INTERVIU Dascalul Gheorghe Eckstein, fost campion la bridge, sahist care a "jucat bine biliard" si olimpic international la Matematica in anii '60, despre olimpiadele de acum jumatate de secol
In urma cu mai bine de 50 de ani, adversarii Romaniei la Olimpiada Internationala de Matematica erau URSS si Ungaria. Invatamantul preuniversitar avea 11 clase, elevii puteau participa la internationala abia din a X-a, iar relatiile cu profesorii erau “asa cum le stie lumea din romane”. Gheorghe Eckstein – medaliat la olimpiadele internationale de la inceputul anilor ’60, sahist talentat, campion national la bridge, jucator de biliard si profesor universitar de matematica la Universitatea de Vest din Timisoara – a povestit intr-un interviu acordat HotNews.ro cum se desfasura olimpiada la patru ani de la infiintare, dar si cum vede invatamantul astazi: “Se indreapta spre cariera de profesor de matematica mult mai multi – hai sa le zicem – chiar nechemati”.
- Anul acesta, se implinesc 55 de ani de la prima olimpiada internationala de matematica din istorie, organizata la Brasov
- HotNews.ro si The Group au lansat cu aceasta ocazie sectiunea Prima Olimpiada Internationala de Matematica, Romania, 1959, cu sprijinul Societatii de Stiinte Matematice din Romania
Gheorghe Eckstein a participat la Olimpiadele Internationale de Matematica din 1962 si 1963, unde a obtinut medalii de argint si de bronz. A avut cel mai bun rezultat din lotul Romaniei in 1962, cand olimpiada s-a desfasurat in Cehoslovacia, iar Romania a ocupat locul 3 pe natiuni dupa URSS si Ungaria.
Si-a continuat studiile la Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti, dupa care a devenit profesor la Facultatea de Matematica a Universitatii de Vest din Timisoara.
Citeste interviul integral acordat HotNews.ro de catre matematicianul Gheorghe Eckstein, la implinirea a 55 de ani de la prima Olimpiada Internationala de Matematica
Rep: Care sunt primele dumneavoastra amintiri despre matematica?
Gheorghe Eckstein: Primele amintiri sunt din mica copilarie, adica pe la 4 ani, cand stiu ca duminica dimineata ma duceam la tatal meu in pas si numaram numere mari. Asta e prima amintire.
Rep: Care a fost atmosfera la olimpiadele internationale din 1962 si 1963 la care ati participat, care era libertatea de miscare in cadrul competitiei?
Gheorghe Eckstein: In primul rand, nu cred ca voiam sa facem ceva. Organizatorii ne plimbau si eram copii cuminti, nu aveam dorinte sa facem de capul nostru ceva. Totusi tin minte ca in 1962 am iesit si de capul nostru noaptea sa ne plimbam prin Praga si nu a fost niciun fel de problema. Dar eram in general multumiti cu ce ne ofereau organizatorii: ne plimbau, ne duceau sa vizitam locuri sau lucruri care erau interesante si unde pe cont propriu n-am fi ajuns. De exemplu la diferite fabrici, fabrica de motociclete, fabrica de creioane.
Rep: Cum aratau relatiile profesor-elev la acea vreme, fata de prezent?
Gheorghe Eckstein: Mi-e greu sa fac vreo comparatie, relatiile de atunci erau relatii asa cum le stie lumea din romane. Adica profesorii erau profesori, cam distanti de elevi.
Rep: Cine erau atunci marii nostri adversari si cum se raportau romanii la concurenta straina, la nivel de olimpiada?
Gheorghe Eckstein: Adversarii de pe atunci erau Uniunea Sovietica si ungurii. Dar nu uitati ca la acele olimpiade internationale participau numai tarile socialiste. Era un concurs de 8 echipe sau asa ceva.
Rep: Romania avea un nivel pe care trebuia sa il indeplineasca, erau niste tinte: cate medalii sa castigam?
Gheorghe Eckstein: Nu, nici vorba. De fapt, toata olimpiada asta, chit ca Romania a fost cu initiativa organizarii ei, era ceva absolut la intamplare, sa zicem. Nu se facea niciun fel de pregatire, nu se facea niciun fel de selectie. Echipa era practic numita in functie de rezultatele olimpiadelor interne din ultimii cativa ani. Eu am facut liceul din clasa a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a. Nu aveam acces la olimpiada internationala decat incepand cu clasa a X-a, deci dupa trei olimpiade interne.
Cand eram in clasa a IX-a, a doua de liceu, nici nu se punea problema sa pot sa fac parte din lot. Regulile erau cu totul si cu totul altele. Nu am dat niciun fel de concurs de baraj, de exemplu, deci de selectie pentru olimpiada internationala. De fapt, in 1963, deci in ultima mea clasa de liceu, s-a dat un concurs de baraj imediat dupa finala olimpiadei nationale, dar cred ca nu a contat nicaieri.
Pe vremea mea nu se facea niciun fel de pregatire. 20 de ani mai tarziu, deci prin anii ’80 spre anii ’90, se facea o pregatire centralizata destul de serioasa cu asa-numitul lot de matematica, adica erau vreo 20-25 de elevi din care se alegeau dupa aceea componentii echipei care se duceau la olimpiada internationala, pe baza unor concursuri de baraj, dar se facea o pregatire foarte serioasa cu ei.
Acum nu se mai face aceasta pregatire sau se face, dar la modul formal si foarte putine zile, nu mai sunt bani se pare. Chit ca banii nu stiu pentru ce iti trebuiau, pentru ca munca atunci de pregatire nu era platita. Trebuia platita intretinerea copiilor intr-un loc, cazarea si masa. Nu stiu de ce nu se mai face asa de serios, dar se pare ca nu sunt fonduri, deci s-a redus drastic numarul de zile de pregatire. Mai exista o pregatire formala si plus impresia mea este ca a scazut in mod serios si nivelul celor care se ocupa de pregatirea copiilor talentati. Din fostii olimpici, foarte putini revin in echipele care pregatesc viitorii olimpici. Parca sunt din ce in ce mai putini.
Rep: Care erau la acea vreme premiile pentru olimpicii internationali la Matematica?
Gheorghe Eckstein: As putea sa spun ca premiul era zero, adica nimic. Nici din partea olimpiadei propriu-zise, nici din partea Ministerului nu se premiau locurile. Eu de la doua olimpiade internationale daca tin bine minte am primit o data o carte de matematica in limba rusa.
Rep: Care a fost evolutia dumneavoastra profesionala dupa performantele pe care le-ati inregistrat la olimpiadele internationale? Ati simtit ca v-au influentat acestea cariera?
Gheorghe Eckstein: Nu atat olimpiada internationala, cat olimpiadele interne, zic eu, alea m-au orientat catre matematica. In rest, am fost un – hai sa zicem – tip talentat in mai multe lucruri si m-am imprastiat intre ele. Am fost un sahist talentat pana cand m-am lasat de sah, asta la sfarsitul facultatii cand am descoperit ca in timpul unui concurs de sah, care dura vreo doua saptamani, nu mai pot sa fac altceva si m-am lasat de sah. Dar m-am apucat de altele: am jucat bridge la nivel bun, adica am fost de cateva ori campion national si am fost si in nationala Romaniei la un campionat european, am jucat bine biliard. M-am impartit intre toate astea. In matematica am fost mai degraba dascal bun, decat matematician bun. Am cateva rezultate matematice, dar nu…
Rep: Care erau pe atunci sursele dvs. de invatare, in afara de ceea ce preda profesorul?
Gheorghe Eckstein: Sursele erau aproape inexistente, adica eu citeam ce mi se nimerea in mana. E drept, nu am avut sansa ca profesorul de la clasa – care era o profesoara foarte laudata – sa imi puna in mana o carte de matematica, sa ma indrume catre o carte de matematica, asa ca eu ce am mai gasit am mai citit ici-colo. Am avut ca model un coleg de generatie care este probabil cel mai bun produs matematic romanesc care exista: George Lusztig.
Cand eram in clasa a VIII-a, deci prima clasa de liceu, ne-am intalnit la finala olimpiadei pe tara. El era tot timisorean ca si mine si acolo am constatat cu uimire ca el stie toata matematica de liceu in prima clasa de liceu. Si atunci, dupa clasa aceea cand eu am luat premiul I totusi la olimpiada nationala si el a luat numai premiul III, mi se pare, dupa finalul olimpiadei, peste vara m-am apucat si eu sa invat toata materia de liceu. E drept, ca am si fost ajutat. Am gasit un profesor fost asistent la Politehnica si dat afara din motive politice, era profesor la un liceu CFR si m-a ajutat sa invat materia de liceu. Am facut vreo 3-4 luni ore cu el.
Erau niste culegeri, insa atunci si olimpiada internationala era ceva care astazi pare ridicol. Am primit ca probleme la olimpiada internationala lucruri care astazi orice copil de clasa a IX-a le stie din diferite surse de pregatire.
Rep: Concurenta cu George Lusztig a continuat?
Gheorghe Eckstein: Am terminat facultatea impreuna, el a mai fost un an in tara si a plecat in lumea mare.
Rep: Dvs. de ce ati ramas in tara?
Gheorghe Eckstein: Nici nu s-a pus problema sa plec, adica nici nu mi-am dorit sa plec. Pe deasupra, eu nu atat matematician am fost, cat dascal. Si pentru dascal trebuie sa fii si bun actor, si sa stapanesti la perfectie o limba. Si trebuie sa te poti exprima intr-un mod si colorat, si atractiv, si limpede in acelasi timp.
Rep: Care este diferenta intre predarea matematicii in Romania anilor ’60 fata de prezent?
Gheorghe Eckstein: Impresia nu suficient de motivata este ca a slabit valoarea generatiei de profesori de matematica. Se indreapta spre cariera de profesor de matematica mult mai multi – hai sa le zicem – chiar nechemati.
Rep: Cum trebuie sa arate un profesor cu chemare?
Gheorghe Eckstein: In primul rand, sa priceapa matematica. In al doilea rand, sa ii placa sa predea. Din start, lotul din care se aleg profesorii este slab.
Rep: De ce credeti ca ajung sa faca aceasta meserie oameni nechemati?
Gheorghe Eckstein: Asta ramane un mister si pentru mine.
Rep: Pe de alta parte, de ce credeti ca majoritatea copiilor antipatizeaza matematica?
Gheorghe Eckstein: In primul rand ca nu cred asta. Nu cred ca copiii antipatizeaza matematica. Cei care o antipatizeaza, o antipatizeaza din diverse motive de genul: care a fost primul contact de obicei conteaza si primul contact este la responsabilitatea invatatorului de obicei.
Mi s-a povestit numai ca de exemplu o gramada de candidati la examenul de bacalaureat vin la examenul de matematica si nici nu pun mana pe instrumentul de scris, adica refuza de la bun inceput si sa incerce. Nu stiu sa va explic de ce.
Rep: Care este sfatul dumneavoastra catre parintii care nu stiu cum sa isi indrume copiii spre performanta, in orice domeniu si-ar alege?
Gheorghe Eckstein: Eu cred ca parintii trebuie sa isi indrume copilul catre dorinta de a cunoaste in general, si nu catre performanta. Performanta si-o aleg copiii.
Rep: Ce i-ati raspunde unui elev care va intreaba: De ce sa invat eu matematica?
Gheorghe Eckstein: I-as raspunde: pentru ca e frumoasa. Dar e greu sa raspunzi cuiva care nu stie de ce sa invete matematica. Asta stii sau nu stii, adica iti place sau nu iti place. In momentul in care ajungi sa pricepi putina matematica, faptul ca stii sa rezolvi o problema iti ofera satisfactii care te imping mai departe. In general, e bine sa cunosti niste lucruri pentru tine.
Citeste si:
INTERVIURILE HotNews.ro