Andreea Marin va realiza o emisiune la Itsy Bitsy FM
Itsy Bitsy FM anunta intrarea in grila sa de programe a emisiunii „Pretuieste viata” realizata de Andreea Marin, se arata intr-un comunicat transmis de posti de radio. Emisiunea va fi difuzata incepand din data de 18 mai, de luni pana vineri in intervalele de emisie dedicate parintilor – la orele 10:40 si 16:40 – si va putea fi gasita, in format video, on-line pe canalele Itsy Bitsy.
Potrivit Itsy Bitsy FM, in noua sa emisiune, Andreea Marin va impartasi amintiri, va vorbi despre oamenii pe care i-a intalnit de-a lungul vietii sale si va oferi din experienta ei idei practice de sanatate, frumusete etc.
„De ce exista intalnirile noastre de la Itsy Bitsy si ce povestim in cele cateva minute in care vom evada impreuna din vartejul grijilor de zi cu zi? Am trait pana acum cat altii in o suta de ani si fiecare experienta memorabila mi-a adus invataturi pe care merita sa le impartasesc oamenilor. Cred ca ceea ce a fost bun pentru mine, poate fi bun si pentru tine”, a declarat Andreea Marin.
„Este o mare bucurie sa putem oferi publicului nostru intalnirile zilnice cu Andreea Marin. Impartasim valori comune si sfaturile ei suntem siguri ca vor aduce bucurie si nadejde in familiile ascultatorilor nostri, dar si inspiratie pentru a trai mai frumos, in viata aceasta agitata”, a declarat Nadia Tataru, Director general Itsy Bitsy FM.
Brandul Itsy Bitsy include singurul post de radio din Romania pentru parinti si copii, www.itsybitsy.ro, ateliere pentru parinti si copii si evenimente pentru timpul liber in familie. Postul de radio emite in prezent in Bucuresti si in peste jumatate din teritoriul Romaniei.