Top 10 Haute Culture spectacole care te desteapta. In rolurile principale: Horatiu Malaele, Silviu Purcarete, Andrei Serban, Ada Milea, Gigi Caciuleanu. VIDEO 

​Am vazut saptamanile astea spectacole de ne-au iesit ochii ca la melc. Va trimitem la 10 bucati din opera, teatru, performance. De la Bucuresti la Sibiu, de la Goethe la Donizetti. Si de Alcool si de cruzime umana. Si de dans si de Dadaism. Ramai masca, e Haute Culture!

1. Bucuresti. Instalatie Umana, ARCUB Gabroveni Mai rar vezi un spectacol atat de bine pus la punct. Un performance dinamic, comic si tragic, usturator de adevarat de la inceput pana la sfarsit, care iti va arata adevarata fata a Bucurestiului. Cu bune si cu rele, cu limbaj colocvial si probleme intelectuale, cu saraci si bogati, show-ul reprezinta o felie cu de toate a vietii in capitala. Un show cu adevarat modern, in care actorii interactioneaza si cu publicul (serios acum, daca ti se pune o intrebare, nu ti-o arde prost si raspunde sincer, nu esti la scoala si nu ti se dau note). Spectacolul te pune sub lupa de investigatie indiferent cati oameni sunt langa tine. Te intrebi: Cat de singur sunt? Cat sunt de vinovat?

2. Faust de Goethe, regia Silviu Purcarete, Teatrul National Radu Stanca, Sibiu Purcarete duce teatrul la un alt nivel, ca de obicei. Fragmente din povestea cunoscuta, (precum Noaptea Valpurgiei), sunt interpretate cu o deosebita atentie la experienta senzoriala a publicului. Ca in Infernul lui Dante, intri de buna voie, dar nu ramai neschimbat. Aici se rup toate conventiile teatrului clasic, nu exista subtilitati precum muzica in surdina, decoruri elaborate sau chingi ascunse care tin actorii in aer. Totul este la vedere, toata iluzia este sparta. Intrebare: Vad, de ce nu-mi vine sa cred prin ce-am trecut?

3. Zic-Zac, Andreea Gavriliu rezemata de Stefan Lupu, Godot Cafe-Teatru Andreea Gavriliu e cea mai tare coregrafa si dansatoare a Romaniei in momentul de fata. Spectacolul este o explorare a relatiilor de cuplu, de la inceputul jucaus si seducator pana la reusitele, esecurile si fricile amandurora. Mai mult performance si mai putin teatru, mai mult dans si mai putin performance, spectacolul te va tine in priza printr-o dinamica si o simbioza perfecta dintre Andreea si Stefan. Dece am ramas cu gura cascata?

4. Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, regia Andrei Serban, Opera Nationala Romana Cand te gandesti la opera te gandesti la ceva clasic, rigid. Piesa ii permite lui Andrei Serban sa se joace cu conventiile si asteptarile publicului. Inca de cand se deschide cortina vedem parca un circ: o forfota, o energie fenomenala din partea soldatilor care se antreneaza pentru razboi. Sfarsitul este apoteotic, solista se catara spre lumina in perfecta concordanta cu muzica. Lucia di Lammermoor este o tragedie apasatoare in care efortul fizic depus de solisti este enorm urca pe schele, dau cu toporul, se tavalesc prin paie toate in timp ce canta. De ce inca toporul ma loveste, desi am iesit demult de la Opera?

5. Alcool, pe versurile lui Ion Muresan, Teatrul Nottara Spectacolul asta e unul dintre cele mai grozave pe care l-am vazut in ultima vreme. Intr-un mod total neasteptat, din ce parea a fi o joaca ce incepe cu minunata Vava Stefanescu solo pe scena, show-ul atinge subiecte serioase, pe alocuri dark, nevorbite. Este un musical cu Ada Milea si Bobo Burlacianu, doi copii talentati care transmit mult de cate ori ii asculti. Oricine ai fi poti sa te regasesti in versurile lui Ion Muresan si in jocul actorilor. N-am baut nimic, dece recit si cant?

6. Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, regia Andrei Serban, Teatrul Bulandra Cea de-a doua intrare a lui Andrei Serban in topul nostru, piesa lui Brecht este o explorare a teoriei bazei si suprastructurii ￢ adica a faptului ca sistemul economic si bunastarea societatii influenteaza in mod direct moralitatea aceleiasi societati. Personajul principal este testat de zei, acestia dorind sa vada daca ea va ramane ￢un om bun￢ indiferent de circumstantele pe care le intalneste. Observand ca este calcata in picioare daca respecta legile date de catre zei pentru a fi bun, decide sa inventeze un alter-ego de sex opus care sa fie crud si nemilos cu cei care ii fac probleme. Zeii sunt niste nemernici?

7. La pulce, dupa Georges Feydeau, regia Horatiu Malaele, Teatrul de Comedie O comedie tipica de situatie, amestecata si cu multe ironii precum numele personajelor si actiunile acestora, iti va da dureri de stomac pentru ca la piesa asta chiar te strici de ras. Porneste usor, se stabilesc rolurile si actiunile personajelor, iar dintr-o simpla incurcatura toata actiunea spiraleaza catre hilar. Rolul dublu pe care il joaca Stefan Banica denota talentul si menirea sa de a fi pe scena. Daca spectacolul are vreun fir rosu, eu nu l-am gasit. De ceRasul nu m-a omorat?

8. Mon cabaret noir, regia Razvan Mazilu, Teatrelli Spectacolul este o celebrare a sexualitatii, a libertatii artistice si a nonconformismului. Cele patru actrite canta (cu niste voci INCREDIBILE) si danseaza alaturi de Razvan Mazilu, toti interpretand aceeasi fata ￢ celebra Anita Berber, o dansatoare a Berlinului anilor 1920. Provocator si sexy, spectacolul te aduce intr-un timp de saracie si mizerie in care suprarealismul si dadaismul infloreau si in care puteai fi oricum, atata vreme cat erai tu insuti. E imaginatie. Tu, chiar ai imaginatie?

9. L’om Dada, regia Gigi Caciuleanu, Teatrul National Bucuresti La 100 de ani de la aparitia curentului Dadaist, Gigi Caciuleanu aduce un omagiu si un spectacol energic, complet lipsit de sens dar cu o mare insemnatate. E Dada! Poate insemna ce vrei, pentru ca totul este deconstruit ￢ relatia dintre text si intelesul acestuia a fost schimbata, juxtapusa si pe alocuri omisa pentru a crea ceva nou. Jocul dintre Gigi Caciuleanu si Lari Giorgescu este simbiotic, repetitiv si lipsit de logica. E jocul lor sau e jocul cu mintea noastra?

10. Nabucco de Giuseppe Verdi, regia Hero Lupesco, Opera Nationala Romana Cand asculti compozitiile lui Verdi nici nu mai conteaza cum sunt montate. Gloria armonioasa a cvartetelor si puterea induiosatoare a sextetelor clasice, in care toti solistii emit la capacitate maxima cele mai clasice teme muzicale ale operei le gasesti numai la Verdi. Montarea din 1987 este una clasica dar impunatoare, mareata, fara nicio legatura cu indraznelile lui Andrei Serban. In simplitatea ei se desprinde cu atat mai usor muzica o partitura celebra cu pasaje care iti ridica parul in cap si fragmente in care incepi sa plangi doar auzindu-le. Intrebare: De ce tot plang?