Sistemul cardului national de sanatate a cazut din nou/Motivul anuntat de CNAS: S-a intrerupt alimentarea cu energie electrica
Sistemul cardului national de sanatate a incetat din nou sa functioneze luni, incepand cu ora 16:30, dupa ce „la sistemul de card – CEAS s-a intrerupt alimentarea cu energie electrica in locatia unde este amplasata Autoritatea de Certificare ( acea componenta care permite semnarea cu cardul ), potrivit unui anunt facut de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), care subliniaza ca ‘echipa de suport lucreaza la remedierea acestei defectiuni”. Defectiunea apare la un weekend distanta, in conditiile in care vineri, 19 septembrie, acest sistem a picat mai bine de 5 ore. Sistemul de card – CEAS a fost implementat de asocierea HP Romania SRL si Novensys Corporation SRL, avand ca subcontractant pe SIVECO Romania. Motivatia este una ciudata, in conditiile in care astfel de sisteme IT ar trebui sa aiba de regula surse de alimentare neintreruptibile (UPS-uri), care furnizeaza energie electrica in caz de urgenta, atunci cand sursa principala de curent electric nu functioneaza.
- UPDATE CNAS anunta ca sistemul CEAS a repornit: „Incepand cu orele 18:30 sistemul a fost repornit. Furnizorii de servicii medicale si farmaceutice pot raporta serviciile validate cu cardul national”.
- Anuntul facut luni, 21 septembrie, de catre CNAS:
„Incepand cu ora 16:30, astazi, 21.09.2015, la sistemul de card – CEAS s-a intrerupt alimentarea cu energie electrica in locatia unde este amplasata Autoritatea de Certificare ( acea componenta care permite semnarea cu cardul ). Echipa de suport lucreaza la remedierea acestei defectiuni.
Dupa repornirea echipamentelor si serviciilor aferente A.C. se va transmite mesaj pe toate canelele de comunicare cu CAS / Furnizori de servicii medicale si farmaceutice / Dezvoltatori de aplicatii in domeniu.
Pana la repornirea sistemului, furnizorii pot acorda servicii medicale si inregistra activitatea in aplicatiile informatice iar dupa confirmarea din partea CNAS ca sistemul este functional, serviciile se vor ridica in sistem in limita celor 72 de ore”, se arata in anuntul CNAS.
Amintim ca vineri, 19 septembrie, Sistemul cardului national de sanatate a fost picat mai bine de 5 ore.
- Pentru detalii citeste si: Sistemul cardului de sanatate are probleme de functionare: Ce sfaturi da CNAS catre medici/UPDATE CNAS a anuntat ca problema a fost remediata si ca sistemul este complet functional
Cat a costat sistemul cardurilor de asigurari de sanatate si cine l-a implementat
Sistemul Informatic pentru Cardul Electronic de Asigurari de Sanatate (CEAS) a fost implementat de asocierea HP Romania SRL si Novensys Corporation SRL, contract in valoare de 87.636.000 lei (fara TVA), atribuit in data de 23 aprilie 2012 de catre Imprimeria Nationala, compania nationala care a organizat licitatia.
La sfarsitul lunii aprilie 2015, cand HotNews.ro a semnalat ca sunt medici de familie care sustin ca sistemul IT al cardului national de sanatate are probleme de functionare, SIVECO Romania a facut urmatoarele precizari:
- „In proiectul CEAS [cardul electronic de sanatate, n.red.], contractorul a fost consortiul format din companiile HP (lider) si Novensys (partener). SIVECO Romania a avut rolul de subcontractor, furnizand serviciile aferente utilizatorilor CNAS/CJAS (cum ar fi generarea si urmarirea listelor de posesori de carduri, validarea operatiunilor semnate cu cardul etc) si implementarea in aplicatiile locale ale medicilor si farmacistilor, distribuite de CNAS, a functionalitatilor de utilizare a cardului. Alte componente importante, cum sunt cititorul de card si Unitatea de Management a sistemului sunt gestionate de alte companii. Disfunctionalitatile semnalate in articolul dvs. nu privesc aplicatiile si serviciile furnizate de compania noastra”.