Dan Nica: Cum poate un coafor sa conteste o licitatie IT de milioane de euro? Nici una dintre firmele care au contestat licitatia de 35 de milioane de euro pentru sistemul de emitere a actelor de stare civila nu a depus si oferte
Trei oferte au fost depuse luni la licitatia de 35 de milioane de euro privind implementarea la nivel national a unui sistem informatic care vizeaza reducerea birocratiei la emiterea actelor de stare civila, acestea urmand a fi obtinute de cetateni prin simpla prezentare a unui act de identitate la primarie, a declarat marti Dan Nica, ministrul comunicatiilor. Acesta a spus ca nici una din firmele care au contestat aceasta licitatie nu a depus oferte. Cum contesti de 25 de ori si tu nu ai participat la o licitatie niciodata? Cum poate un coafor sa conteste o licitatie IT de milioane de euro?, s-a intrebat ministrul.
- „Ieri a fost depunerea ofertelor, care a fost amanata de 3 ori. Toate contestatiile au fost depuse de societati mici, societati cu o cifra de afaceri de 5000 de euro si am constatat ieri ca nici una dintre societatile care au contestat nu au depus si oferte”, a declarat marti Dan Nica, ministrul pentru Societatea informationala (MSI), in cadrul conferintei ZF Digital.
Acesta a spus ca a intocmit si un document cu un top al acestor firme care fac contestatii si pe care ar putea sa-l puna la dispozitie.
Cele trei consortii care au depus oferte pentru proiectul de Stare Civila:
1. Romsys – lider
SC Indra Sistemas SA
SC Mercury 360 Communications SRL
2. S&T Romania – lider
Siveco
SC Expert One Research SRL
SC Frontal Communications SRL
SC BCS Business Consulting Software SRL
3. SC UTI Grup SA – lider
SC CertSIGN SA
SC AM Project Design & Consulting SRL
Amintim ca in luna septembrie din acest an, aceasta licitatie a fost suspendata de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) pana la solutionarea unei contestatii. Procedura de achizitie in valoare de aproape 35 de milioane de euro, lansata luna august de Ministerul condus de Dan Nica, a atras peste 50 de cereri de clarificari si alte doua contestatii, care au fost insa respinse.
MSI a demarat licitatia deschisa pentru implementarea la nivel national a unui sistem informatic de emitere a actelor de stare civila, contract finantat cu fonduri UE a carui valoare estimata este de circa 35 milioane de euro, conform unui anunt postat pe 7 august in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Prin acest sistem, care ar urma sa fie functional spre sfarsitul anului 2014, se intentioneaza ca pentru emiterea actelor de stare civila (nastere, casatorie, deces) cetatenii sa nu mai foloseasca decat Cartea de Identitate, restul documentelor regasindu-se in sistem.
Oficialii Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) au explicat pentru HotNews.ro cum va functiona Sistemul Informatic Integrat de Emitere a Actelor de Stare Civila – SIIEASC:
- „Noul proiect de eliberare a actelor de stare civila – SIIEASC – va asigura interoperabilitatea sistemelor tuturor autoritatilor implicate in procesul de emitere a documentelor de stare civila si va fi extins la nivel national, in toate cele aproximativ 3200 de unitati administrativ-teritoriale.
- Implementarea acestui proiect va presupune achizitionarea echipamentelor necesare conectarii la SIIEASC, digitizarea tuturor documentelor de stare civila (nastere, casatorie, deces) care sa permita constituirea bazei de date cu istoricul documentelor de stare civila din ultima suta de ani, precum si preluarea de noi documente emise de autoritati, in format digital, in vederea consolidarii informatiilor intr-o baza de date nationala accesibila autoritatilor abilitate, astfel incat sa se asigure debirocratizarea unei game extinse de servicii prestate cetatenilor in domeniul starii civile si nu numai, prin implementarea conceptului G2C (Government-to-Citizen).
- Grupul tinta de utilizatori este format din functionarii de stare civila care isi desfasoara activitatea in cadrul celor aproximativ 3200 de oficii de stare civila din cadrul unitatilor administrativ-teritoriale”.
Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 20 septembrie 2013. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 23 septembrie 2013. In aceeasi zi va avea loc si deschiderea ofertelor.
Pentru detalii citeste si:Ministerul condus de Dan Nica a lansat licitatia de 35 milioane de euro pentru crearea sistemului informatic de emitere a actelor de stare civila