Cinci membri ai Consiliului de Administratie al SRTv cer lui Stelian Tanase si Parlamentului sa verifice procesul de evaluare a managerilor TVR
Cinci membri ai CA al SRTv, intre care Claudiu Brinzan si Catalin Blebea, solicita lui Stelian Tanase, seful TVR, si Comisiilor de Cultura din Parlament sa verifice afirmatiile unui alt membru CA, Adrian Bucur, care a spus ca a fost amenintat si ca evaluarea managerilor din TVR este in faza critica, transmite Mediafax.
Catalin Blebea, Claudiu Brinzan, Raico Cornea, Adrian Badescu si Florin Condurateanu, membri ai Consiliului de Administratie (CA) al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), au reactionat, luni, intr-un comunicat, dupa ce un alt membru al CA al TVR, Adrian Bucur, a declarat vineri, intr-o scrisoare deschisa, ca evaluarea managerilor din Televiziunea Romana, organizata in aceasta perioada, a intrat intr-o faza critica, iar asupra sa, in calitatea de membru in comisii de evaluare a directorilor televiziunii publice, s-au facut presiuni.
Potrivit lui Catalin Blebea, Claudiu Brinzan, Raico Cornea, Adrian Badescu si Florin Condurateanu, „procesul de evaluare a angajatilor SRTv se desfasoara in totala transparenta, atat salariatii, cat si evaluatorii avand posibilitatea sa semnaleze eventualele disfunctionalitati”.
„Afirmatiile publice ale dlui Bucur, de care ne desolidarizam in totalitate, nu fac decat sa creeze o stare tensionata in interiorul SRTV intr-un moment dificil pentru postul public de televiziune. In acest sens, solicitam presedintelui-director general, Stelian Tanase, precum si Comisiilor de Cultura din Parlament sa verifice afirmatiile dlui Bucur si sa ia masurile care se impun”, spun, in comunicatul remis Mediafax, Catalin Blebea, Claudiu Brinzan, Raico Cornea, Adrian Badescu si Florin Condurateanu.
Pe de alta parte, vineri, Adrian Bucur, la randul sau membru al CA al TVR, le-a transmis colegilor sai din Societatea Romana de Televiziune o scrisoare deschisa, in care spunea ca li se adreseaza „in calitate de membru al CA din SRTv si de evaluator al performantelor managerilor televiziunii publice, intr-un moment in care TVR trece printr-o criza profunda, din punct de vedere al situatiei financiare, dar si al audientelor inregistrate, iar solutiile pe care le avem pentru a ne indeplini misiunea publica sunt tot mai putine”.
„Mi-am asumat rolul de evaluator din dorinta, enuntata inca de la preluarea mandatului de membru al Consiliului de Administratie, de a contribui la redresarea si recredibilizarea institutiei, recent trecuta printr-un proces esuat de restructurare. Evaluarea a inceput cu notarea rapoartelor de activitate, insa de ieri (joi, n.r.), procesul a intrat intr-o faza critica, managerii cu cele mai importante functii prezentandu-si raportul in fata comisiilor”, a spus Adrian Bucur.
De asemenea, Adrian Bucur a sustinut ca asupra sa au fost facute presiuni, in scopul revenirii asupra notelor pe care acesta le-a dat in urma evaluarii unor manageri din TVR.
„Inca din prima zi de interviuri, au fost facute presiuni asupra mea cu scopul de a reveni asupra notelor pe care am considerat de cuviinta sa le acord unor manageri care, nu doar in opinia mea, nu au performat, ba chiar au adus televiziunea publica intr-o situatie mai proasta decat era acum doi ani. Am fost amenintat, direct de catre unii manageri, dar si de catre oameni influenti a caror probitate morala este indoielnica, nume care apar in stenograme DNA sau in procese de incompatibilitate cu ANI (Agentia Nationala de Integritate, n.r.), cu apostrofari gen: „Te lichidam, avem ok-ul de sus”, „Suntem cu ochii pe tine”, „Esti pe muchie” etc.”, a spus Adrian Bucur.
El nu a precizat care sunt persoanele care au facut presiuni asupra sa si care l-ar fi amenintat.
Pe de alta parte, in scrisoarea deschisa, Adrian Bucur a spus ca, „fix cu o zi inainte de interviuri”, a aflat cu stupoare ca este cercetat disciplinar, in calitatea sa de salariat in cadrul Directiei Stiri, unde prezinta Telejurnalul zilnic.
Directia Stiri este condusa de Claudiu Lukacsi (Claudiu Lucaci, n.r.), insa Adrian Bucur nu a precizat cine a declansat cercetarea disciplinara in cazul sau si in ce context este cercetat disciplinar.