In 13-15 iunie 1990 am invatat ca-i bine sa dai in cap la om. O poveste pentru copii
Sorei prietenului meu i-au crapat capul! Am fugit! Si mama mi-a spus: bine v-au facut! Golan, tu si nenorocitii aia ai tai. Sufletul mi-ati mancat. Am fugit! sa caut dreptate, compasiune la Procuratura, la spitale, la morga, la Ministerul de Interne, in Piata Universitatii, la Tribunale. Am fugit. Dupa “sange”! Era 13-15 iunie 1990. De atunci au trecut 27 de ani, 8 luni si 7 zile. Iar judecata “lasitatii mele” a inceput abia ieri. La Curtea de Apel se judeca dosarul 13-15 iunie 1990. Copile, citeste despre experienta unui om las. Vezi ce-nseamna pentru el cand nu stie de dreptate, de pedeapsa. Cand Justitia nu se face la momentul potrivit. Cand Justitia este supusa Puterii. Cand incepi sa mirosi a batran. N-ai chef, n-ai idealuri, privirea nici ea nu te mai ajuta sa vezi Dreptatea.
Cand am aflat ca sora prietenului meu fusese facuta terci, am inmarmurit, m-a durut.
Parca eram eu batut, eram cu capul crapat. Uite de ce, copile!
Suntem in 1989, cand a fost Revolutia mea. Lumea era a mea. Acum trecutul ma lasa rece. Hahaha! Copile, Uite cum este o Revolutie. E a ta, in primul rand. Revolutia e asa. Se deschide in viata ta o usa. Din usa, strigi. Ce te-a apasat, ce te-a suparat, ce nu te-a facut om. Uite, in zilele alea de decembrie 1989 asa a fost. Eram student cand s-a deschis usa. Si zile si nopti am luptat ca usa aia imaginara, din capul meu, sa nu fie inchisa din nou.
Aceasta opera de tamplarie o numesc Revolutia mea.
De asta, am stat in Piata Universitatii, la mitinguri fara sfarsit. Cei care erau acolo cred eu, faceau la fel: tineau un picior in usa aia nenorocita, crapata o data-n viata, prin care poti spune ce te apasa, ce vrei de la viata. Am urlat, am strigat, am cantat, am scris. Am vrut ca TVR sa nu fie unicul post de televiziune care emite stiri. Am vrut ca alegerile romanului sa fie libere. Am vrut sa nu fie un singur partid care sa participe la alegeri. Am vrut ca Justitia sa n-o faca partidul la Putere. Dumnezeule! Cate am vrut! Am vrut ca iubita, mamele si tatii nostri sa fie impreuna cu mine.
De asta m-a durut cand am auzit de fata aia facuta chisalita.
Intr-o dimineata insa, in 13 iunie, mai precis, ma rasuflasem. Nu eram singurul. Alegerile avusesera loc si “fusese pluralism”. Romanul alesese. Pe scurt, multi ne-am dus la culcare si cred ca dezamagirea, lehamitea erau asa de mare incat uitasem de usile alea deschise, de revolutie, de libertate. Pur si simplu, disperarea oboseste, te trimite la culcare. Esti om, te duci, faci dus, vrei si tu o mancare ca lumea, o betie. Te vezi cu parintii, cu prietenii, vezi ca n-ai bistari in buzunar, te duci la facultate. Iti vezi de viata.
Nu poti face Revolutie o viata! In 13 iunie, de dimineata, in timp ce dormeam.
In Gara de Nord au venit zeci de trenuri. Unul dupa altul. Din ele au coborat sute de mineri. Trenurile nu pot fi incolonate si nu pot pleca fara sa stie nimeni. Nu-i ca in jocul tau cu trenuletul pe covor, copile!
Cineva era constient ca in Gara vor veni trenuri.
Apoi, cati mineri stiau Bucurestiul? Cati bucuresteni stiu Valea Jiului, fara ajutorul localnicilor, hartilor? au fost insotiti de politisti, de sereisti, de oameni de rand. Si au ajuns in Piata Universitatii. Au dat in cap la oameni. Studenti sau barbosi. Oameni care carteau, care spuneau ca nu e bine ce fac. Dadeau in cap, omorau. Ore in sir de macel in Bucuresti.
Hahaha, Copile, tu ai da in cap?
Ore in sir in care romanul in Piata Universitatii, a lui 13 iunie, a dat in cap la roman. Romanul a devenit un animal. O fiara! Presedinte? Guvern? Ministru de Interne? De Justitie? Nimeni nu a spus: Gata! Erau ore in care crima era libera. Apoi, Presedintele a laudat Crima. Au urmat ani in care crima a fost acceptata, a fost mantuire, a fost „de bine”, nu?
Eu dormeam. Apoi am aflat macelul.
Am fost in Piata, dar ca un las, priveam dintr-un colt, de la intrarea in metrou. Pamantul era inghetat in plina vara. Pumni, picioare, bastoane loveau. Oamenii pareau de cauciuc, nu-i primea pamantul sa-i ascunda, sa-i ia in grija. Trupurile de cauciuc, vroiau sa protesteze, sa se apere, se intorceau, rezistau, si-o luau din nou. Ca-ntr-un joc pe computer. Bai, nu moare o data? Varsa inc-un cartus, inc-un baston.
Asta-i ce-am trait, ce-am vazut, ce-am simtit. Traitul, vazutul, simtitul nu-s bandaj, nu vindeca.
M-am dus la mama. Cum m-a vazut: nenorocitule! M-ai bagat in pamant! Tu si nenorocitii tai!
N-aveam liniste. Cautam oblojire, privirea mea sa fie bandajata, creierul supura de sange. Las, mi-am mancat ciorba. Mama avea mereu o ciorba pentru mine. Dar era o ciorba plina de pui, morcov, ocara, batjocura. Uitasem de Revolutie, de usa prin care puteam spune ce vreau. Mama care spunea o vorba si ma linisteam, pana atunci, acum inchisese usile, ma incuia in casa si-nnotam in ciorba ei.
Luni si ani am fost la procuratura, am ciulit urechea cand auzeam de 13-15 prin lumea mea mica.
Copile, ce inseamna cand Dreptatea nu se-ntampla la timpul ei si nu-i facuta de Justitie?
De atunci, am baut si am mancat de milioane de ori, am calatorit in lumi imaginare si de-a lungul si de-a latul lumii asteia. Am iubit, am fost un ratat s-un castigator, am fost las si curajos, vag moral. Pe scurt, am uitat. Am uitat de vremea aceea, de sora prietenului meu, de Revolutie, de usi deschise, de vremea cand puteam intelege ce-i aia sa fii moral. Cand puteam spune: sa crapi capul, sa faci rau unui om, sa furi, se pedepseste.
Am ramas fara parinti. Fiecare am trait/murit pe legea lui.
Si n-am aflat ce-i dreptatea de la parinti, am aflat-o de la capsunari, ca-i mai bine sa fugi din tara. De la vedete ca-i bine sa vociferezi. De la diversi ticalosi ca-i bine sa-ti furi prietenul, familia, statul.
Si-n sfarsit, ce-nseamna sa nu stii ce-i Dreptatea de la Justitie? De la izvor, din locul din care ea trebuie sa vina, la timp, cu tot cu condamnare?
Copile, iti spun eu, fuga aia a mea din 1990, m-a facut o ruina.
Ezitant, fricos, am devenit un animal haituit. Cine te apara de faci ceva? Cine-ti face dreptate de patesti ceva? Mi-e frica!
Justitia se face de Puterea politica sau de Judecator? Din 1990 pana astazi dosarul 13-15 a fost blocat politic. Cand se face Dreptate? Si, mai e ceva. In fapt, cine te apara in tot timpul asta, pana aflii ce-i bine si ce-i rau?
Din 13-15 iunie 1990 si inca pana cand s-o face dreptate, nu-i decat o lege: e bine sa dau in cap. Ai mei nu m-au invatat decat frica. Deci, de frica dau in cap. Si, daca-s acuzat, ma apar: in adolescenta mea asa am apucat, asa se facea.
Usa mea numita Revolutie? Stii usile rabatabile? Staisa-ti spui apasari, ofurile, in dreptul ei. Vine cu viteza, n-are rabdare. Demult, mi-a rupt coltii.
P.S.2: Din distributia adolescentei mele si a evenimentelor din 1990: 1. Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”. El a fost in fruntea minerilor. I-a indemnat si imbarcat in trenuri. 2. Ion Iliescu, presedintele Romaniei 3. fostul premier Petre Roman 4. fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu 5. fostul şef al SRI Virgil Măgureanu. Acestia au stiut de venirea minerilor si au tolerat fara un cuvant crimele tineretilor mele.
INTERVIURILE HotNews.ro