Sari direct la conținut

Tolo.ro: Directorul radioului public, Ovidiu Miculescu, si-a oferit o noua deplasare la Bruxelles, la business class, dupa dezvaluirile Gazetei Sporturilor

HotNews.ro
Ovidiu Miculescu (foto arhiva), Foto: SRR
Ovidiu Miculescu (foto arhiva), Foto: SRR

Directorul general al Radio Romania, Ovidiu Miculescu, si-a oferit o noua deplasare la Bruxelles, la Business class, a doua zi dupa ce afirmase ca „Zbor la business pentru ca e legal, dar nu exclusiv”, scrie Catalin Tolontan pe Tolo.ro. Documente interne din Radio Romania arata cum cererea pentru viitoarea deplasare a lui Miculescu a fost trimisa spre aprobare.

Pe 3 octombrie 2016, Gazeta Sporturilor scria că Ovidiu Miculescu a călătorit de 32 de ori în străinătate în ultimii doi ani.

Prin comparație, la aceeași deplasare, el a cheltuit de 6 ori mai mult pe un bilet de avion și s-a cazat la un hotel de 3 ori mai scump decît Helen Boaden, directorul BBC.

Pe 4 octombrie, Gazeta Sporturilor a publicat răspunsurile în care Ovidiu Miculescu recunoaștea toate datele publicate de ziar, dar explică faptul că „am călătorit la business conform legii, dar nu exclusiv”.

Gazeta Sporturilor a găsit un singur zbor la clasa economic, dintre cele 30 de zboruri identificate, restul fiind la clasa business.

Pe 4 octombrie, Dan Șanta, directorul Direcții de Relații Internaționale și tovarăș în 24 de călătorii cu Ovidiu Miculescu în ultimii doi ani, a trimis o notă de aprobare a unei noi deplasări.

Nota este adresată „Domnului Ovidiu Miculescu, Președinte Director General” al radioului public și cere aprobare pentru deplasarea ”Domnului Ovidiu Miculescu, Președinte Director General” al radioului public. Deplasarea urmează să aibă loc la Bruxelles, la o ședință a EBU, în perioada 17-18 noiembrie 2016. În notă se precizează că biletul va fi la business class.

Pe 5 octombrie, cabinetul lui Ovidiu Miculescu a aprobăt deplasarea lui Ovidiu Miculescu, pentru directorul general semnînd o altă persoană. Au fost aprobate toate costurile, inclusiv deplasarea la business class pentru ședința din Belgia.

Pentru biletele la business ale lui Ovidiu Miculescu în călătorii asemănătoare celei de la Bruxelles, Radio România a achitat între 900 de euro și 1.200 de euro din banii plătitorilor de taxe.

Citeste continuarea pe Tolo.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro