mai puţin obişnuit. Conform Science Alert, în timp ce Lane Skyes şi Carole Scofield erau plecaţi, ursul a pătruns în locuinţa lor pe ferestră. Atunci când s-au întors acasă, unul dintre prietenii lor a observat intrusul pe fereastră. „Aveţi un urs în casă!”, a afirmat prietena celor doi. Ursul avea peste doi metri înălţime şi peste 136 de kilograme. Pentru cei doi întâmplarea nu este atât de neobişnuită deoarece este a şasea oară când un urs încearcă să le intre în casă. În timpul unei „vizite” anterioare, ce a avut loc în noiembrie 2017, cuplul s-a ales cu pagube de 700 de dolari, scrie Descopera.

Placa electrică pe care să faci surf chiar și pe Dâmbovița Ai fost vreodată fascinat de surfing? Chiar dacă nu, această placă electrică sigur te va fascina pentru că poți face surf pe ea și pe Dâmbovița. Este o invenție care se cam îndepărtează de principiul de bază al surfingului, dar este extrem de atractivă și chiar și cei neexperimentați ar fi tentați să o încerce. De fapt, nici nu trebuie să fi “călărit” vreodată un val. Te urci pe placă și ea e gata să te poarte peste unde și să te facă să simți vântul în față. Ceea ce face placa asta de surf atât de specială este propulsorul care te ține deasupra apei la o viteză constantă și, în consecință, este, deci, o placă de surf electrică. Văzută de deasupra, arată ca o placă de surf obișnuită, dar magia se petrece în „adâncuri”. Denumită foil surfboard, placa, care este alimentată de o baterie, este cea mai nouă invenție din domeniul sporturilor de apă, precizează Playtech.

Jucărie retrasă din magazine pentru că îi învăţa pe copii că naziştii zburau în cosmos Producătorul german de machete şi jucării Revell a retras din magazine unul dintre produsele sale. Potrivit TheLocal.de, Revell a luat decizia de a retrage macheta, un aparat de zbor fictiv tip OZN cu însemne militare din perioada nazistă, în urma criticilor primite de la o Asociaţie de Protecţie a Copiilor. Mai precis, pe cutie nu se preciza nicăieri că e vorba de un aparat de zbor imaginar, astfel încât cei care cumpărau jucăria ar fi putut crede că naziştii aveau astfel de OZN-uri şi zburau în spaţiu. Compania a acceptat criticile drept „perfect justificate” şi a retras produsul. De asemenea, a declanşat o anchetă pentru a determina cum a fost aprobată această jucărie. În descrierea de pe cutie se precizează că OZN-ul ar fi fost testat de nazişti în 1943, putea să atingă 6.000 km/h şi să zboare în spaţiu – performanţe imposibile cu tehnologia de atunci, spun istoricii, relatează Știrile ProTv.

După o furtună puternică a ”plouat” cu fructe de mare într-un oraş din China Recent, în oraşul Qingdao aflat pe ţărmul chinezesc a „plouat” cu caracatiţe, stele de mare şi creveţi. Fenomenul straniu şi rar a fost produs din cauza vânturilor puternice ce au tras creaturile din mare. Recent, oraşul Qingdao a fost lovit de o furtună puternică ce a doborât arbori, semnele de circulaţie, a provocat inundaţii şi a blocat traficul. Conform Oddity Central, un fenomen aparte a atras atenţia localnicilor, mai multe creaturi acvatice au început să cadă din cer. În imaginile incredibile publicate de platforma Weibo se observă cum caracatiţele, creveţii şi stelele de mare cad din cer. Meteorologii susţin că animalele au fost trase din mare şi suflate către ţărm de vântul puternic. Ciudat este că nu este un fenomen particular. În 2017, într-un oraş din Mexic a „plouat” cu peşte, informează Descoperă.

Secretul efectelor speciale: cum funcționează ecranul verde Dacă te-ai întrebat vreodată care este secretul efectelor speciale, pe lângă bugete fabuloase de post-producție, magia constă într-un ecran verde. Din ce în ce mai multe studiouri de producție de la Hollywood au devenit un pic mai transparente în privința mijloacelor tehnice la care apelează pentru materializare unor efecte speciale care te lasă cu gura căscată. La scurt timp după premiera ultimului Avengers, găseai deja pe YouTube un clip prin intermediul căruia înțelegeai mai bine cum a fost posibil conflictul dintre acele personaje fantastice și super eroii pământeni. După fiecare episod din Game of Thrones, cei curioși au putut să vadă în detaliu modul în care un ecran verde s-a aflat în spatele multor scene care ți-au tăiat respirația în sezonul trecut, arată Playtech.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro