Psihologul Aurora Liiceanu: Voyerism, fudulie, bârfă, lăcomie – toate s-au lipit de românul de astăzi. Partea a doua a interviului despre educație financiară
O lume care consumă, dar în gol. Fără dorințe reale. Doar ca să fie văzută, să se laude, să bârfească. Este lumea social media văzută de psihologul Aurora Liiceanu.Românii se potrivesc de minune în lumea asta. Neavând niciun filtru, nicio educație financiară, cum erau caracterizați în prima parte a dialogului.Cu un perpetuu complex al săracului, românul n-are vreun dubiu privind acțiunile sale. Preferă împrumutul de la instituții, nu din familie. Preferă călătoriile și lucrurile scumpe. Nu se-ntinde niciodată cât îi e plapuma. Rezultatul: deposedare, anxietate, viața în realități paralele.
Azi trăim în realități paralele. Nu există ideea de a economisi.
Aurora Liiceanu:Azi trăim în realități paralele. Nu există ideea de a economisi. Pe vremuri puneai un leu-doi deoparte, la pușculiță. Pușculița însăși a dispărut. Era o formă de minimă educație financiară pentru copii. Educația noastră nu e bună. Sunt de părere să dai copilului o sumă de bani pe mână și apoi să fii necruțător cu orice depășire de buget.
Reporter: De unde știți lecția asta?
Aurora Liiceanu:Așa am trăit eu pe când eram studentă.
Aveam soră mai mare. Și mereu mă certam. De ce îmi dați pantofii ei, de ce mie nu-mi luați pantofi. Ajungând studentă, tatăl meu mi-a spus: uite, vă dau aceeași sumă de bani. Aici aveți masă, casă. În rest, nu mă interesează. Niciun leu în plus. Bere, îmbrăcăminte, tramvai, vă privește.
M-a executat necruțător.
Am cumpărat odată material de palton, dar n-aveam bani de serj. I-am zis de serj. Nu-ți dau, ți-am zis, mi-a spus el. Păi, vreau banii de luna viitoare. Nu-ți dau! De unde să împrumut? Eram cu toții săraci, ca studenți. Am găsit un bumbac tâmpit și mi-am stricat paltonul. Paltonul mi-a dat o lecție. Nu puteam să mă întind mai mult decât mi-era plapuma.
Acum iar vin la sondaje.
Tinerii nu se mai împrumută de la părinți, de la prieteni. Interesant, nu? Tinerii preferă băncile. Ori, din nou vorbim de confortabil, nu? Cu părinții mai poți negocia, nu cer dobândă. Banca te strânge cu ușa. Pe de altă parte, dacă până acum împrumuturile astea mergeau câtre reparații de casă, reabilitare, confort personal, acum obsesia este călătoria în lume.
Bun, aici începe fudulia.
Cu cât te duci mai departe de casă cu atât te lauzi mai tare. Caraibe, Maldive,Tenerife, Belize. Nu-i de nasul tău Franța, Bulgaria. Este psihologia sărăntocului. Sărăntocul trebuie să fie ostentativ ca să se vadă. Oamenii cu bani mulți nu merg în locuri cu multă lume. Unii sunt chiar discreți, merg în zone izolate. Clasa medie românească merge la all inclusive.
Cuuuuum să-ți cumperi tu o rochie frumoasă și s-o porți să te vadă doar bărbatul și copilul? Nu se poate!
Nevoia de recunoaștere socială, de exhibiționism.
Totul se exhibă. De ce? Este clasic în psihologie. Este fereastra lui Johari. Sunt 4 ferestre, ca niște geamlâcuri, nu? ceea ce o persoana cunoaste despre sine si este cunoscut si de catre ceilalti (“eu stiu si ceilalti stiu”); ceea ce este necunoscut persoanei despre sine dar este cunoscut de altii (“eu nu stiu dar ceilalti stiu”); ceea ce o persoana stie despre ea dar ceilalti nu stiu (“eu stiu dar ceilalti nu stiu”). Ultima parte e de secrete, de intimitate. Toată această psihologie e mutată către public.
E combinație de voyerism și exhibiționism.
Ești important, ai bani, mergi în destinații exotice. Unii. Ceilalți au viața goală, nu li se întâmplă nimic. Se uită pe gaura cheii, la viața altora. Una din spaimele psihologiei este că toată viața privată va deveni total publică. Care-i pericolul? Eul are nevoie și el de-o întâlnire cu el însuși, nu? Intimitatea s-a erodat extraordinar. Ești vulnerabil la orice mișcare a turmei, nu?
Trăiești după trenduri, nu conform ție.
Lumea cheltuiește, cheltuiesc și eu fără să mă întreb dece fac asta.
De asta trebuie să stai cu tine să te întrebi. Am nevoie cu adevărat de astfel de împrumuturi?
Reporter: Unde încape educația?
Aurora Liiceanu:Trebuie să-i ții pe oameni atenți la ce ți se întâmplă. Altfel n-ai valoare.
Am vorbit de comunism, am sărit în consumerism.
Reporter: Ce-a fost după 1989?
Aurora Liiceanu:Eram neumblați, fără experiențe. Uite, am ieșit prima oară cu avionul din România. În avion, lumea avea căști, se uita la filme, asculta muzică. Eu eram înspăimântată. Dacă mă costă, n-am bani destui, ce mă fac? Ori cam așa au fost românii după Revoluție. Căștile erau gratis, puteam și eu să ascult muzică.
Nu, nu, mi-a fost teamă și mă prefăceam că citesc o carte.
Ore-n șir. Complexul provincialului. Ne-au tremurat picioarele, precum îmi spunea taică-meu despre provincialii care veneau la Bariera Vergului, aici, în București. Se descălțau de ciubotele lor țărănești și-și puneau pantofi de boieri.
Reporter: Cum se vedea Esticul?
Aurora Liiceanu: Eram sălbatici. Aveam gesturi crispate. Nu ai această distanță de restul lumii.
Oamenii sunt lacomi
Reporter: Jocurile de după 1989?
Aurora Liiceanu:Oamenii sunt lacomi.
Tot apelez la sondaje. Un sondaj despre Dezirabilitate socială. Când mințim conștient sau inconștient ca să facem o impresie bună – despre asta este povestea. Dacă găsiți bani pe stradă ce faceți? 70 și ceva la sută din răspunsuri erau că vor găsi pierzătorul. Hai să fim serioși!
Ne place să ne dăm generoși, să fim curați, să fim cinstiți.
Vă spun eu experimentul meu. Am lăsat o fustă pe gard. N-au trecut trei ore și a dispărut. Nu pot să cred cum ne mințim ca să dăm bine. Ne place să mințim. Am fost lacomi după 1989? Cine recunoaște, spune-mi mie.
Dacă e moral, e prostuț. Dacă e competent, dar e jigodie?
Reporter: Relațiile de după 89?
Aurora Liiceanu:Oho, au contat dacă vezi primii milionari ai noștri. Străinii alegeau oameni cu relații, nu? Dacă dezvolți o afacere undeva, nu mă alegi pe mine, doar nu vrei să te bag în faliment. După 89 a apărut problema asta: competență și moralitate.
Reporter:Cum alegi omul potrivit?
Aurora Liiceanu:Dacă e moral, e prostuț. Dacă e competent, dar e jigodie? E greu de ales. Interesant este că au urcat incompetenții și imoralii, cei mai mulți. Acum competent înseamnă altceva. Te duci cu banii să-i depui la bancă. Zice funcționarul: nu-i de competența mea. La școală învățăm competențe. Cum adică? Competența se formează. Nu e cunoștință.
Au dispărut procesele. Trăim stări.
Vrei instant totul. Sponsorul, obsesia de azi.
Reporter: Există altruism real sau acesta este o etichetă pentru egoism?
Aurora Liiceanu: Să-l luăm pe Becali. Dă bani la toată lumea ca să aibă o lojă în rai, sau să fie în termeni buni cu soarta. Cred că astea sunt niște probleme. Există misionari. Dar nu cred că este Becali.
Noi în psihologie avem o clasificare a tipurilor de oameni care nu sunt normali: martirii, sfinții și eroii. Omul obișnuit nu încape în nicio astfel de clasificare.
Martir? Ți-aș scoate acum unghiile, torni tot Bucureștiul, nu doar păcatele tale.
Sfânt? De ce să fii sfânt? O viață ai. Erou? De ce? Ce-ți face careva statuie?
Reporter: Stările, instantul, exhibiționism, voyerism.
Aurora Liiceanu:Da, educația financiară, de orice fel, în general, ca proces, nu mai există. Juriile, instanțele de orice fel, s-au dinamitat. Astăzi contează influența, popularitatea, notorietatea. Competența este stânjenitoare, este lichidată. Important este să zică lumea despre tine. Recunoașterea socială este mai importantă decât importanța de sine pe care ți-o dai.
Nu dai doi lei pe tine, dar important este să fii recunoscut.
Da, în România merge foarte bine asta. Este o societate involuată, sau evoluată în sensul bârfei, notorietății.
Exteriorul era luat drept reper. Interiorul nu contează. Pe chestia asta, România stagnând a ajuns la nivelul majorității de astăzi, social media. Suntem niște indivizi incerți, nesiguri. Suntem neliniștiți, dezorientați.
Nici banii, nici faima nu dau securitate socială.
Bineînțeles, se intră în altă anxietate. Da, dar ceea ce este înspăimântător este că mulți oameni care au o brumă de cultură își cresc foarte prost copiii. Ceea ce se numește sindromul beizadelei. Dacă un băiat are două yahturi, două Lamborghinni, ce dorințe mai are? Îi omori copilului dorințele.
Moartea dorințelor îl face să fie nefericit.
Să ia droguri, să se sinucidă. I-au murit dorințele. Trebuie să existe un timp între a dori și a obține. Un timp psihologic. Să te culci seara și să visezi la pantalonii văzuți într-o vitrină. Bun, dacă ridici un deget și ți se aduc pantalonii, nu mai e dorință. Vrei mereu mai mult.
Trebuie să-ți înveți copilul să nu risipească banul, să nu-i vină din cer tot ce vrea. S-a ajuns să ai înainte de a dori.
Reporter: Se naște altă psihologie.
Aurora Liiceanu: De acord. Dar o realitate va exista mereu. Omul cu yahturi, mașini, case, femei, telefoane mobile s-ar putea o dată și o dată să fie fără un ban. Ce face? Cum se descurcă. Toate astea sunt exterioare omului. Dacă-l arunci cu parașuta de undeva, ce face?
Trăim în Paradis. Nimeni nu cade. Ești împins de la spate spre tot mai mult.
Reporter: Cazi de la mai mult la mult.
Aurora Liiceanu: Uite, m-am gândit la asta. Am citit de unii magnati ruși. Au cumpărat tot ce e de cumpărat. Și au inventat un nou trend: au plecat în Siberia și trăiesc într-o simplitate totală. Bun, sunt asigurați pe viață.
La noi, se strâmbă din nas. Cum? Ești nebun?
Ce să caut acolo? E greu să faci drumul înapoi, la binaritate, simplitate totală, cum spuneam eu. Uite, o poveste de mentalitate românească. Un român a câștigat la Loto. S-a mutat la hotel singur. Era din Piatra Neamt, cred. Hotel comunist. Si-a lăsat familia. Acolo au venit tot soiul de insi sa-i toace banii.
Dar isi permitea orice.
La 2 noaptea cumpara o chifla, costa de 10 ori mai scump. Chema frizerul la 3 dimineata. Cam intr-o luna, s-a dus milionul. Si-a luat geamantanul si s-a dus acasa, inapoi. Si de atunci povesteste cum a avut el o viată de vis. Visul american. Dar dacă-i arătai ce-i visul american cu adevărat? Se omora? El traia intr-o precaritate teribila. In capul lui acest tablou de viata fiind imaginea fericirii absolute. Ne mintim singuri, cam tot asa.
Reporter: Ne putem întoarce la origini?
Aurora Liiceanu:Nu cred. Psihologii arată că am devenit needy&greedy. Avem șapte credite, deși avem casă la țară, casă în București, mașini. 
Ce mai vrei? Mai mult. Cei care au bani nu sunt bogați. S-a ajuns la disfuncții. Un om care își caută un sfat își caută un complice.
Money disorders.
Un șef de imperiu financiar este un om care îi fraudează pe toți de identitate. Mulți depind de el. Mai mult, s-a ajuns să minți în cuplu. Dai 1000 de euro pe o fustă, spui soțului că a costat 100. Psihanalistul și judecătorul declară: faci fraudă financiară conjugală. Toate sunt în jurul ideii că-n fața banului ar trebui să avem o formă de cumpănă.
De echilibru. Ține de valorile tale. Dar a te lăuda cu valorile acestea nu se mai poartă.
Doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea şi El. Biografia unei relaţii (2016) şi Madlena (2017).
CITESTE interviurile campaniei de educatie financiară PERSPEKTIVA:
Antropologul Vintila Mihailescu: Imaginatia a facut istoria omului si a banului sau
Romania inapoiata, care dezvolta bazaconii: „Granarul Europei”, asuprirea straina ne-a oprit dezvoltarea, Ceausescu reformatorul
INTERVIURILE HotNews.ro