Băsescu, despre plângerea lui Orban împotriva lui Dăncilă: Am discutat cu ambasadori, nimeni nu crede că această iniţiativă este una independentă, nimeni nu i-o atribuie lui Orban. Dacă îl întrebi despre conţinut, nu ştie să-l reproducă
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că a discutat în aceste zile cu ambasadori acreditaţi la Bucureşti şi cu politicieni de la Bruxelles şi nimeni nu crede că plângerea penală depusă de liderul PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă este o iniţiativă independentă, ci o atribuie fie preşedintelui Klaus Iohannis, fie cangelarului german Angela Merkel. Băsescu a mai spus că Orban nici nu ar putea reproduce conţinutul plângerii şi a caracterizat această acţiune drept una „neinspirată”.
„Am discutat cu ambasadori de la Bucureşti zilele acestea, cu oameni politici de la Bruxelles, nimeni nu crede că această initţiativă este una independentă. Cu oricine vorbeşti, o atribuie ori preşedintelui Iohannis, ori lui Merkel. Nu i-o atribuie lui Orban. De altfel, dacă îl întrebi pe Orban despre conţinutul plângerii, nu este în stare să o reproducă”, a declarat Traian Băsescu sâmbătă seară la România TV, potrivit News.ro.
El a caracterizat acţiunea lui Ludovic Orban drept una „neinspirată”, considerând că nu va duce la niciun rezultat.
„Suntem într-o situaţie inedită în care opoziţia face o plângere penală premierului pentru înaltă trădare. Greu de susţinut o asemenea acuzaţie, care este efect al faptului că premierul a fost în Israel la invitaţia omologului israelian. (…) Cred că a fost neinspirată prin acţiune, mai ales prin motivarea dată. Părerea mea este că nu va rezulta nimic. (…) Nu cred că Parchetul va intra într-un asemenea joc. Dacă prin absurd s-ar implica, nu s-ar băga preşedintele. Una e să ceri demisia cu vorba, alta este să te compromiţi”, spune liderul PMP.
El a explicat că, chiar dacă procurorii ar da curs plângerii lui Orban şi ar începe urmărirea penală împotriva premierului, preşedintele l-ar suspenda, însă nu ar putea merge mai departe cu revocarea.
„Să spunem prin absurd că Parchetul ar intra în acest joc politic. Dacă această mică probabilitate se va materializa, nu va folosi la nimic. Pentru că cel mult preşedintele poate să suspende premierul, dar nu poate merge mai departe. Şi atunci nu ai de ce să-l suspenzi, pentru că este articol clar în Constituţie care spune că preşedintele nu îl poate revoca pe premier”, a explicat liderul PMP.
Băsescu este de părere că România este în această situaţie delicată din punct de vedere al politicii externe din cauza premierului, întrucât Guvernul a discutat în şedinţă subiectul mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar, înainte de a face acest lucru, Executivul ar fi trebuit să îl informeze pe şeful statului, care, conform Constituţiei, poate lua parte la şedinţele de Guvern dacă se discută probleme de interes naţional sau politică externă.
„Originea problemei este chiar la doamna Dăncilă, pentru că dânşii au discutat nota referitoare la mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim într-o şedinţă de Guvern şi, dacă ne uităm în Constituţie, preşedintele poate lua parte la şedinţa Guvernului dacă se discută prbleme de interes naţional, politică externă. L-a informat Guvernul pe preşedinte că are pe ordinea de zi o problemă de politică externă? În mod cert nu. Este responsabilitatea preşedintelui dacă ştia şi nu a participat. Dar, din câte ştiu eu, preşedintele nu a fost informat niciodată”, a mai afirmat Băsescu.
Fostul preşedinte a mai spus că „ne-am aşezat singuri între opţiunea SUA şi opţiunea UE”, iar prin disputa internă, România este obligată ca într-un timp foarte scurt să ia nişte decizii.
„Daddy a vrut să fie pro-americanul numărul 1 al patriei şi a dat acest semnal în mod neautorizat, ceea ce l-a lăsat pe preşedinte într-un ofsaid mare. În acelaşi timp, a pus România în situaţia de a clarifica rapid situaţia înainte de vreme. Or, asta trebuia discutată cu aliaţii înainte de a face publică o poziţie. România este acum în cea mai grea situaţie de politică externă din ultimii ani”, a spus Băsescu, referindu-se la problema mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.
De asemenea, liderul PMP a spus că prelungirea mandatului lui Daniel Horodoniceanu în funcţia de procuror-şef al DIICOT nu este o chestiune politică, ci de regulament, numirea în funcţie a noului şef fiind o procedură de durată, iar cum mandatul lui Horodniceanu a expirat sâmbătă, era necesar un interimar.
„Mandatul expira, deci trebuia prelungit. Când se numeşte titularul, interimatul lui Horodniceanu se încheie. Deci nu aş băga Parchetul în ciorba politică. Era nevoie de numirea unui interimar, pentru că DIICOT-ul, prin activitatea de zi cu zi, are nevoie de un şef”, a precizat Băsescu.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus joi o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o de uzurpare a funcţiei, prezentarea de informaţii, cu rea-credinţă, preşedintelui României, înaltă trădare şi divulgarea de informaţii secrete de stat, în legătură cu Memorandumul adoptat de Guvern privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Plângerea îl vizează şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea, acuzat de divulgarea de informaţii secrete de stat, după ce a făcut publice informaţiile referitoare la Memorandumul pe tema mutării ambasadei.
Liderul PSD a calificat plângerea drept „o tentativă de lovitură de stat”, „o acţiune violentă, nedemocratică, neconstituţională a lui Iohannis şi a celor care îl susţin de a bloca un Guvern”, şi a afirmat că orice persoană care susţine acest demers va fi complice la diferite infracţiuni.
Plângerea liderului PNL a ajuns la DIICOT, vineri, după ce Parchetul instanţei supreme şi-a declinat competenţa în acest caz.