UPDATE2 Mediafax: ANPC a amendat UPC cu 5.000 lei pentru ca a incercat sa creasca preturile fara acceptul clientilor/UPC: Aceasta sanctiune se refera la un aspect distinct si nu la majorarea pretului/ANPC: Am amendat UPC cu 5000 de lei pentru promovarea incorecta a serviciilor in pliantele publicitare
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a amendat compania UPC Romania cu 5.000 de lei, pentru ca aceasta a incercat sa creasca preturile abonamentelor fara a obtine in prealabil acceptul clientilor sai, informeaza Mediafax. UPC a anuntat in 23 iulie ca pachetul Extra Fotbal, ce include Look TV, postul care va difuza meciurile din Liga 1, va fi tarifat doar „cu acordul prealabil, clar si explicit al clientilor sai” incepand din luna august. Initial, pachetul a fost oferit gratuit clientilor de televiziune digitala ai UPC in luna iulie si contra cost, in mod automat, incepand din august. Cei care nu erau interesati de acest pachet aveau optiunea de a denunta unilateral contractul.
- UPDATE 1 UPC sustine intr-un punct de vedere transmis HotNews.ro ca aceasta sanctiune se refera la un aspect distinct si nu la majorarea pretului, fara a preciza clar pentru ce a fost sanctionata
- UPDATE 2 ANPC a precizat pentru HotNews.ro ca a sanctionat contraventional UPC Romania cu amenda de 5.000 de lei si masura de incetare a practicii comerciale incorecte de promovare, prin intermediul pliantelor publicitare, a serviciilor si produselor proprii adresate consumatorilor care sunt abonati ai altor furnizori de cablu.
In 23 iulie, UPC a anuntat ca in iulie pachetul optional „Extra Fotbal” va ramane gratuit, iar din august cei care il doresc trebuie mai intai sa-si exprime acordul.
Din comunicatul UPC:
- „In urma consultarilor cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (A.N.P.C.), pe marginea sesizarilor primite, si din dorinta de a veni in intampinarea intereselor consumatorilor, venim cu urmatoarea clarificare.
- Pachetul optional Extra Fotbal va fi tarifat de UPC doar cu acordul prealabil, clar si explicit al clientilor nostri. Dupa expirarea perioadei gratuite, UPC nu va aplica tariful de 10 lei pe luna, TVA inclus, decat in cazurile clientilor care si-au manifestat dorinta de a avea aceasta optiune in abonament. In ceea ce priveste clientii care nu isi manifesta interesul explicit pentru optiunea Extra Fotbal sau ne comunica faptul ca nu doresc acest pachet, acestia vor avea aceeasi valoare a facturilor”.
UPC a mai mentionat ca „postul Look Plus, care va difuza aproximativ jumatate din meciurile din Liga 1, a fost adaugat in grilele de televiziune analogica si digitala, acest lucru insemnand ca toti clientii nostri se pot bucura de o parte din meciuri.” Cand si-a informat clientii ca televiziunea Look Plus si inca una, Disney Junior, erau incluse in grila, UPC a anuntat si o majorare cu 3 lei a pretului abonamentului.
UPDATE 1 UPC sustine intr-un punct de vedere transmis HotNews.ro ca aceasta sanctiune se refera la un aspect distinct si nu la majorarea pretului, fara a preciza clar pentru ce a fost sanctionata.
Iata mai jos declaratia integrala a UPC Romania:
„In urma articolelor aparute in presa referitoare la presupusa sanctiune impusa UPC Romania de catre ANPC pentru majorarea pretului abonamentelor, dorim sa clarificam faptul ca aceasta sanctiune se refera la un aspect distinct, si nu la majorarea pretului.
Astfel, sanctiunea cu avertisment primita de UPC Romania din partea CJPC Prahova a fost aplicata cu privire la activarea optiunii Extra Fotbal, prin utilizarea mecanismului de opt-out. Dupa cum am comunicat public prin declaratia de presa din data de 23 iulie, in urma consultarilor cu ANPC si din dorinta de a veni in intampinarea intereselor consumatorilor, UPC Romania a luat decizia de a nu factura aceasta optiune fara acordul prealabil si explicit al clientilor.
Majorarea pretului abonamentelor a fost realizata in mod independent de introducerea in grila de canale TV sau a optiunii Extra Fotbal, cu respectarea legislatiei in vigoare si a drepturilor consumatorilor.
Ne dorim o comunicare cat mai transparenta si avem incredere ca si reprezentantii media au ca interes comunicarea corecta a informatiilor catre cititori, de aceea solicitam publicarea acestui punct de vedere”.
HotNews.ro a solicitat UPC sa precizeze pentru ce anume a fost sanctionata de catre ANPC si in ce mod, dar pana la publicarea acestui punct de vedere nu am primit alte informatii. Am adresat de asemenea cerere de informatii si la ANPC.
UPDATE 2 ANPC a precizat pentru HotNews.ro ca a sanctionat contraventional UPC Romania cu amenda de 5.000 de lei si masura de incetare a practicii comerciale incorecte de promovare, prin intermediul pliantelor publicitare, a serviciilor si produselor proprii adresate consumatorilor care sunt abonati ai altor furnizori de cablu.
Iata mai jos precizarile ANPC transmise HotNews.ro:
- „In luna iulie, in data de 22.07.2014, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a sanctionat contraventional UPC Romania cu amenda de 5.000 de lei si masura de incetare a practicii comerciale incorecte de promovare, prin intermediul pliantelor publicitare, a serviciilor si produselor proprii adresate consumatorilor care sunt abonati ai altor furnizori de cablu. Au fost aplicate sanctiunea si masura de incetare a practicii deoarece pliantul respectiv nu informa complet, corect si precis consumatorul.
- Mentionam si faptul ca in urma mai multor discutii cu specialistii ANPC, UPC Romania a fost de acord sa introduca pachetul Extra Fotbal, in grila de programe a abonatilor, doar in urma acordului explicit al acestora.
- In ceea ce priveste alte aspecte reclamate de catre consumatori, referitoare la serviciile si produsele UPC Romania, vom comunica public fiecare decizie care va fi luata.
- Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor supravegheaza permanent piata si nu va tolera nicio abatere de la prevederile legale din domeniul protectiei consumatorilor”.