Sari direct la conținut

Povestea profesoarei sasoaice care a ales sa-si creasca copilul in Romania:  Limba noastra o va invata de la noi, romana de la copiii din sat, iar engleza vorbim, in general, in familie

HotNews.ro
Familia Markel - Gherghiceanu, Foto: Arhiva personala
Familia Markel - Gherghiceanu, Foto: Arhiva personala

Marlies s-a nascut in Brasov, insa a plecat in Germania impreuna cu familia, imediat dupa revolutie, cand avea 6 ani. Atunci au plecat majoritatea sasilor din Transilvania. In 2015 s-a intors in Romania, in Viscri. Intamplarea a facut ca sotul ei sa fie roman din Viscri, iar dupa ce a ramas in sarcinata, a hotarat sa vina sa locuiasca aici, si-a construit o casa. Baietelul ei, David (1 an si 5 luni) este singurul copil sas din Viscri, dupa o lunga perioada de timp.

Catiusa Ivanov: De ce te-ai intors in Romania si cum ai ajuns in Viscri?

Marlies Markel – Gherghiceanu: M-am nascut in Brasov. Parintii meu a plecat din Romania dupa revolutie, avem 6 ani, dar am fost la o gradinita germana in Brasov, apoi in Germania, la scoli de acolo. M-am intors pentru ca sunt profesoara si intotdeauna planul meu a fost sa ma intorc in Romania, sa predau intr-o soala germana. Iubesc aceasta tara. O stiu din vacantele in care veneam aici, cand eram copil, era foarte frumos.

Chiar si cand studiam, imi doream sa vin aici. Apoi mi-am intalnit sotul, care este roman, si am decis sa vin aici, sa avem un copil. Sotul meu este din Viscri, este jumatate sas/jumatate roman. El lucra in Anglia si avea in plan sa se intoarca in tara. In 2015, am decis sa imi intrerup munca in Germania, eram insarcinata, am nascut in Germania, iar cand bebelusul avea 3 luni, am venit in Romania.

CI: Consideri ca David are un viitor aici?

MMG: In sat, nu stiu. Daca merg sa predau in Sighisoara, am avut deja un interviu la o scoala germana de acolo, probabil l-as lua cu mine sa-l duc la o gradinita germana acolo. Sa-si petreaca copilaria aici, in sat, va fi minunat pentru el. Cand ajunge la scoala, nu stiu ce se va intampla, aici este doar o scoala primara. Ca ideea, as vrea sa mearga la o scoala germana sa invete bine germana. Limba noastra o va invata de la noi, romana de la copiii din sat, de la tatal sau, iar engleza vorbim, in general, in familie, deci va sti 4 limbi. In Romania vad un viitor pentru el, de ce nu? Daca vrea sa mearga mai departe la studii in Germania, poate sa o faca , am multe rude acolo. Asta vom vedea, poate voi fi nevoita sa ma intorc si eu in Germania. Depinde de job-ul meu. Acum in mod oficial inca sunt profesoara in Bavaria. Dupa ce se termina concediul de maternitate, in functie de ce job voi gasi aici, decid daca raman sau plec.

Mi-ar placea foarte mult sa ma implic aici, dar nu as vrea sa renunt nici la ce am in Germania. Sunt aici si acolo. Asteptarile mele nu sunt asa mari. Imi place foarte mult muzica si sper ca intr-o zi sa fac o formatie aici.

CI: Ce asteptari are comunitatea de la tine?

MMG: Stiu ca ei se asteapta sa raman pentru totdeauna aici. Dar nu cred ca pot. Vom vedea. Se poate intampla. Am decis sa vin aici, sa incerc sa vad ce iese, daca nu, ma intorc in Germania

CI: Familia ta este aici?

MMG: Nu, este in Germania. Varul mamei locuieste aici si familia sotului.

CI: Ce a spus familia ta cand ai decis sa te muti in Romania?

MMG: Mama fost suparata fiindca nu este cu nepotul. Tata a fost bucuros pentru noi, este mai relaxat, el iubeste satul, poate o sa se intoarca si el.

Articol sustinut de Therme si Selgros

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro