Ce se va întâmpla după eșecul Luna-25

​Rusia post-sovietică a trimis în ultimele trei decenii trei sonde interplanetare (dincolo de orbita Pământului) și toate trei au eșuat: Mars96 în 1996, Phobos-Grunt în 2011 și Luna-25 acum câteva zile. Luna-25 este cel mai recent astfel de eșec, sonda care trebuia să repornească programul spațial de explorare selenară s-a prăbușit pe suprafața Lunii în urma unei manevre orbitale greșite, înainte de a încerca să aselenizeze.

În primul rând ar trebui să spun că Luna-25 nu are nici o legătură cu fostul program Luna de explorare al Lunii, încheiat cu misiunea Luna-24 în 1976. Numele misiunii a fost ales probabil pentru a sublinia un fel de continuitate, dar inginerii care erau activi în 1976 fie s-au retras fie nu mai sunt printre noi, iar Luna-25 a folosit cu totul alte tehnologii, de la motoare noi la un software de bord nou (poate chiar prea nou, voi reveni la acesta). Așadar în cazul Luna-25 nu putem invoca experiența sovietică în explorarea Lunii, pentru că misiunea trebuia să fie prima dintr-un șir de misiuni selenare din ce în ce mai ambițioase prin care Rusia de astăzi și-ar fi confirmat prestigiul.

După un zbor de opt zile și două corecții orbitale executate cu bine, sâmbătă, 19 august, sonda Luna-25 se afla pe orbita Lunii, pe o orbită cu apoapsa la 113 km (adică punctul cel mai ridicat al orbitei) și periapsa la 90 km (adică punctul cel mai scăzut al orbitei și cel mai aproape de suprafața Lunii). În paranteză trebuie spus că rareori orbitele sunt cercuri, de cele mai multe ori sunt elipse, ceea ce înseamnă că distanța față de suprafață nu este constantă, ea având un maxim (apoapsă) și un minim (periapsă). Pentru a executa aselenizarea, sonda trebuia să se apropie și mai mult de suprafața lunară, așa că sâmbătă ea s-a poziționat cu motoarele principale în direcția de deplasare pe orbita Lunii și și-a activat propulsoarele, pentru a frâna, pentru a-și coborî astfel periapsa până la aproximativ 18 km.

De aici, landerul ar fi putut ajunge în aceste zile pe suprafață, undeva în apropierea Polului Sud lunar, conform planului. Ceva a mers însă prost la bordul sondei: nu știm dacă a fost o problemă cu softul de zbor sau pur și simplu o defecțiune a motoarelor, dar acestea se pare că au funcționat cu 50% mai mult decât au fost programate să o facă, ceea ce înseamnă că sonda a frânat mai mult decât era necesar. Periapsa orbitei a devenit negativă, ceea ce înseamnă că traiectoria sondei avea să intersecteze cu suprafața lunară, lucru care s-a întâmplat câteva zeci de minute mai târziu, când Luna-25 s-a izbit de Lună cu o viteză de peste 1.5 km/s.

Roscosmos a raportat în după-masa zilei de 19 august pierderea contactului cu sonda. De obicei, agenția spațială rusă nu raportează eșecurile, decât dacă acestea sunt catastrofale și evidente. Dacă mai exista o urmă de speranță ca sonda să fie intactă și contactul cu ea să fie restabilit, Roscosmos nu ar fi făcut acel anunț. Era clar încă de atunci că sonda are probleme serioase. La câteva ore, Roscosmos a confirmat că sonda s-a prăbușit pe Lună, ca urmare a unei tentative eșuate de modificare a orbitei.

Cum spuneam mai sus, Luna-25 a fost o misiune nouă, de aceea eșecul nu miră pe nimeni. Mai adăugăm și corupția din sistemul guvernamental rusesc și sancțiunile care au afectat programul spațial rusesc și ne putem imagina destul de ușor condițiile care au dus la acest eșec. În mod normal, inginerii învață din astfel de greșeli și înglobează concluziile trase în noi misiuni, mai robuste. Așa a făcut India, care după eșecul Chandrayaan-2 din 2019 a construit o sondă Chandrayaan-3 care acum se pregătește de aselenizare. Așa face Israel, care după eșecul sondei Beresheet (tot din 2019), se pregătește să lanseze în 2025 sonda Beresheet-2. Ce se va întâmpla în Rusia după eșecul Luna-25? Având în vedere situația specială de acolo, este prea devreme să ne pronunțăm.

Formal, Luna-25 făcea parte din programul selenar International Lunar Research Station (ILRS), inițiat de China și Rusia în 2021, la care ulterior au aderat și Venezuela, Pakistan sau Emiratele Arabe Unite, prin care aceste națiuni ar fi început un program comun de explorare a Lunii, o replică a Acordurilor Artemis, coordonate de Statele Unite. Asta chiar dacă despre misiunea Luna-25 se discuta înainte de anul 2000, ea fiind ulterior considerată parte din ILRS. Rămâne de văzut, în aceste condiții, care va fi rolul Rusiei în ILRS și dacă nu cumva China va deveni liderul de-facto al acestui program (sondele chinezești nu doar că au aselenizat recent, dar au și adus probe de sol de pe Lună).

Roscosmos plănuia să lanseze în 2027 sonda Luna-26. Pentru că această nu conține un lander, gradul de dificultate al misiunii este, cel puțin teoretic, unul mai scăzut, așa că nu ar fi greu de imaginat că această lansare ar putea totuși avea loc în 2027-2028, dacă problemele care au dus la prăbușirea Luna-25 vor putea fi rezolvate până atunci. Următoarea sondă selenară, Luna-27 urma să fie lansată în 2028 și să aterizeze la Polul Sud lunar, urmată de Luna-28, cel mai devreme în 2030, care ar fi avut ca obiectiv aducerea de mostre de sol lunar, de la Polul Sud.

Cu siguranță, aceste misiuni vor fi amânate, acum cu atât mai mult, și vor mai trece ani buni până când Rusia va încerca o nouă aselenizare a unei sonde proprii. Cât despre misiuni cu echipaj spre Lună, cred că nu putem discuta despre acestea, la modul serios, decât poate cândva după 2035-2040.

Între timp, așteptăm aselenizarea din cadrul misiunii indiene Chadrayaan-3 (programată pentru miercuri, 23 august) și așteptăm cu interes lansarea landerului japonez Smart Lander for Investigating Moon (SLIM), programată pentru sâmbătă, 26 august, la bordul unei rachete nipone H-IIB.

Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.

Sursa foto: profimediaimages.ro