Subiectele zilei: Premieră în sistemul educațional. Locuri speciale la facultăți pentru absolvenții liceelor din mediul rural; Cum și-a săpat singur groapa PSD la Curtea Constituțională; Misiunile secrete ale trupelor de elită române în Afganistan
Premieră în sistemul educațional. Locuri speciale la facultăți pentru absolvenții liceelor din mediul rural. Ministrul a subliniat că nu este vorba despre absolvenții care au domiciliul în mediul rural, ci despre cei care au terminat un liceu de la țară.”Este pentru prima dată în istorie când asigurăm pentru acești absolvenți o admitere separată de ceilalți, așa cum facem o admitere separată pentru etnicii români și pentru rromi. Aceștia practic au un anumit număr de locuri dedicate la fiecare universitate, proporțional cu numărul de locuri istoric atribuit și practic având o admitere separată, nu concurează decât între ei”, declară Valentin Popa, ministrul Educației Naționale, potrivitDigi24
Cum și-a săpat singur groapa PSD la Curtea Constituțională. Decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională prelungirea mandatului unui judecător mai mult de 9 ani a fost dată cu dedicație împotriva Mayei Teodoroiu, care se află în conflict cu membrii numiți de PSD la Curte, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Teodoroiu a fost numită pentru un rest de mandat de 4 ani, în condițiile în care legea de funcționare a CCR prevede că prelungirea unui mandat poate fi făcută cu maximum 3 ani peste cei 9 prevăzuți de Constituție. PSD a eliminat limita de 3 ani, dar adversarii Mayei Teodoriu din interiorul CCR nu doar că au respins propunerea, dar au declarat neconstituțională inclusiv prevederea din legea în vigoare, potrivit G4media
Catastrofa românilor, Penka şi tăcerea Europei. La ordinul cui a desfiinţat CCR sistemul politic şi democraţia, determinându-l pe C.P. Tăriceanu să exulte, împreună cu Iordache-altă întrebare şi ceilalţi stâlpi ai regimului Dragnea, încântaţi la culme de metamorfozarea regimului prezidenţial într-unul „parlamentar”? Căci poporul, care în orice democraţie veritabilă e suveran, n-a fost întrebat. Nici prin referendum, nici prin alegeri anticipate, cum ar fi trebuit. Iar preşedintele, domnind, mai degrabă ca un rege, decât ca un şef de stat implicat, luptând pentru poporul care l-a ales, s-a văzut redus la dimensiunea unui Don Quijote de la Mancha, potrivitDeutsche Welle.
Misiunile secrete ale trupelor de elită române în Afganistan. Forţele pentru Operaţii Speciale sunt forţe special instruite şi dotate pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acţiuni directe şi asistenţă militară în ţară şi în teatrele de operaţii militare, având componente din toate categoriile de forţe ale armatei. Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul” reprezintă componenta terestră a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Militarii de aici participă la misiuni în Afganistan începând cu anul 2006. Activitatea acestora a fost apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere, potrivitAdevarul.
SUA alimentează scindarea Europei Germania este indignată. La câteva ore după publicarea unui interviu cu noul ambasador SUA în Germania, Richard Grenell, au apărut și primele voci care cer ca acesta să fie expulzat. Motivul: într-un dialog cu portalul american de dreapta, Breitbart, omul lui Trump a declarat că dorește să întărească puterile conservatoare în Europa, care sunt împotriva establishment-ului politic. Pasajele, în care vorbește despre majoritatea fără voce, despre bunăstarea oamenilor obișnuiți ai muncii, despre critica adusă politicii privitoare la migrație și în general despre superioritatea și distanțarea de realitate a elitelor politice, ar putea fi repetată la un eveniment AfD (Alternativa pentru Germania) și i-ar aduce garantat aplauze, potriivtDeutsche Welle.
DJ-ii olandezi prinşi cu canabis la Aeroport: „Nu ştiam că la voi drogurile sunt interzise“.Cei doi DJ, Ryan Marciano şi James Sunnery, au mixat joi seara în cadrul festivalului Afterhills, iar a doua zi trebuiau să se îmbarce cu o cursă internă spre Bucureşti, iar de aici către Olanda. Ei au fost depistaţi vineri, în aeroportul din Iaşi, cu o cantitate de aproximativ un gram de canabis, la controlul bagajelor efectuat de către angajaţii Serviciului Român de Informaţii Iaşi, care ar fi fost anunţaţi din timp de către anchetatori că cei doi DJ ar fi avut asupra lor droguri, potrivitZiarul de Iasi.
Scriitorul libanez Elias Khoury: „Ceaușescu trăiește încă. Dar s-a mutat în lumea arabă“. Scriitorul Elias Khoury, a fost zilele acestea la București pentru lansarea celui mai recent dintre romanele sale, „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam“, publicat în România. Sigur că evreii sunt victime ale Europei, iar Holocaustul a fost unul dintre cele mai cumplite – dacă nu cumva chiar cel mai cumplit – eveniment din istoria modernă. Evreii sunt, fără îndoială, victime. Dar palestinienii sunt victimele acestor victime, ceea ce face lucrurile încă și mai tragice. Cele două tragedii se oglindesc între ele. Uneori, poți vedea tragedia altora oglindită în propria ta tragedie“, spune scriitorul, potrivitRomania Libera.
Bucureştiul, paralizat sâmbătă de trei proteste autorizate şi unul organizat pe Facebook: gay şi anti-gay, psd-işti şi anti psd-işti. Sâmbătă este ziua mitingurilor în Capitală. Trei evenimente de acest gen sunt programate în aceeaşi zi: marşul Bucharest Pride 2018, organizat de asociaţia Accept, manifestaţia – marşul Normalităţii, organizat de Noua Dreaptă şi mitingul pentru „protejarea justiţiei” organizat de Partidul Social Democrat (PSD). În plus, pe grupul de FacebookPSD-Mafia, este anunţat un protest neautorizat intitulat „Ciuma roşie, PCR-FSN-PSD”, potrivit Adevarul.
Cum îi păcălesc taximetriștii pe turiștii din Mamaia. Aproape niciun taximetrist nu mai folosește aparatul de taxat. În timpul sezonului estival, cine vrea să plece cu un taxi din Mamaia are tarif fix. „Avem o problemă cu taximetriștii. Nu se comportă civilizat și asta, face foarte mult rău turistului. Orice turist care se urcă în sezon, într-un taxi, are două tarife. 50 de lei oriunde în stațiune, 100 de lei în Constanța. Este o mare problemă pentru că nimeni nu are grijă de cum ajung turiștii la noi sau cum pleacă de la noi,”, spune Eugen Vernea, director de dezvoltare Fratelli. Pe lângă preț, mai sunt câteva probleme: curățenia din taxiuri și modul în care se comportă unii șoferi, potrivitRomania Libera.