​Drumul aurului. Cum a ajuns România de la rezerve de aur de peste 240 de tone acum 80 de ani la nici jumătate în prezent

Rrezerva de aur a României este de 103, 6 tone, din care 61,2 tone se află în custodie la Banca Angliei, conform Băncii Naționale. În urmă cu câteva luni, o echipă din BNR a plecat acolo să facă verificarea anuală a stocului de aur din subsolul Bank of England.

„Anual, o echipă de auditori verifică existența fizică a aurului din rezerva României. Merg în subsolurile Bank of England, pipăie aurul, îl cântăresc, verifică puritatea și fac un raport. La niciuna dintre auditări nu s-a constatat vreo neregulă. Aurul e acolo „viu și nevătămat”, au declarat vineri pentru HotNews oficiali din Banca Națională.

În 1944, România dispunea de o cantitate record de aur în rezerve- circa 244 de tone. Mai mult decât dublul rezervei de azi. Pe atunci, aurul era ținut la băncile centrale din Anglia, Franța, Elveția, Olanda, Belgia sau la FED (sistemul băncilor centrale americane). Cu 10 ani înainte, România avea doar puțin peste 92 tone aur fin, din care circa 15 tone erau plasat la Banca Franței.

Anul trecut, băncile centrale s-au înghesuit să facă achiziții de aur, pe fondul războiului din Ucraina și a tensiunilor internaționale. Ideal ar fi ca rezerva de aur să fie cam 10% din totalul activelor din rezervă. Unele țări având această pondere mai mică de 10% au făcut achiziții, mai spun experții BNR.

Cum s-a ajuns aici?

„În 1915 stocul de aur al României ajunsese la 64 tone, iar în anul următor s-a dublat, atingând 143 tone. Această creștere spectaculoasă se explică și prin măsurile luate în perioada neutralității din 1915 până 1916, când s-au introdus taxele de export la cerealele românești, taxe ce erau achitate de importator în aur efectiv. Plata acestor taxe de export în aur au dublat valoarea rezervelor de aur de la BNR”, a explicat Guvernatorul Isărescu. România, având statut de țară neutră, vindea aur și Germaniei și Rusiei, ambelor țări beligerante. Iar rezerva creștea.

După al doilea război mondial a venit dezastrul pentru aurul românesc. Circa 96 de tone de aur a fost mutat odată cu Tezaurul în URSS, fără ca cineva să se gândească că noii noștri „aliați” ne vor trage o țeapă uriașă.

Apoi, o altă parte din aur s-a dus pe plata importurilor românești, garantate în aur. Cum nu se găseau bani destui când venea scadența, România ceda din rezerva de aur. Peste 100 de tone de aur au fost cheltuite pe importul de cereale, multe aduse din fosta Uniune Sovietică.

„A existat acel principiu al lui Petru Groza exprimat public că decât să flămânzească un popor mai bine renunțăm la aur. Acest slogan s-a tradus în practică prin garantarea importurilor de cereale cu rezerva de aur”, spune Isărescu.

Citește și : Operatiunea „Tismana” s-a transformat in Operatiunea „Muzeul”.

(aur depus în Muzeul de la Tismana. Foto: HotNews/Dan Popa)

Al doilea motiv al scăderii rezervei a fost achiziționarea de armament, la presiunea Uniunii Sovietice, țară în a cărei „oblăduire” intrasem.

România trebuia să-și formeze „Armata Populară”, cum se numea inițial Armata României. Această Armată Populară trebuia să-și creeze divizii de tancuri, zonă în care stăteam mai prost”, spune Isărescu. Doar că plata s-a făcut direct cu aur. Iar o parte din aur a fost folosit la plata sancțiunilor prevăzute prin tratatul de pace de la Paris, pentru că noi am fost considerați o țară învinsă în război. Nemaivorbind de plata unor licențe din Occident pentru tehnologia modernă necesară industrializării, plată făcută tot în aur.

Unde era etalonul aur?

Criza din Germania anilor 1928, Marele Crah de pe Wall Street din 1929, seria de panici bancare care a afectat Statele Unite ale Americii la sfârșitul lui 1930 și destrămarea finanțelor europene în vara lui 1931 au schimbat atitudinea față de metalul galben, rezultatul fiind „un etalon aur disfuncțional, incapabil să funcționeze la fel de bine și în mod automat.

În 1970, Statele Unite au trecut de la un excedent al balanţei de plăţi la un deficit puternic. Finanţele SUAi au devenit împovărate de războiul din Vietnam şi importurile de produse din Europa au crescut. Fed a început să tipărească dolari, astfel că acoperirea cu aur a monedei a căzut de la 55% la 22% în scurt timp, după ce imediat după cel de-al Doilea Război Mondial 60% din cantitatea de dolari americani era acoperită cu aur.

În 1970, din rezerva SUA au ieşit 9,8 miliarde de dolari (în 1969 exista excedent), în timp ce în 1971 suma ieşită din rezervă a crescut la 29,8 miliarde dolari. În acelaşi timp, rezervele Marii Britanii şi a celorlalte ţări dezvoltate au crescut cu 49,2 miliarde de dolari.

Asta a dus la pierderea încrederii în dolarul american, aşa că state precum Elveţia, dar în special Franţa, au început să ceară Fed să plătească în aur pe dolarii pe care îi aveau în rezervă. De asemenea, exista şi posibilitatea de arbitraj asupra preţului aurului pentru că preţul unei uncii de aur de pe piaţa liberă era mai mare decât cel de 35 de dolari fixat în 1945. În paralel, pentru că trebuia să importe inflaţia SUA de 7,2% pentru a rămâne în marja de curs, şi cu amintirea Republicii de la Weimar încă vie, Germania a decis în mai 1971 să iasă din sistemul Bretton Woods.

(Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, alături de primul viceguvernator Florin Georgescu, la Muzeul de la Tismana. Foto:Dan Popa)

În această situaţie, pe 15 august, preşedintele Richard Nixon a decis să îngheţe unilateral convertibilitatea dolarului în aur, ceea ce a transformat moneda americană în monedă fiduciară (fiat currency), alături de alte măsuri etatiste precum îngheţarea preţurilor şi a salariilor. Era pentru a doua oară în secolul 20, când etalonul aur avea să fie abandonat, după ce Primul Război Mondial a determinat statele europene, care căutau să finanţeze industria de răzbi, să pună pauză etalonului aur, care era în funcţiune din 1870.

Jumătatea plină și jumătatea goală a paharului

„Era un domn de la Londra care spunea că dacă nu se revine la etalonul aur, totul se va prăbuși, că se va alege praful de tot. Ei bine, nu s-a ales. Omenirea a avut o perioadă fără războaie, dar și o perioadă de inflație începând din 1933.

În SUA cumpărai cu zece cenți în America o duzină de ouă de fermă. O duzină, adică 12 ouă. Deci, un ou era mai ieftin decât un cent. Azi, dacă treceți prin State, o să dați pe un ou echivalentul a peste un dolar. Păi de la un cent până la un dolar e o creștere de 100 de ori. Asta e curba inflației.

Dar, discutând cu cineva despre aste, am fost întrebat de ce nu mă uit și la partea cealaltă. La care?, am întrebat. Păi prețul unei convorbiri telefonice peste Ocean era atunci de 300-400 de dolari. Acum e aproape gratis”, mărturisește Isărescu

Paradoxul aurului

Paradoxul întruchipat de aur mai ales în anii Marii Crize Economice a fost sugestiv surprins într-un articol dintr-un ziar românesc din epocă:

„Epoca noastră e plină de paradoxe (!) și ciudățenii în multe privinți (!). Iată o ciudățenie, de pildă, în chestia aurului. De când etalonul aur a fost părăsit,

sub o formă sau alta, de 50 de state – și încă din cele mai puternice – de când economiști de vază, publiciști, mari financiari, oameni de afaceri, politiciani și

partide întregi au deslănțuit împotriva «domniei» aurului campanii susținute și de mare răsunet, de când se încearcă – și cu tot dinandisul – detronarea aurului și înlocuirea lui cu etalonul argint sau platină, cu etalonul – marfă,grâu etc., toată lumea, în cap cu băncile de emisiune și cu toate trezoreriile se bat să acapareze cantități cât mai masive din metalul hulit și execrat”

Acum, rezerva de aur este de 103,6 tone și așa a rămas de ani buni de zile.

Parcursul cotației aurului a fost oscilant pe toată durata anului 2022. Creșteri importante au avut loc în prima parte a anului, odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina, însă ulterior s-au manifestat corecții, pe măsură ce creșterea ratelor dobânzilor și aprecierea dolarului american au mai temperat cererea, chiar dacă războiul și ascensiunea inflației susțineau rolul de activ de refugiu al aurului.

În prima parte a anului 2023, datorită slăbirii dolarului, incertitudinii geopolitice continue și inflației persistente, prețul aurului și-a reluat creșterea, depășind maxime istorice. Prețurile din aprilie 2023 au fost cu 58 la sută mai mari față de media perioadei 2015-2019