Sari direct la conținut

Pașapoartele electronice vor fi livrate prin Poștă: Compania s-a asigurat la MAI că cetățenii au voie să semneze fizic și achita cash tariful de expediere

HotNews.ro
Factor postal, Foto: Posta Romana
Factor postal, Foto: Posta Romana

​Aproximativ 250.000 de pașapoarte electronice vor fi expediate prin Poșta Română la domiciliul românilor care au solicitat aceste acte, aceștia urmând să achite cheltuielile de expediție. Compania tocmai a câștigat prin licitație un contract pe 12 luni cu Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Contractul scos la licitație de MAI în luna iunie prin procedură simplificată a avut o valoare estimată la 3,5 milioane lei (fără TVA).

Singura ofertă a fost depusă de Poșta Română.

În cadrul procedurii, Poșta a adresat o serie de întrebări MAI legate de cerințele tehnice solicitate în acest contract pentru servicii de curierat.

Una din întrebările Poștei în cadrul procedurii a fost dacă se acceptă încasarea tarifului de expediere a trimiterii la destinație cu numerar.

MAI i-a răspuns că prin caietul de sarcini nu este exclusă această modalitate de încasare a taxei de curierat la destinație.

Poșta a mai întrebat dacă preluarea semnăturii fizice a destinatarului pe formulare, scanarea și încărcarea în aplicația AWB a semnăturii și transmiterea electronică este o metodă corespunzătoare cerințelor tehnice din caietul de sarcini al licitației.

MAI i-a răspuns că punctajul obținut la factorul de evaluare „capacitate tehnică” va fi conform gradului de dotare a curierilor cu echipamente de preluare electronică a semnăturii.

În plus, MAI i-a comunicat să aibă în vedere și o altă cerință din caietul de sarcini, respectiv că „prestatorul va comunica expeditorului faptul că plicul a fost livrat și se va transmite electronic (prin schimb automat de fișiere xml) confirmarea primirii (semnătura care nu trebuie să depășească 12 KB).

Termenul de confirmare a livrării este de 24 de ore de la momentul predării plicului către destinatar. Aceasta se poate face fie printr-o înștiințare privind stadiul livrării, fie prin transmiterea semnăturii de primire, ăn mod electronic. Modalitatea de confirmare va fi prin transmiterea în format electronic a semnăturii de primire prin intermediul fișierelor xml.”

În final, Direcția Generală de Pașapoarte a atribuit acest contract către Poștă în data de 31 iulie la un preț final de 3,15 milioane de lei (fără TVA), potrivit unui anunț publicat marți 8 august în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Compania de stat Poșta Română este unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 22.000 salariați, 5.500 de subunități și o flotă de 1200 autovehicule.

Poșta spune într-un raport recent că a făcut pași în digitalizarea serviciilor prin informatizarea a peste 700 de oficii poștale, achiziția a 9.000 de PDA-uri și telefoane CAT, 9.000 de imprimante mobile pentru poștasi pentru a încasa facturile beneficiarilor cardurilor de energie ori lansarea unor cutii poștale digitale pe modelul easybox.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro