Sari direct la conținut

Criza de vagoane CFR nu va fi rezolvată nici anul acesta. De câte vagoane are nevoie de urgență compania care folosește și automotoare Malaxa de acum 80 de ani

HotNews.ro

​Acum două decenii era ceva normal să vezi un tren cu 15-20 de vagoane. În prezent, chiar și trenuri care merg multe sute de kilometri au 5-6 vagoane și aglomerația este, în unele zile, greu de suportat. CFR Călători spune că are nevoie într-o primă fază de 150 de vagoane și/sau automotoare, va crește treptat numărul Săgeților Albastre aflate în circulație și, spre final de an, încep demersurile pentru achiziționarea de material rulant, prin intermediul Autorității pentru Reformă Feroviară. Procedura este complicată și are mai multe etape de trecut și cu siguranță va dura. Până atunci, CFR va trebui să distribuie 800 de vagoane la cele 1200 de trenuri incluse zilnic în Mersul Trenurilor.

Informația pe scurt;

  •  CFR Călători folosește zilnic 800 de vagoane, jumătate față de acum un deceniu și de zece ori mai puține decât în 1990, an când și numărul de călători era de peste șapte ori mai mare.
  •  Compania are nevoie cât mai rapid de 150 de vagoane și, pe termen mediu, ar fi nevoie de 30 de locomotive și 300 de vagoane, pentru ca problemele cu aglomerația să se mai rezolve.
  •  Există 120 de Săgeți Albastre, iar acum doi ani nici jumătate nu erau în circulație. CFR promite că, la anul, 100 dintre ele vor transporta zilnic călători.
  •  Compania națională spune că sunt contractate lucrări de modernizare pentru 22 de vagoane în acest an.
  •  În toamnă ar trebui să demareze procedurile pentru achiziția de vagoane noi, însă va dura fiindcă sunt multe etape de parcurs și este nevoie de o serie de avizări.

Criza de vagoane face trenul tot mai nepopular

Deficitul de vagoane de la CFR poate fi văzut rapid de orice călător, mai ales la început de weekend sau la final, pe rutele spre Brașov, Constanța, Suceava sau Craiova. De exemplu, anul trecut CFR a vândut peste 700.000 de bilete fără loc.

Uneori, trenuri cu parcurs de peste 500 km au maxim 5-6 vagoane și în multe cazuri trenuri Regio străbat 150-200 km cu doar două vagoane. CFR folosește 800 de vagoane și 370 de locomotive, iar vârsta medie a parcului de material rulant este mai mare de 30 de ani. Compania a spus în repetate rânduri că trenuri noi nu au mai fost cumpărate din 2003, de la automotoarele Siemens Desiro, iar investiții noi pentru achiziția de material rulant nu au mai fost alocate din 2011.

Compania are în parcul activ de material rulant și 30 de automotoare Malaxa produse între 1935 și 1938, iar modernizarea acestora a fost intens criticată de specialiști și de publicul larg, fiindcă vorbim de automotoare produse acum 80 de ani care nu ar avea ce să mai caute în circulație.

Numărul de vagoane CFR a scăzut foarte mult, înjumătățindu-se în 10 ani. Numărul de călători a crescut însă anul trecut, în contextul acordării gratuității pentru studenți, iar acest lucru se vede în trenuri.

De exemplu, din cauza lipsei vagoanelor, mulți călători trebuie să stea în picioare o bună parte din drum, iar CFR a mai încercat să repare situația, punând vagoane cușetă pe câteva trenuri de zi, în regim de vagon standard de clasa a-2-a.

Nu este suficent însă și, spre exemplu, sutele de navetiști care fac zilnic drumul Bucureșt – Ploiești călătoresc în, deja aglomeratele trenuri de lungă distanță, fiindcă nu sunt destule vagoane pentru a fi puse în circulație trenuri cadențate care să meargă doar între cele două orașe, cum se întâmplă cu rutele căutate din străinătate.

Declinul a fost dur la CFR. În 1990 existau aproximativ 10.000 de vagoane și numărul de pasageri transportați a fost de 400 de milioane. În 1998 numărul de vagoane era de sub 5.000 și numărul de pasageri transportați a scăzut la 158 milioane, iar anul trecut, cu 800 de vagoane, au fost transportați 54 de milioane de pasageri.

De câte vagoane și locomotive este nevoie și ce s-a reparat.

Deficitul de material rulant de la acest moment este de aproximativ 30 de locomotive și peste 300 de unități de material rulant (vagoane și/sau automotoare).

CFR Călători promite să ajungă la nivelul la care folosește zilnic peste 80% dintre cele 120 de Săgeți Albastre, după ce acum doi ani nici jumătate nu circulau, deși ar fi mare nevoie de ele. Operatorul feroviar mai spune că sunt contractate lucrări de modernizare pentru 22 de vagoane în acest an.

”La nivelul activității de mentenanță se derulează reparaţii şi modernizări ale materialului rulant, cu fonduri alocate din bugetul propriu, astfel:

Automotoare Desiro / Săgeți Albastre – materialul rulant care îndeplinește cel mai bine cerințele actuale de transport. Dacă în ianuarie 2016 parcul activ de automotoare Desiro era compus din 51 de unități, în prezent utilizăm zilnic 87 de automotoare. Au mai fost încheiate și alte tipuri de contracte pentru reparații subansamble și echipamente (reparații osii, motoare, power pack, etc), lucru care va permite menținerea în exploatare a actualului parc activ. Astfel, estimăm că la finalul lui 2018, peste 90 de unități automotoare Desiro vor fi în circulație, urmând ca în 2019 numărul acestora să se ridice la peste 100 de unităţi.

Locomotive diesel electrice – utilizate pentru circulația pe secțiile neelectrificate: începând cu 2015, au fost reparate un număr de 26 de locomotive modernizate General Motors și există contractate încă 12 pe fluxul de reparații. Acestora li se adaugă și cele peste 34 de locomotive de diverse tipuri, contractate și aflate în reparație la acest moment.

De la începutul anului 2018 și până în prezent a fost modernizat un vagon, iar până la sfârșitul anului 2018 sunt contractate lucrări de modernizare pentru alte 22 vagoane. CFR spune că, pentru acoperirea necesarului de material rulant, mai ales că traficul de călători a crescut, necesarul este de 150 de vagoane/automotoare.

Achiziția de vagoane noi este un proces complicat și de lungă durată.

Când vor fi cumpărate vagoane noi, astfel încât călătoria cu trenul să fie mai ușoară? Demersurile vor demara în toamnă, așa că vagoane noi vom vedea cel de vreme la anul. Pentru investiții a fost înființată în 2017 Autoritatea de Reformă Feroviară (A.R.F), care ar trebui să ”deblocheze şi să accelereze proiectele de investiţii din sectorul feroviar”.

A.R.F a fost creată ca urmare a recomandărilor din Master Planul General de Transport și gestionează și achiziția de material rulant nou – automotoare diesel și electrice, locomotive și vagoane. „Aceasta va distribui materialul rulant, după anumite criterii, către toţi operatorii. Așadar, ARF are în responsabilitate achiziționarea de material rulant nou din fonduri europene în cadrul POIM și stabilirea criteriilor de distribuire a acestuia către toți operatorii de pe piața de profil, explică CFR Călători, în răspunsul pentru HotNews.ro.

Ministerul Transporturilor a detaliat, într-un răspuns pentru HotNews.ro, care sunt primele etape preconizate pentru achiziția de material rulant.

Până în octombrie ar trebui elaborată documentația pentru achiziția de material rulant, iar A.R.F ar trebui să o avizeze până la final de noiembrie și să o trimită pentru validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Pasul următor este publicarea în SEAP.

”Unul dintre obiectivele Autorității pentru Reformă feroviară (A.R.F.) privind eficientizarea și îmbunătățirea transportului feroviar de călători îl constituie achiziționarea de material rulant nou, destinat predării către operatori pentru prestarea serviciilor publice de transport feroviar public de călători, potrivit OUG nr.62/2016.

Astfel, în vederea derulării achiziției de material rulant, Autoritatea pentru Reformă Feroviară trebuie să îndeplinească și să respecte mai multe etape imperative pe care vi le enumerăm în continuare.

O etapă fără de care nu se pot obține fonduri europene nerambursabile, constă în elaborarea documentațiilor necesare pentru achiziția de material rulant, iar Autoritatea pentru Reformă Feroviară depune eforturi susținute în acest sens și colaborează direct cu experții de la Banca Europeană de Investiții, ținând cont și de anvergura proiectului din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare de aproximativ 300 milioane euro.

Documentația rezidă în studii tehnice, economice și instituționale, care trebuie sa indice necesitatea, oportunitatea și eficiența achiziției materialului rulant și din care va rezulta numărul şi tipul de material rulant (vehicule feroviare) care va fi achiziționat de A.R.F. pentru a fi utilizat în transportul public feroviar de călători.

Astfel, menționăm că, până la data de 15.10.2018, împreună cu reprezentanții BEI-PASSA va fi elaborată documentația necesară pentru achiziția de material rulant, de către o firmă specializată desemnată de experții europeni, pe bază contractuală, documentație pe care se va fundamenta achiziția de material rulant.

După parcurgerea acestor etape, A.R.F. trebuie să avizeze documentația menționată anterior în CTE (Consiliul Tehnico-Economic) până la data de 30.11.2018 și să o transmită la ANAP spre validare, după care va urma publicarea în Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – JOUE. Achiziția de material rulant este un proiect major și conform Ghidului solicitantului este necesar ca documentația să fie avizată și de JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions)”.

;br>

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro