Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Posibil doar în România: Reabilitarea liniei ferate Bucureşti-Constanţa a costat dublu faţă de standarde şi a întârziat 6 ani; Haosul fiscal face iar victime: o parte dintre contribuabili nu figurează ca asiguraţi în sistemul de sănătate; Violență împotriva evreilor? – Germania trebuie să se decidă

HotNews.ro

Posibil doar în România: Reabilitarea liniei ferate Bucureşti-Constanţa a costat dublu faţă de standarde şi a întârziat 6 ani. La demararea lucrărilor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti-Constanţa, în 2005, se estima că investiţia va fi de 665 de milioane de euro şi că va fi gata în 2008, dar magistrala feroviară a fost finalizată abia în 2014, iar costurile totale s-au ridicat la aproape un miliard de euro. Întârzierile sunt greu de explicat, câtă vreme lucrările respective nu aveau o complexitate deosebită, iar finanţările erau asigurate din surse solide. Abia acum, când DNA a solicitat aviz pentru demararea unor investigaţii privind aceste lucrări, apare posibilitatea unor explicaţii: DNA a transmis preşedintelui României o solicitare de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, acesta fiind suspectat că ar fi luat mită de două ori în timp ce era membru al Guvernului, de la societatea care executa lucrări de reabilitare pentru tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, potrivitgandul.info.

Medic român, bursier în cel mai prestigios program de la Stanford.Sevda Memet, rezident în departamentul Hematologie-Oncologie și Boli Rare, la Spitalul de Urgență Constanța, va urma un masterat în administrarea afacerilor la Stanford Graduate School of Business, cel mai bun program de MBA din lume. Românca a primit o bursă din partea programului Knight-Hennessy, înființat de John Hennessy, fostul președinte al Universității Stanford și actualul președinte al Alphabet, compania care deține Google, și de Phil Knight, fondatorul Nike. Ea este una dintre cei 49 de bursieri aleşi după selectarea a 3.601 de candidaturi primite din întreaga lume, potrivitdigi24.ro

Violență împotriva evreilor? – Germania trebuie să se decidă.În plină zi la Berlin: un tânăr arab își scoate cureaua și îl atacă pe un bărbat care purta o kippa. A devenit o rutină zilnică tristă publicarea de filmulețe pe Internet în care se arată incidentele antisemite din Germania. Ba e vorba de un steag israelian ars, ba de vreun bărbat care îl înjură pe proprietarul unui restaurant evreiesc și aduce vorba de camerele de gazare. De fiecare dată, aceste incidente stârnesc valuri de indignare. Politicienii promit că vor face totul pentru a-i proteja pe evreii din Germania. Fac apel la istorie, la responsabilitate, numesc încă un responsabil federal, anunță inițiative educaționale. Și vorbesc de provocările complexe cu care se confruntă Republica Federală, care a recunoscut în cele din urmă, prea târziu, că este o țară de imigrație, potrivitDeutsche Welle.

Haosul fiscal face iar victime: o parte dintre contribuabili nu figurează ca asiguraţi în sistemul de sănătate.În sistemul informatic Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate – SIUI – nu figurează toate persoanele care plătesc contribuţii de sănătate, din cauza modificărilor în sistem care ar fi trebuit implementate în urma amânării termenului de depunere a Declaraţiei Unice. Concret, iniţial termenul de depunere a formularului era 15 martie, care a fost amânat ulterior până la data de 15 iulie, urmând ca persoanele vizate de depunerea Declaraţiei unice să beneficieze de asigurarea medicală până la acest termen. Schimbarea datei de 15 martie, cu cea de 15 iulie a.c., nu a putut fi însă operată şi în sistemul informatic al CNAS, motiv pentru care o parte dintre contribuabili, în special cei care obţin venituri din drepturi de autor, nu figurează ca asiguraţi, potrivitadevarul.ro

Cuba și finalul erei Castro. Ziua de 19 aprilie marchează un eveniment istoric: Finalul erei Castro. Dar cubanezii par prea preocupați de problemele zilnice, pentru a fi dispuși să-și facă iluzii, crede Yoani Sánchez. Mama mea s-a născut sub regimul Castro, eu m-am născut sub regimul Castro și fiul meu s-a născut sub regimul Castro. Cel puțin trei generații de cubanezi au trăit sub conducerea a doi bărbați cu același nume de familie. Această paradigmă se va schimba pe 19 aprilie, când va fi anunțat numele noului președinte. Chiar dacă acesta se va axa pe reforme sau pe continuitate, noul început la putere marchează o realitate istorică: finalul erei Castro în Cuba. Dar chiar dacă această zi fără egal în istoria cubaneză a ultimilor 50 de ani se apropie, așteptările pe străzile din Havana nu par prea mari. Deși țara se află în fața unei decisive schimbări la cârmă, relateazaDeutsche Welle

Clujul se vrea „oraş deştept”, dar e departe de progresele vecinilor din Europa. Primăria promite lege locală pentru acces public la date utile în „smart city”. La conferinţa care se ţine miercuri tocmai în jurul acestei teme au venit invitaţi din Europa care au luat-o deja pe drumul utilizării tehnologiei pentru a face mai uşoară viaţa cetăţenilor din marile oraşe. Astfel că cei din administraţia locală au avut ocazia să împartă sala cu specialişti din Olanda, Marea Britanie, Finlanda sau Slovenia. O aplicatie ne indică locuri de parcare libere (dar numai în unele parking-uri din oraşul care, oricum, e în plină criză de locuri de parcare) şi, în unele staţii de transport public, poţi afla când îţi vine autobuzul (dar sistemul de ticketing greu implementat tot mai dă rateuri). De asemenea, se pot plăti taxe online şi se mai tot anunţă, din când în când, câte un plan de proiect de oraş deştept. Azi, primăria a lansat-o în piaţă pe „Antonia”, funcţionarul virtuaL, potrivitactualdecluj.ro.

Cercetătorii clujeni au obţinut rezultate remarcabile privind tratamentul eficient al malariei. Cadrele didactice de la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş au publicat un articol într-una dintre cele mai citate reviste ştiinţifice din lume, Frontiers in Plant Science. Aceştia au reuşit să descopere o modalitate mai eficientă de obţinere a medicamentului cu care se tratează malaria, boală cu care sunt infectate în jur de 550 de milioane de persoane anual. Experimentele derulate la Universitatea Sapientia, Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste, Târgu-Mureş, au rezultat într-o creştere semnificativă a conţinutului de artemisinină cu 17%, raportat la 100 g frunză, în cazul plantelor tratate cu ciuperca simbiontă Rhizophagus irregularis, relateazaadevarul.ro

Sute de poșete Prada, furate în Bihor. Cum au reușit hoții să sustragă marfă de 160.000 €. Un bărbat de 32 de ani, din municipiul Sibiu și doi bărbați, de 25 și 26 de ani, ambii din localitatea Roșia, au fost reținuți de poliție, fiind bănuiți că făceau parte dintr-un grup infracțional specializat în furt calificat. Aceștia ar fi sustras poșete Prada, în valoare de peste 160.000 de euro, din remorca unui TIR, din curtea unei firme cu sediul în localitatea Aleșd, județul Bihor. Ulterior, sibienii au încercat să vândă poșetele de lux cunoscuților și pe internet, potrivitstirileprotv.ro

Cristian Lipovan, românul care a explorat ruinele de la Cernobîl, la 32 de ani după dezastru. ”O cameră plină cu măşti de gaze pentru copii, imaginea asta mă urmăreşte”. La finalul lunii martie, Cristian Lipovan a decis să se întoarcă în Cernobîl. “Am explorat Pripyat anul trecut, iar anul acesta am fost într-un sat aflat la 15 kilometri de centrala de la Cernobîl. M-a şocat zona unde locuiau oamenii aceştia. Toată zona respectivă emană mult dramatism şi te face să apreciezi mai mult viaţa şi pe cei de lângă tine. Numai când te gândeşti ce a fost acolo, şi toate lucrurile lăsate la voia întâmplării demonstrează asta. E foarte trist ce s-a întâmplat acolo. Când am intrat într-o grădiniţă şi am văzut acolo toate lucrurile aruncate, lăsate la voia întâmplării, atunci chiar am fost afectat. Fiindcă şi eu am o fetiţă, şi m-am pus în situaţia lor. Era o cameră plină cu măşti de gaze pentru copii. Am rămas cu imaginea asta, care mă urmăreşte, la care tot timpul mă gândesc”, spune Cristian Lipovan, potrivit libertatea.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro