In asteptarea controlului fiscal, companiile isi pot reduce la minim riscurile preturilor de transfer

Avand in vedere actualul climat, se poate estima ca toate marile companii cu tranzactii intra-grup semnificative vor experimenta un control fiscal al preturilor de transfer in urmatorii trei, pana probabil la cel mult cinci ani. Estimarea se bazeaza pe istoricul verificarilor, pe lista de prioritati din planurile de control si, mai ales, pe interesul in crestere pentru aceasta arie de business enuntat frecvent in ultimul timp.

Tocmai pentru ca nu reprezinta o stiinta exacta, dupa cum admite chiar OECD, preturile de transfer pot fi „exploatate” nu doar de companii, asa cum reclama guvernele din intreaga lume, ci si de autoritati care le pot folosi ca sursa importanta pentru alimentarea bugetelor. In acest context, companiile au nevoie sa opereze pe un teritoriu cat mai previzibil, fundamentand cat mai temeinic preturile utilizate astfel incat sa evite obligatii de plata suplimentare in cazul unui control.

Ce strategie ar putea sa adopte?

Companiile din Romania au obligatia sa pregateasca si sa prezinte dosarul preturilor de transfer in anumite conditii si la anumite termene – in functie de valoarea tranzactiilor intra-grup desfasurate si categoria de contribuabil din care fac parte. Practic, este vorba de procedurile stabilite de Agentia Nationala de Administrare Fiscala prin legislatie secundara care au inclusiv rolul de a crea un cadru relativ previzibil pentru contribuabili.

Totusi, dosarul in sine reprezinta doar forma pe care autoritatile o impun contribuabililor pentru ca acestia sa documenteze pretul tranzactiilor intra-grup si pe care contribuabilii la randul lor il folosesc, de cele mai multe ori, ca unic instrument pentru a isi justifica preturile practicate. In multe situatii, un dosar bine fundamentat, bazat pe argumente corecte si solide, reduce la randul lui riscul de ajustare a preturilor de transfer. Fundamental insa justificarea preturilor utilizate si raportarea acestora la nivelul unor preturi de piata constituie esenta acestei arii a fiscalitati si pilonul principal pe care trebuie edificat inclusiv dosarul preturilor de transfer.

Din acest motiv, companiile ar trebui sa aiba in vedere aceasta justificare nu doar atunci cand isi intocmesc documentatia, respectiv dupa incheierea anului fiscal, ci si pe parcursul acestuia, pe masura ce deruleaza tranzactiile.

In acest fel, compania va putea consolida o politica de preturi de transfer, care se poate formaliza intr-un document de sine statator sau poate in egala masura sa aiba doar rol de linii directoare interne care sunt avute in vedere cand se stabilesc preturile de transfer, insa care in ambele situatii va crea premisele unui pret de transfer corect stabilit si pe cale de consecinta a unui dosar de preturi de transfer mult mai solid.

Pentru ca dosarul sa fie un rezultat coerent este ideal, din perspectiva efortului depus versus rezultatele generate, ca aceste politici de preturi de transfer sa inglobeze linii directoare aferente tranzactiilor uzuale, recurente si de valori relativ mari pentru a se evita necesitatea justificarii ex post in cazul unor tranzactii care pot genera riscuri majore din perspectiva fiscala daca preturile de transfer practicate nu sunt corect stabilite.

Cum se definesc politicile de preturi de transfer

Evident ca elaborarea si implementarea acestor politici sunt dificile atat din cauza complexitatii domeniului, cat si a resurselor limitate umane si materiale de care dispun companiile – informatii care de cele mai multe ori pot fi identificate doar in baze de date specializate sau personal calificat.

Insa, avand in vedere ca autoritatile impun intr-un final companiilor sa dovedeasca, intr-o forma sau alta, faptul ca tranzactiile respecta pretul pietei, comportamentul preventiv poate elimina sau atenua sursele unor eventuale ajustari ale obligatiilor fiscale si practic este vorba intr-o buna masura de alocarea acestor resurse intr-un anumit moment fata de altul. Indiferent daca sunt cauzate de nestiinta sau de rea vointa, abaterile preturilor de la valoarea de piata atrag ajustari ale veniturilor si cheltuielilor companiei cu implicatii negative usor de intuit pentru business.

Stabilirea politicilor de preturi de transfer implica in fapt o documentare ex ante, similara insa cu cea care se realizeaza in cadrul unui dosar de preturi de transfer in sectiunile care vizeaza justificare in sine a preturilor, aceea realizandu-se asa cum am mentionat deja insa ex post. Principalele aspecte vizate sunt:

• Definirea acelor tranzactii uzuale, recurente si cu valori relativ mari care pot genera riscuri majore
• Identificarea factorilor principali care pot influenta preturile de transfer avand in vedere industria in care activeaza compania si modelul de afaceri al companiei
• Intelegerea limitarilor dar si a instrumentelor existente la nivelul companiei pentru a putea fi avute in vederea unei implementari care sa conduca la rezultate
• Stabilirea unor metodologii facil de urmarit, previzibile si care sa conduca la rezultate corecte din perspectiva preturilor de transfer generate

Dupa cum spuneam, elaborarea politicilor de preturi de transfer nu este simpla pe de o parte pentru ca impune analiza unei serii de factori, asa cum am mentionat mai sus, iar pe de alta parte pentru ca legislatia nationala este limitata cand vine vorba de indrumarea pe care o ofera. Totusi, atuul important al legislatiei locale este armonizarea acesteia cu „cartea de capatai” a preturilor de transfer si anume Liniile directoare OECD privind preturile de transfer pentru companiile multinationale si administratiile fiscale (Ghidul OECD).

Prin urmare, conceperea politicilor trebuie sa se raporteze la liniile directoare ale OECD din ghid. Paradoxal am putea spune, reglementarile putine din Codul fiscal reprezinta un avantaj pentru companii intrucat forul international este incomparabil mai predictibil. Modificari esentiale ale cadrului de reglementare apar o data la cativa ani, dupa lungi dezbateri publice si nu pun, din acest motiv, companiile in situatia de a avea de indeplinit peste noapte obligatii noi. In aceste conditii, planificarea este mult mai facila decat daca ar depinde doar de cadrul legislativ romanesc.

Ar mai fi de mentionat un aspect important al planificarii politicilor de preturi de transfer in perspectiva unui control. Un astfel de comportament va da dovada de diligenta din partea contribuabililor care ii poate crea inspectorului fiscal o perceptie pozitiva. Totodata, explicatiile care ii vor fi furnizate acestuia vor fi mai usor de sustinut atata vreme cat au in spate o argumentatie construita pe parcursul unui an.

In stransa legatura cu aceasta strategie este si solicitarea unui acord de pret in avans (APA) din partea autoritatilor fiscale, o companie care detine APA fiind scutita de orice justificare ulterioara in cadrul unui control fiscal intrucat a ajuns la un acord a priori cu autoritatile pentru tranzactiile viitoare care sunt acoperite de respectivul APA.

In concluzie, planificarea riguroasa va genera o perceptie pozitiva inspectorilor fiscali si o premisa valida ca preturile de transfer practicate cu respectarea regulilor din politica sunt la nivelul pietei. Toate aceste elemente inglobate in dosarul preturilor de transfer vor diminua volumul de efort depus in intocmirea efectiva a acestuia si pot arata ca preturile practicate in tranzactiile intra-grup respecta principiul valorii de piata si nu sunt folosite pentru scaderea artificiala a bazei impozabile.

Un articol semnat de Bogdan Barbu, Director Deloitte Romania