Sari direct la conținut

​Plafonarea numerarului, in 5 intrebari si raspunsuri

HotNews.ro
​Plafonarea numerarului, in 5 intrebari si raspunsuri

La data de 09.05.2015 au intrat in vigoare masurile pentru intarirea disciplinei financiare privind operatiunile de incasari si plati in numerar prevazute de Legea nr.70/2015. Documentul instituie obligativitatea ca, operatiunile de incasari si plati sa se realizeze numai prin instrumente de plata fara numerar, definite potrivit legii, de la/catre urmatoarele categoriile de persoane: persoane juridice; persoane fizice autorizate; intreprinderi individuale; intreprinderi familiale; liber profesionisti; persoane fizice care desfasoara activitati in mod independent; asocieri si alte entitati cu sau fara personalitate juridica.

  • Intrebarea nr. 1: Exista exceptii? Care sunt acelea?

Prin exceptie, categoriile de persoane precizate mai sus pot efectua operatiuni de incasari si plati in numerar, in urmatoarele conditii:

a) incasari, in limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoana;

b) incasari efectuate de catre magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate si functioneaza in baza legislatiei in vigoare, de la persoanele vizate,in limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoana;

c) plati, in limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoana, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;

d) plati catre magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate si functioneaza in baza legislatiei in vigoare, in limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;

e) plati din avansuri spre decontare, in limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoana care a primit avansuri spre decontare.

  • Intrebarea numarul 2. Mai exact, ce anume e interzis?

incasarile fragmentatein numerar de la beneficiari pentru facturile a caror valoare este mai mare de 5.000 lei si, respectiv, de 10.000 lei, in cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum si fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a caror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei;

platile fragmentate in numerar catre furnizorii de bunuri si servicii pentru facturile a caror valoare este mai mare de 5.000 lei si, respectiv, de 10.000 lei, catre magazinele de tipul cash and carry. Persoanele care intra sub incidenta acestor reglementari pot achita facturile cu valori care depasesc plafonul de 5.000 lei, catre furnizorii de bunuri si servicii, respectiv de 10.000 lei, catre magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei in numerar, suma care depaseste acest plafon putand fi achitata numai prin instrumente de plata fara numerar.

  • Intrebarea numarul 3: Daca am de restituit un imprumut unei rude, ce fac?

Operatiunile de incasari/plati in numerar efectuate de persoanele vizate de la/catre persoane fizice, reprezentand cesiuni de creante, primiri de imprumuturi sau alte finantari, precum si contravaloarea unor livrari de bunuri sau a unor prestari de servicii se efectueaza in limita unui plafon zilnic de 10.000 lei/persoana.

Sunt interzise incasarile/platile fragmentate in numerar de la/catre o persoana, pentru tranzactiile mai mari de 10.000 lei.

  • Intrebarea nr.4: Care sunt plafoanele-limita pentru care nu se aplica aceasta lege?

a) depunerea de numerar in conturile deschise la institutiile de credit sau la institutiile care presteaza servicii de plata si care sunt autorizate de Banca Nationala a Romaniei, inclusiv in automatele de incasari in numerar;

b) plata cheltuielilor de deplasare in interes de serviciu, in limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizatiei si a cazarii pe timpul deplasarii, precum si a cheltuielilor neprevazute efectuate in acest sens;

c) plata in numerar a impozitelor, taxelor, contributiilor, amenzilor si a altor obligatii datorate bugetului general consolidat al statului;

d) retragerea de numerar din conturi deschise la institutiile de credit sau la institutiile care presteaza servicii de plata si care sunt autorizate de Banca Nationala a Romaniei pentru plata salariilor si a altor drepturi de personal prevazute de lege si pentru alte operatiuni de plati efectuate catre persoanele fizice, altele decat cele prevazute la art. 4 alin. (4) din lege;

e) transferarea de sume prin intermediul institutiilor care presteaza servicii de plata autorizate de Banca Nationala a Romaniei sau autorizate in alt stat membru al Uniunii Europene si notificate catre Banca Nationala a Romaniei, potrivit legii;

f) depunerea de numerar in automate ce functioneaza pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.

Incasarile/platile in numerar intre persoanele fizice, altele decat cele efectuate prin banci, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestarii de servicii, precum si cele reprezentand acordarea/restituirea de imprumuturi, se pot efectua in limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzactie. Sunt interzise incasarile si platile fragmentate in numerar pentru tranzactiile mai mari de 50.000 lei, precum si fragmentarea unei tranzactii mai mari de 50.000 lei.

  • Intrebarea numarul 5: Ce risc daca nu respectam legea?

Nerespectarea:

– realizarii operatiunilor de incasari si plati efectuate de persoane mentionate la pct.1 de la/catre oricare dintre aceste categorii de persoane, numai prin instrumente de plata fara numerar, definite potrivit legii,

– interdictiei privind incasarile fragmentate in numerar de la beneficiari pentru facturile a caror valoare este mai mare de 5.000 lei si, respectiv, de 10.000 lei, in cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum si fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a caror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei,

– interdictiei privind platile fragmentate in numerar catre furnizorii de bunuri si servicii pentru facturile a caror valoare este mai mare de 5.000 lei si, respectiv, de 10.000 lei, catre magazinele de tipul cash and carry. Persoanele mentionate la pct.1, pot achita facturile cu valori care depasesc plafonul de 5.000 lei, catre furnizorii de bunuri si servicii, respectiv de 10.000 lei, catre magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei in numerar, suma care depaseste acest plafon putand fi achitata numai prin instrumente de plata fara numerar,

– plafonului zilnic de 10.000 lei de la o persoana, in cazul operatiunilor de incasari in numerar efectuate de la persoane fizice, reprezentand cesiuni de creante, primiri de imprumuturi sau alte finantari, precum si contravaloarea unor livrari de bunuri sau a unor prestari de servicii,

– interdictiei privind incasarile fragmentate de la o persoana, cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum si fragmentarea tranzactiilor reprezentand cesiuni de creante, primiri de imprumuturi sau alte finantari, respectiv fragmentarea unei livrari de bunuri sau a unei prestari de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei,

– plafonului zilnic de 10.000 lei catre o persoana, in cazul operatiunilor de plati in numerar catre persoane fizice, reprezentand contravaloarea unor achizitii de bunuri sau a unor prestari de servicii, dividende, cesiuni de creante sau alte drepturi si restituiri de imprumuturi sau alte finantari, sau fragmentarea platilor in numerar catre o persoana, pentru tranzactiile mai mari de 10.000 lei,

– pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate si/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, in cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuata astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei in numerar, sumele care depasesc aceste plafoane putand fi restituite numai prin instrumente de plata fara numerar,

– in cazul returnarii de bunuri de catre persoanele fizice si, respectiv, neprestarii de servicii catre persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuata in numerar in limita a 10.000 lei, sumele care depasesc acest plafon putand fi restituite numai prin instrumente de plata fara numerar,

– plafonului zilnic de 50.000 lei/tranzactie, in cazul operatiunilor de incasari si plati in numerar intre persoanele fizice, altele decat operatiunile de incasari si plati realizate prin intermediul institutiilor care presteaza servicii de plata autorizate de Banca Nationala a Romaniei sau autorizate in alt stat membru al Uniunii Europene si notificate catre Banca Nationala a Romaniei, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestarii de servicii, precum si cele reprezentand acordarea/restituirea de imprumuturi, precum si a incasarilor/platilor fragmentate in numerar pentru tranzactiile mai mari de 50.000 lei, precum si fragmentarea unei tranzactii mai mari de 50.000 lei,

constituie contraventii, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni, si se sanctioneaza, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu amenda de 10% din suma incasata/platita care depaseste plafonul stabilit pentru fiecare tip de operatiune, dar nu mai putin de 100 lei.

Nerespectarea:

– interdictiei privind acordarea oricaror avantaje clientilor, pentru efectuarea de plati in numerar,

– interdictiei de catre Trezoreria Statului, institutiile de credit, institutiile emitente de moneda electronica, institutiile care presteaza servicii de plata, autorizate de Banca Nationala a Romaniei sau autorizate in alt stat membru al Uniunii Europene si notificate catre Banca Nationala a Romaniei, potrivit legii, institutiile financiare nebancare si entitatile care efectueaza operatiuni de schimb valutar, definite potrivit legii, pentru operatiunile specifice activitatii pentru care acestea au fost autorizate, precum si operatorii din domeniul jocurilor de noroc, privind eliberarea de sume in numerar, peste plafonul de 5000 lei/persoana dar nu mai mult de 10000 lei/zi, catre persoanele mentionate la pct.1, sau catre sucursalele/sediile secundare ale persoanelor juridice,

– interdictiei de catre persoanele mentionate la pct.1, precum si de catre sucursalele/sediile secundare ale persoanelor juridice, privind fragmentarea solicitarilor de eliberare de numerar care conduce la depasirea plafonului de 5000 lei/persoana dar nu mai mult de 10000 lei/zi, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 4.500 lei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro