Sari direct la conținut

Triplarea amenzilor și capital social mai mare la a doua firmă – măsuri pregătite de Ministerul Finanțelor pentru evazioniști

HotNews.ro
Marcel Boloș, ministru de Finanțe, Foto: Adi Iacob / HotNews
Marcel Boloș, ministru de Finanțe, Foto: Adi Iacob / HotNews

Ministerul Finanțelor se pregătește să propună în Coaliție o serie de măsuri de combatere a evaziunii fiscale, precum trimplarea amenzilor ori anumite condiții la a doua firmă înființată, dacă prima este în insolvență sau faliment.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a acordat HotNews.ro un interviu.

„Cei care nu plătesc, vor avea parte de o înăsprire a sancțiunilor pe care le vom aplica mai înainte. Am avut discuția cu colegii pentru că ne axăm pe ceea ce înseamnă o triplare a amenzilor pentru faptele contravenționale”, a spus el.

Potrivit acestuia, „se va putea lăsa și cu închiderea activității contribuabilului atunci când deja de la a 3-a faptă, spre exemplu într-un interval de 12 luni de zile, se va constata că persistă și în continuare avem fapte contravenționale”.

Dacă acel contribuabil „are o facilitate fiscală primită de la noi și se constată că este evazionist și că nu respectă disciplina fiscală, se poate închide activitatea și, desigur, se poate ridica facilitatea fiscală”.

„De asemenea, operațiunile numerar nu vor mai fi cu plafoane atât de ridicate”, a spus Boloș.

  • „În momentul de față nu este reglementat, dar știm bine că operațiunile în numerar sunt cele generatoare de plată la negru și atunci vom încerca să reducem aceste plafoane.
  • „De asemenea, încercăm ca cei care își înființează pentru a doua oară o firmă, deși prima este în faliment sau în lichidare judiciară sau sunt înregistrate creanțe restante la bugetul de stat, să aibă 10 ori capitalul social inițial. “Va trebui să depună de 10 ori capitalul inițial social inițial
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro