Sari direct la conținut

Natiunea romana in Weekend. Ghid cultural de la Bucuresti la Amarestii de Sus. De la TIFF Cluj la Cotofenii din Dos. De la Festivalul de Teatru Sibiu la Fundu Moldovei

HotNews.ro
weekend, Foto: Hotnews
weekend, Foto: Hotnews

Hot spot-urile weekend-ului TIFF CLUJ si Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Aveti lista de filme de vazut si piese pe care le recomandam. Da, stim, vuieste netul, in Bucuresti va fi Street Delivery, in Padurea Baneasa va fi ciolhan urban la Festivalul Picnic Fonic. Insa nimeni nu stie ce se-ntampla in comunele din Romania. Haute Culture sustine viata culturala din locuri nestiute! Unde poti sa visezi. Chiar la caminul cultural. Am ales patru comune pentru voi in acest weekend: Afla care-i distractia omului la Amarastii de Sus, Fundu Moldovei, Prajeni sau Cotofenii din Dos.

8 IUNIE

CLUJ TIFF 2017

Saptamana filmului romanesc.

In Competiția de lungmetraj intra: Ana, mon amour, r. Călin Netzer/ Aniversarea/ The Anniversary, r. Dan Chișu/ Camera Obscura, r. Gheorghe Preda / Fixeur/ The Fixer, r. Adrian Sitaru / Inimi cicatrizate/ Scarred Hearts, r. Radu Jude Planeta Petrila/ Planet Petrila, r. Andrei Dăscălescu / Procesul/ The Trial, r. Claudiu Mitcu, Ileana Bîrsan Ultimul căldărar, r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu / Varză, cartofi și alți demoni/ Cabbage, Potatoes and Other Demons, r. Șerban Georgescu.Alte filme TIFF si din Competitia romaneasca AICI

BUCURESTI

“Fata ascunsa a depresiei remix”, Muzeul National de Arta Contemporana“Fata ascunsa remix” este un performance live audio-video care propune o explorare audio-vizuala a depresiei, asa cum se vede si se ascunde ea in Bucuresti, in 2017.

Trolli, fascisti si umor politic, J’ai Bistrot La J’ai Bistrot va fi un taifas filosofic intr-un mediu relaxat si ospitalier despre micile (sau marile) obsesii cotidiene: iubire, placeri si prietenie. Vor fi acolo filosofi nonconformisti si fara ifose. Filosofie sine fitze, asadar!

9 IUNIE

Street Delivery: Gradini Posibile, 9 -11 iunie, Strada Arthur Verona Street Delivery este un eveniment urban de arhitectura si arte care are loc in fiecare vara pe strazile oraselor din Romania (si Republica Moldova, curand). Tema din acest an este “Gradini Posibile”. Deoarece Bucurestiul nu mai este verde. Ne trebuie gradini, spatii verzi, vegetatie, spun organizatoriiStreet Delivery. SOS: In Bucuresti nu mai e fir de iarba.

Cumetrie cu „Unghii False” Jimmy, Club Sims Cumetrie si bagabonteala. Pacanele. Biliard. Tuica de la Vrancea. Vin de tara. Special guest / DJ: „Unghii False” Jimmy zis Solutia de la Buftea. Crescut in barurile din Buftea, Jimmy si-a dovedit dexteritatea in distrarea oamenilor inca de la o varsta frageda. Hypebeasts, milionari, bancheri si staruri de cinema, nimeni nu poate sa stea pe scaun cand Solutions este la aparat. Intrebat care este secretul sau, artistul a declarat simplu: „Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este Imparatia Cerurilor”.

SIBIU

Incepe Festivalul International de Teatru Sibiu:

„Cantareata cheala” de Eugen Ionescu, Theatre de la Huchete (Franta) joaca la Teatrul Gong Prin piesa de teatru „Cantareata cheala”, Eugen Ionescu a adus in discutie termenul de „anti-piesa”. Familia Smith, o familie traditionala din Londra, invita familia Martin la ei acasa. Acolo sunt intampinati de o pendula stangace, o servitoare care se crede Sherlock Holmes, doua cupluri care fac niste observatii ridicole, un capitan depompieri confuz: o autopsie a societatii contemporane.

“Prelegere despre nimic”, Teatrul National Radu Stanca In cadrul acestui spectacol – un omagiu adus compozitorului revolutionar John Cage – actorul si artistul vizual Robert Wilson interpreteaza textul acestuia, „Prelegere despre nimic”, unul dintre cele mai importante opere ale literaturii experimentale din secolul XX. Aceasta productie a fost descrisa ca fiind „o abordare a textului poetic si filozofic care inspira la nivel acustic si vizual”, pe care Cage a creat-o pe baza uneischeme complexe, similara cu cea folosita in cadrul muzicii sale.

“Hydre”, Centre Chorégraphique National de Rillieux-la-Pape, Franta, la Biserica Fortificata Cisnadioara Coregraful Yuval Pick iti va reorganiza senzorial realitatea in spectacolul “Hydre”. Pe bune. Traieste experienta la SibFest.

10 IUNIE SibFest: “Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal”, Trap Door Theatre (Statele Unite) joaca la Academia Fortelor Terestre, Sibiu Piesa de teatru „Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali”, scrisa de Matei Visniec, este o drama existentialista care pune in discutie relatia dintre personal si politic, adevar si minciuna, real si deziluzie. Toate personajele devin pacienti bolnavi mintal, spioni, sau lideri, in timp ce fiecare noua revolutiedevine o alta capcana ideologica.

“Metamorfoze” dupa Ovidiu, regia: Silviu Purcarete, Teatru National Radu Stanca In adaptarea “Metamorfozelor” lui Ovidiu, la care a lucrat cu Alain Garlan, Purcarete a cautat sa evidenţiezecele mai ascunse sentimente ale oamenilor.

“Un stejar”, regia: Bobi Pricop, Teatrul National Radu Stanca Bobi Pricop: „Conceptul piesei porneste de la opera de arta An Oak Tree, realizata in 1973 de Michael Craig-Martin, constand intr-un pahar cu apa pus pe o etajera, alaturi de un text scris, prin care autorul cere privitorului sa accepte ca a transformat substanta fizica a paharului cu apa in cea a unui stejar. Astfel, spectacolul chestioneaza natura realitatii vizibile in arta performativa. Spectacolul de teatru se naste şi traieşte in mintea spectatorului, demersul scenic fiind doar agentul provocator de ganduri, emoţii şi senzaţii. Imaginaţia receptorului este cea care leaga elementele reale si fictive laolalta şi le aduna intr-o poveste coerenta.”

10 IUNIE

Picnic Fonic Festival, Padurea Baneasa Bucuresti Picnic in padure, veselie, ciolpan hipsteresc.Urmatoarele vedete canta la festival: Subcarpati /Cred Ca Sunt Extraterestru / Fratii Grime / Basska / Argatu’ / Fantome.

COMUNA AMARASTII DE JOS

Exista viata culturala in Amarastii de Jos din judetul Dolj. Daca o sa cauti comuna pe Wikipedia, o sa dai peste poze care infatiseaza: un supermagazin, fatana arteziana, o imagine din centrul comunei, o echipa de fotbal amator, un drum de sat si o floare roz. Asadar, ce se-ntampla in Amarasti in acest weekend? Targ comunal – saptamanal, dar si Festivalul “Floarea Trandafirului”, care se desfasoara in luna mai.

COMUNA PRAJENI In comuna Prajeni din judetul Botosani e rost de distractie in weekend. Comuna Prajeni beneficiaza de un Camin cultural in suprafata desfasurata de 1071 mp. Acesta are in interiorul sau o sala destinata activitatilor culturale, cum ar fi : desfasurarea unor spectacole de muzica populara, spectacole de muzica usoara , desfasurarea unor activitati extrascolare, concursuri. In interiorul Caminului cultural se mai afla Biblioteca comunala care are in prezent peste 4.000 de volume de carti.Au si Muzeu Comunal cu masti populare romanesti.

COMUNA FUNDU MOLDOVEI

In Fundu Moldovei, comuna din judetul Suceava, e foarte frumos in weekend. Au camin cultural de 300 de locuri. Fundu Moldovei este o comuna reprezentativa pentru zona de munte a Bucovinei, ca vatra etnofolclorica deosebit de interesanta, consemnata ca atare inca de la inceputul secolului, cand a fost aleasa, la indemnul istoricului Ion Nistor, ca una dintre cele patru puncte de reper pentrucercetarile sociologice intreprinse de Dimitrie Gusti – primele de gen din Romania.

COMUNA COTOFENII DIN DOS

La Cotofenii din Dos, judetul Dolj, cultura este reprezentata de poezii scrise de Ion Badescu. Le avem pe site-ul comunei, intr-un pdf. Sunt doua poezii. Un vers: “Alb in zare / Canta ape/ Zari albastre / Zari albastre”. In Cotofenii din Dos nu se-ntampla nimic deosebit in weekend. Insa in comuna cu unnume asa de creativ macar poti sa visezi linistit la zarea albastra.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro