Redeventele pentru industria miniera vor creste cu 25%. Actualele contracte nu vor fi modificate
Titularii licenţelor şi Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) vor incheia acte adiţionale de stabilire a unor redevente mai mari, se arata intr-un proiect de Ordonanta de Urgenta privind cresterea redeventelor miniere cu 25%, in medie, fata de cat sunt in prezent. Practic, prevederile proiectului de OUG vor fi aplicate retroactiv, titularii de licente in industria miniera fiind obligati sa-si modifice acordurile in vigoare, lucru recunoscut chiar de presedintele ANRM, Gheorghe Dutu. Intrebat ce se va intampla cu cei care vor refuza sa modifice acordurile, Dutu a spus ca va interveni Garda Financiara si ii va obliga sa plateasca diferentele dintre vechile redevente si noile redevente, precum si penalizari.
„Redeventa este aplicabila prin efectul legii, partile avand obligatia sa se supuna acesteia”, a spus Dutu. Acesta sustine ca actualele acorduri permit modificarea redeventelor.
UPDATE Guvernul a revenit asupra proiectului de ordonanta si a eliminat prevederea referitoare la incheierea de acte aditionale. Premierul Victor Ponta a recunoscut ca nu se puteau majora redeventele in cazul acordurilor in vigoare. „Modificarea redevenţei se face numai pentru viitoarele acorduri, pentru cele în vigoare nu se modifică nivelul redevenţei. Nu se aplică retroactiv”, a spus ministrul finantelor, Daniel Chitoiu.
- Cotele de redeventa, atat cele in cota procentuala din valoarea productiei miniere, cat si cele stabilite ca echivalent euro pe unitate de productie miniera vor fi majorate cu 25%, incepand de la data intrarii in vigoare a actului normativ, cu exceptia cotei procentuale a redeventei pentru metale nobile, in cazul carora majorarea urmeaza sa fie de 50% fata de cota procentuala in vigoare.
Aplicabilitatea cotelor, astfel majorate, are in vedere toate actele de concesiune in baza carora se pot realiza activitati miniere de exploatare, respectiv licentele de concesiune/dare in administrare pentru exploatare, licentele de concesiune/dare in administrare pentru explorare, cu exploatare experimentala, precum si permisele de exploatare.
Care vor fi noile redevente
- O cotă procentuală de 5% din valoarea producţiei miniere pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice;
- O cotă procentuală de 6% din valoarea producţiei miniere pentru metale nobile;
- Echivalentul în lei a 0, 875 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru substanţe nemetalifere;
- Echivalentul în lei a 0,4375 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale şi de construcţii, dolomită, gresie şi tufuri industriale;
- Echivalentul în lei a 0,50 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru argile, marne, loess, nisip şi pietriş, nisip şi roci caolinoase;
- Echivalentul în lei a 0,6875 pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie şi diatomită;
- Echivalentul în lei a 2,5 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental şi granodiorit ornamental;
- Echivalentul în lei a 3,125 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental şi siliconite ornamentale;
- Echivalentul în lei a 3,75 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin şi tufuri ornamentale;
- Echivalentul în lei a 1,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru săruri haloide.”
Actualele redevente, asa cum sunt stabilite de Legea minelor nr.85/2003
- O cotă procentuală de 4% din valoarea producţiei miniere pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice;
- Echivalentul în lei a 0,70 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru substanţe nemetalifere;
- Echivalentul în lei a 0,35 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale şi de construcţii, dolomită, gresie şi tufuri industriale;
- Echivalentul în lei a 0,40 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru argile, marne, loess, nisip şi pietriş, nisip şi roci caolinoase;
- Echivalentul în lei a 0,55 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie şi diatomită;
- Echivalentul în lei a 2,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental şi granodiorit ornamental;
- Echivalentul în lei a 2,50 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental şi siliconite ornamentale;
- Echivalentul în lei a 3,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin şi tufuri ornamentale;
- Echivalentul în lei a 0,80 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru săruri haloide.
„În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonantei de urgenţă a Guvernului, titularii licenţelor/permiselor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor astfel cum sunt reglementate prin prezenta Ordonanţa de urgenţă a Guvernului”, se precizeaza in proiect.
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014.