Sari direct la conținut

Business report: Ghid: cum sa-ti cumperi vechime in munca si cat timp mai este valabila aceasta oportunitate; Lobby la Guvern pentru educatie timpurie; Windows nu mai este cel mai popular sistem de operare din lume

HotNews.ro
Business, Foto: Colaj foto
Business, Foto: Colaj foto

Ghid: cum sa-ti cumperi vechime in munca si cat timp mai este valabila aceasta oportunitate. Doar pana la sfarsitul acestei luni romanii care nu au contribuit la sistemul de asigurari sociale isi mai pot cumpara vechime in munca, asa cum prevede Legea 186/2016, intrata in vigoare in octombrie 2016. Astfel, termenul-limita de completare a vechimii in munca prin achitarea contributiilor sociale este 27 aprilie 2017. Cei interesati trebuie sa indeplineasca insa anumite conditii. Actul normativ da posibilitatea asigurarii pentru cel mult 5 ani anteriori datei la care se incheie contractul de asigurare sociala. Nu pot incheia un astfel de contract pensionarii si nici nu se pot plati suplimentar sume de bani pentru perioade in care persoana a fost asigurata deja in sistemul public. Cine doreste asigurarea pentru perioada maxima, adica 5 ani, va trebui sa achite, la venitul minim pentru care se pot plati aceste asigurari, aproximativ 15.500 de lei, scrieAdevarul.

Lobby la Guvern pentru educatie timpurie. Corporatiile au gasit solutia pentru a finanta educatia copiilor angajatilor. Mai multe ONG-uri, oameni de afaceri si manageri din cadrul unor mari corporatii au gasit solutia crizei creselor si gradinitelor din Romania. Vor sa faca lobby pe langa Guvern pentru a legifera acordarea unor credite fiscale corporatiilor care platesc pentru educatia timpurie a copiilor angajatilor. Un ONG implicat in educatie, Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala Step by Step, sustinut de mai multi oameni de afaceri, manageri de corporatii cu implicare in viata comunitatii locale atat direct cat si prin intermediul unor organizatii precum AmCham, Romanian Business Leaders, Foreign Investors Council si Camera de Comert Germana s-au implicat in generarea unor discutii publice care sa determine politici in domeniul educatiei timpurii, adica crese si gradinite, potrivitEconomica.

Windows nu mai este cel mai popular sistem de operare din lume. Sistemul de operare Android, dezvoltat de Google, a depasit Windows, devenind astfel cel mai popular sistem de operare din lume, conform datelor StatCounter. Google Android a fost cel mai utilizat sistem de operare, atat pe desktop, laptop, cat si tableta sau smartphone. Datele celor de la StatCounter arata ca Android a depasit, in martie, Microsoft Windows, avand o cota de piata de 37.93%, fata de 37.91% in cazul Windows. „Asistam la o schimbare istorica in lumea tehnologiei”, a declarat Aodhan Cullen, CEO, StatCounter. „Astfel se sfarseste era Microsoft, care a fost lider din 1980 si pana in prezent”, a adaugat acesta. Android avea o cota de piata de 2,4 % in urma cu cinci ani. Cullen a mai spus ca unul dintre factorii care au dus la aceasta premiera a fost cresterea numarului de smartphone-uri cu acces la internet si scaderea vanzarilor de PC-uri traditionale, noteazaCapital.

Cel mai nou distribuitor de medicamente, Dona Logistica, deschide un depozit care va deservi sudul tarii. Eugen Banciu, actionarul majoritar al lantului de farmacii Dona, anunta ca in luna aprilie va lansa un nou depozit de medicamente care se intinde pe o suprafata de 8.400 de metri patrati in zona Chitila si pentru constructia caruia, omul de afaceri a investit patru milioane de euro. Potrivit acestuia, Dona Logistica va fi unul dinte cele mai mari depozite din Romania, putand sa deserveasca Pentru ca a aparut legea care obliga jucatorii de pe piata farma sa desparta activitatea de distribuitie de medicamente de cea de retail (lanturile de farmacii) Eugen Banciu a luat decizia de a investi intr-un depozit de medicamente care va fid at in folosinta luna aceasta. Noul depozit Dona Logistica se intinde pe 8.400 metri patrati si va distribui medicamente atat pentru farmaciile proprii (lantul Dona) cat si pentru alte farmacii si spitalelor, informeazaEconomica.

Producatorii de ciment se asteapta sa vanda mai putin in 2017. Producatorii de ciment se bazeaza in acest an pe o usoara scadere a pietei, comparativ cu rezultatele din 2016, chiar daca ministrul transporturilor a anuntat inaugurarea a circa 98 de kilometri de autostrada, deoarece finalizarea acestor lucrari de infrastructura nu necesita cantitati importante de ciment. Dupa un an 2015 in care sectorul constructiilor a fost sustinut de grabirea lucrarilor de infrastructura realizate din bani europeni pe exercitiul financiar 2007-2013, producatorii de ciment asteptau rezultate bune si in 2016. In ciuda unui prim semestru pozitiv, partea a doua a anului trecut a fost un dezastru din cauza lucrarilor de infrastructura blocate si a lipsei de finantare pentru lucrarile de reparatii, potrivitCapital.

Primaria Bucuresti nu incepe nicio lucrare noua de infrastructura rutiera.Consiliul General al Municipiului Bucuresti a adoptat miercuri bugetul Primariei Capitalei si al institutiilor din subordine pe anul 2017, valoarea acestuia fiind de 1,1 miliarde euro. Din aceasta suma, 80 de milioane de euro vor merge catre proiecte de infrastructura deja incepute. Iata proiectele importante care vor primi banii de la bugetul Primariei: strapungere bd. Nicolae Grigorescu – Splai Budescu – 24,5 milioane lei, Penetratie Splaiul Independentei – Ciurel – 90 milioane lei, reabilitare Soseaua Pantelimon si parcarea park&ride – 70 milioane lei, largire str. Fabrica de Glucoza – 15 milioane lei, Pasajul Piata Sudului unde s-au acoperit cele 100 milioane lei pierdute din fonduri europene, scrieAuto-Bild.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro