Studiu comandat de Google: Cei mai multi editori digitali acorda prea putina atentie vanzarilor automatizate de publicitate. Strategia vanzari directe+programmatic, cea mai eficienta
Majoritatea editorilor de presa online acorda in continuare o prioritate scazuta vanzarilor automatizate de publicitate pe site-urile lor, in timp ce aceia care isi cladesc strategia de vanzari pe o combinatie de vanzari directe si vanzari automatizate sunt mai eficienti si inregistreaza venituri mai mari, peste media pietei, arata un studiu international comandat de Google si realizat de The Boston Consulting Group, studiu prezentat intr-un comunicat transmis HotNews.ro.
- Studiul publicat joi si prezentat intr-un comunicat transmis HotNews.ro se bazeaza pe consultari cu 25 de importanti editori activi doar in domeniul digital sau si in acest domeniu (editori de presa scrisa, companii de televiziune, de e-commerce) din America de Nord, Europa si Orientul Mijlociu.
Potrivit raportului BCG, intitulat „The Programmatic Path to Profit for Publishers”, mai putin de 25% dintre publisherii consultari folosesc in mod regulat analiza datelor pentru initiative de vanzari. Dar cei care apeleaza la tehnologiile existente pentru a opera mai eficient isi cresc volumele de vanzari si marja de profit, realizand astfel un avantaj competitiv pe termen lung, sustine studiu.
Documentul arata ca cele mai multe companii nu se organizeaza intr-o asemenea maniera incat sa profite la maxim de pe urma vanzarilor de tip programmatic: sub 25% din timpul echipei care se ocupa de astfel de vanzari automatizate este dedicat, in general, activitatilor care sa sporeasca valoarea vanzarilor, iar editorii nu folosesc nici pe departe toate instrumentele tehnologice care le pot fi intari rezultatele. Studiul noteaza, in scimb, cazul unei singure companii care a reusit sa isi sporeasca veniturile din vanzari automatizate la peste 50% din veniturile digitale, crescandu-si in acelasi timp si vanzarile directe.
- Comunicatul transmis HotNews.ro il citeaza pe Paul Zwillenberg, co-autor al raportului Boston Consulting Group, potrivit caruia „e evident ca editorii carora le lipseste o strategie coerenta de tip cross-channel, inclusiv capacitati agresive de vanzari automatizate, lasa astazi banii pe masa si risca sa rateze venituri, sa iroseasca inventar si sa aiba o cota de piata mai mica pe viitor. Pe de alta parte, cei care se pozitioneaza in asa fel incat sa ofere valoare clientilor de pe piata de programmatic isi vor creste veniturile pe termen scurt si vor avea un avantaj tot mai mare in fata concurentilor pe masura ce piata digitala creste si evolueaza”.
Dintre companiile consultate, cele care inregistreaza cele mai bune rezultate au abordari aparte in privinta vanzarilor, potrivit studiului citat:
- aceste companii au o strategie de vanzari de tip cross-channel, bazata pe date si care tine cont de pozitia companiei in piata, iar aceasta strategie include si vanzari directe, traditionale, si vanzari de tip programmatic
- ele inteleg care clienti de publicitate sunt interesati de un tip sau altul de inventar sau de audienta si de ce si folosesc tehnologia si datele pentru a a livra intr-un mod care sa le permita preturi mai mari.
- folosesc tehnologia potrivita pentru ceea ce urmaresc
- se reorganizeaza in asa fel incat aceasta strategie de vanzari cross-channel, cu obiective clare in privinta vanzarilor automatizate, sa fie sustenabila
Studiul detaliat urmeaza sa fie publicat la adresa bcgperspectives.com