Sari direct la conținut

​FOTO Cum reușesc cele mai tari companii feroviare europene să atragă călători – Viteză, covor roșu, snițele, relaxare

HotNews.ro
Tren italian de mare viteza, Foto: Trenitalia
Tren italian de mare viteza, Foto: Trenitalia

​În timp ce la noi trenurile au o imagine foarte proastă, fiind lente, neconfortabile și insuficiente, în Europa de Vest și Centrală multe companii au reușit să atraga tot mai mulți pasageri, arătând că trenurile pot fi, nu doar rapide și curate, ci și amuzante. În Italia li se pune covorul roșu călătorilor business, la vagoanele restaurant din Cehia poți mânca șnițel sau gulaș, alături de o bere bună, iar în Germania în unele trenuri există personal care se asigură că nu se vor plictisi copiii. Un raport arată care sunt cele mai de succes companii feroviare europene, dar și ce au făcut pentru a dovedi că trenurile nu s-au blocat undeva în trecut.

Raportul The Great Train Comparison arată care sunt cele mai de succes companii feroviare europene datorită serviciilor oferite clienților. Sunt mai multe categorii și sunt date exemple. Marele câștigător este din Elveția: Swiss Federal Railways, în timp ce în regiunea noastră serviciile excelente vin de la OBB (Austria) și Cesky Drahy (Cehia). Foarte bine au ieșit companii precum Deutsche Bahn, Eurostar, RENFE, SNCF. Raportul a fost întocmit de portalul de rezervări Loco2 și cuprinde 16 mari companii europene, dintre cele 150 existente pe continent.

Meniu într-un vagon restaurant din Cehia (foto Cesky Drahy)

Unele companii feroviare se impun datorită vitezei și au sloganuri de genul ”Ce rost mai are să iei avionul?”. Altele au trenuri în care poți închiria mici săli de ședință, în timp ce în unele țări vagonul restaurant chiar vinde mâncare apropiată de ce vinde un restaurant respectat din oraș.

În Alpi, o dată cu biletul îți cumperi și ski pass-ul, și ambele ies mai ieftine decât dacă le-ai lua separat, în Elveția aproape toate trenurile importante au vagon de biciclete, iar în Austria poți fi sigur că în vagon nu este hărmălaie, fiindcă pasagerii gălăgioși riscă amenzi.

Tren german de mare vitezaă ICE 3 (sursa – Deutsche Bahn)

În Italia, companiile Trenitalia și Italo pun covorul roșu pentru pasagerii business, există două tipuri de clasă business, spațiu precum în birou, dar și business lounge în gările mari. O diferență enormă față de sălile de așteptare de la noi…

Companiile cu management deștept și-au dat seama că vor câștiga dacă vor atrage familiile să ia trenul pe distanțe medii și lungi. În Elveția unele trenuri Intercity au spațiu de joacă pentru copii, în Germania circulă trenuri în care există personal angajat să-i distreze pe copii, în timp ce în unele trenuri austriece mascotele oferă puzzle-uri și diverse jocuri copiilor din vagoane.

Tren austriac de navetiști (foto – OBB)

În timp ce la noi CFR mai are doar 12 vagoane restaurant, Deutsche Bahn are 150. Marile companii din vest se mândresc cu mâncare organică din apropiere, în timp ce la vagoanele din Cehia în meniu se pot comanda șnițele, gulaș, salate și beri.

O bună parte dintre trenurile rapide au WiFi gratuit la bord, iar cumpăratul biletelor de tren de pe internet este simplu, cei care își iau biletul cu mai mult timp înainte putând ajunge să plătească și de patru cinci ori mai puțin decât dacă ar alege să cumpere biletul chiar înainte de plecare. Tot mai mulți operatori decid să dea reduceri nu doar pasagerilor cu dizabilități, ci și celor care mai merg cu încă o persoană.

Ce companii au câștigat la fiecare categorie

Vagoanele unor companii precum Deutsche Bahn, OBB sau RENFE sunt medii cu zgomot redus, nu doar fiindcă sunt bine insonorizate. Există reguli clare care să-i descurajeze pe pasagerii care au de gând să fie gălăgioși, iar în Austria poți fi amendat pentru zgomot ce depășește un anumit prag de decibeli. Liniștea este esențială, fiindcă operatorii feroviari atrag clienți care nu vor haosul din aeroport ți nici stresul condusului, astfel că le promit ore de liniște în tren.

Cine a dus bicicleta cu trenul în România știe că este foarte complicat, mai ales de când trenurile de pe rutele populare s-au aglomerat peste măsură, după ce studenții au primit gratuitate la început de 2017. Situația este cu totul diferită în Elveția, unde aproape toate trenurile de lungă distanță au spațiu pentru biciclete, iar în multe gări poți închiria biciclete. La fel, în țări precum Elveția sau Marea Britanie poți transporta câinele sau pisica cu trenul fără să ai discuții complicate cu ”nașul”.

Vagon cehesc cu spațiu pentru biciclete (sursa – CD)

Operatorii cu servicii în zona Alpilor, Swiss Railways sau OBB, au vagoane cu zone pentru transportul schiurilor și a plăcilor de snowboard, existând în unele cazuri și posibilitatea de a apela la servicii prin care echipamentele pentru sporturi de iarnă îți sunt preluate de acasă sau de la hotel și transportate în stațiunea unde mergi în vacanță.

Câteva companii, mai ales din Elveția, Austria și Cehia, au în trenuri compartimente speciale pentru două persoane, gândite pentru cupluri care merg în vacanță și vor intimitate. Vagoanele compartimentate sunt tot mai rare în Europa de Vest, cel mai des fiind utilizate vagoanele deschise, însă cu scaune confortabile și cu mult loc la picioare.

Tren din Elveția

Dincolo de confort și servicii diverse, mai este un aspect esențial care face ca trenurile să fie mai atrăgătoare decât avioanele pe distanțe de până la 800 km, iar aici cel mai bine stau două țări: Franța și Spania. Trenurile TGV, respectiv AVE depășesc 300 km/h și au viteze medii de peste 200 km/h pe distanțe de multe sute de kilometri.

Câteva exemple spun totul. Între Marseille și Paris trenurile fac 3 ore și 23 de minute, iar Între Barcelona și Madrid fac două ore și 45 de minute. Între Paris și Bordeaux trenurile fac puțin peste două ore, între Londra și Bruxelles drumul durează sub 110 minute, iar între Munchen și Berlin se fac patru ore.

Departe de a spune că aceste companii sunt perfecte. Trenurile germane au des întârzieri, compania franceză SNCF are datorii de 50 miliarde euro și biletele de tren sunt extrem de scumpe, mai ales în Scandinavia și Marea Britanie. Un element comun este că acestor companii le pasă de clienți și dovedesc asta lansând servicii prin care vor să crească numărul de pasageri.

Interior TGV Oceane (sursa – SNCF)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro